O armură din piele găsită în China, de origine neo-asiriană, îi uimește pe istorici

Un studiu al unui costum de armură din piele descoperit în Turfan, nord-vestul Chinei, a dezvăluit că acesta a fost fabricat în Imperiul Neo-Asirian, între secolele al VI-lea și al VIII-lea î.Hr., ceea ce o face cea mai veche armură din solzi de piele cunoscută din Eurasia.

A fost deja o descoperire unică datorită conservării excepționale a materialelor organice și a faptului că era aproape completă, dar originea sa o face un exemplu foarte rar al migrării tehnologiei de la vest la est prin Eurasia în prima jumătate a primului mileniu î.Hr, scrie The History Blog.

• Victoria, Regina cu cei mai mulți copii
• Henric al VIII-lea, regele care și-a ucis două neveste

Armura a fost găsită într-o săpătură a cimitirului Yanghai în 2013. A fost descoperită în mormântul unui bărbat adult în vârstă de aproximativ 30 de ani, care fusese îngropat pe un pat de lemn. Bucățile de obraz de cal găsite în mormânt indică faptul că decedatul era un călăreț.

Această armură din piele se afla sub un pat funerar

Armura de piele se afla sub patul funerar. Deteriorarea căptușelii din piele a cauzat pierderea câtorva solzi și separarea altora, astfel încât armura era în două fragmente mari cu câteva bucăți mai mici. Un ghimpe încorporat într-unul dintre solzi cu puțin timp înainte de înmormântare a fost datat cu radiocarbon între 786 și 543 î.Hr.

Inițial, a fost făcut din aproximativ 5.444 de solzi mai mici și 140 de solzi mai mari, care împreună cu șireturile și căptușeala din piele cântăreau între 4 și 5 kg. Armura seamănă cu o vestă care protejează partea din față a trunchiului, șoldurile, părțile laterale și partea inferioară a spatelui corpului. Se poate pune rapid fără ajutorul altei persoane și se potrivește persoanelor de diferite staturi.

„Armura a fost produsă profesional în număr mare”, spune Patrick Wertmann.

Odată cu utilizarea tot mai mare a carelor în războiul din Orientul Mijlociu, a fost dezvoltată o armură specială pentru călăreți din secolul al IX-lea î.Hr. Aceste armuri au devenit mai târziu parte a echipamentului standardizat al forțelor militare ale Imperiului Neo-Asirian, care s-a extins din părți ale Irakului de astăzi până în Iran, Siria, Turcia și Egipt.

Există asemănări cu o armură din aceeași perioadă, care se află acum în New York

Deși nu există o paralelă directă cu armura veche de 2.700 de ani în toată China de nord-vest, există unele asemănări stilistice și funcționale cu o a doua armură contemporană de origine necunoscută deținută de Muzeul Metropolitan de Artă din New York (Met).

Este posibil ca cele două armuri să fi fost concepute ca ținute pentru unități distincte ale aceleiași armate, adică armura Yanghai pentru cavalerie și armura din Met pentru infanterie.

Nu este clar dacă armura Yanghai a aparținut unui soldat străin care lucra pentru forțele asiriene și care a luat-o acasă sau dacă armura a fost capturată de la altcineva care fusese în regiune.

Există tăblițe cuneiforme care înregistrează producția de armuri de solzi de piele, dar niciuna nu a mai fost găsită vreodată în Mesopotamia.

Singurul set complet de solzi de piele a fost descoperit în mormântul lui Tutankhamon în 1922, dar era atât de fragil încât doar câțiva solzi puteau fi studiați. Această descoperire ar putea fi cercetată în detaliu, solzii pot fi numărați și examinați pentru a afla mai multe despre construcția armurii.

Studiul a fost publicat în revista Quaternary International.

Vă recomandăm să citiți și:

Descoperire la Bruges. Cripte pictate pentru înmormântare din secolul al XIV-lea

Descoperirea a sute de exemplare ale unei faimoase cărți a lui Isaac Newton a scos la iveală un detaliu important. „Ne-am simțit ca Sherlock Holmes”

O aşezare mai veche decât piramidele egiptene, descoperită în apropierea Ierusalimului. Are o importanţă şi o valoare uriaşă

Cel mai vechi astrolab, instrument de navigat pe care îl foloseau marinarii în trecut, a fost descoperit în Oceanul Indian. ”Este un mare privilegiu să găsesc ceva atât de rar şi cu o asemenea importanţă istorică”