Mary Mallon, o imigrantă irlandeză care lucra ca bucătăreasă în New York City la începutul anilor 1900, și-a câștigat notorietatea ca purtătoare tăcută a febrei tifoide.
Născută în 1869 într-un sat sărac din nordul Irlandei, Mary Mallon a emigrat în Statele Unite în 1883, mutându-se în locuința unchiului și mătușii ei. Înainte de a-și începe cariera de bucătăreasă, a ocupat o serie de funcții domestice pentru familii înstărite.
Deși părea sănătoasă, între 1900 și 1907, Mallon a fost implicată în cel puțin șapte epidemii, infectând în necunoștință de cauză peste 50 de persoane și provocând trei decese, ceea ce i-a adus porecla înfricoșătoare de „Typhoid Mary”. Mallon, care nu prezentase absolut niciunul dintre simptomele acestei boli (fiind imună la ea) – respectiv febră, dureri de cap și diaree, a fost prima persoană din Statele Unite identificată ca purtător asimptomatic al agentului patogen.
„A negat că ar fi fost vreodată afectată de această boală și este probabil să nu fi știut niciodată că o avea, suferind doar un episod ușor asemănător gripei”, scrie History citând-o pe Judith Walzer Leavitt, autoarea cărții Typhoid Mary: Captive to the Public’s Health. „Cazul este fără egal în înregistrările medicale”, scria San Jose Evening News în 1907. „Nu a existat niciodată un caz precum cel de față, în care o femeie care nu a avut niciodată febră tifoidă să se dovedească o adevărată fabrică de germeni”.
În 1906, scrie britannica.com, după ce 6 persoane dintr-o familie din New York, pentru care lucrase Mallon, s-au îmbolnăvit de febră tifoidă, s-a apelat la serviciile lui George Soper, angajat în cadrul Departamentului de Sănătate al orașului New York, a cărui specialitate era studiul epidemiilor de febră tifoidă, pentru a investiga focarul. Medicii au teoretizat spunând inițial că Mallon a transmis germenii tifosului din cauza faptului că nu s-a spălat bine pe mâini înainte de a manipula alimentele. Dar existau niște semne de întrebare care făceau referire la un aspect: și anume, temperaturile ridicate necesare pentru a găti alimentele ar fi ucis bacteriile. Această ipoteză fiind valabilă, cum a putut Mallon să transmită germenii? Răspunsul lui Soper a venit analizând unul dintre cele mai populare deserturi ale lui Mallon – înghețată cu piersici crude tăiate și congelate.
„Presupun că nu se putea găsi o modalitate mai bună decât asta pentru o bucătăreasă de a-și folosi mâinile pline de microbi și de a infecta o familie”.
În timpul în care medicii și virusologii lucrau la caz, Mallon a continuat să presteze ca bucătăreasă, mutându-se de la o gospodărie la alta până în 1907, atunci când a reapărut în peisaj lucrând într-o casă de pe Park Avenue din Manhattan. Odată cu venirea ei, în iarna aceluiași an, în urma unui focar apărut în gospodăria din Manhattan, a urmat și un deces din cauza bolii, de aici pornind indiciile și născându-se suspiciunile că Mallon ar fi purtătoarea virusului. Ceea ce s-a dovedit a fi adevărat: Mallon era sursa acestor epidemii. Deși inițial a fost refractară la ideea că ar fi purtătoare, după teste repetate, dovezile au devenit incontestabile. Mary Mallon a fost plasată în carantină forțată pe North Brother Island, o mică insulă din East River, având drept companion un fox terrier, după câțiva ani fiind eliberată cu condiția să nu mai lucreze ca bucătăreasă. Mallon nu a respectat decizia eliberării, continuând să lucreze în secret și folosind pseudonime pentru a evita detectarea ei, ceea ce a dus la o altă epidemie. În 1915, din cauza ei, a avut loc o epidemie de febră tifoidă, de data asta la maternitatea Sloane din Manhattan, afectând 25 de angajați și a ucigând doi. Mallon se angajase acolo sub numele fals „Mary Brown”. După ce a părăsit spitalul, a mai plimbat febra tifoidă după ea prin noile locuri de muncă, gătind în hoteluri, restaurante și alte instituții.
Atunci când a fost prinsă din nou, Mallon se afla într-o casă suburbană din comitatul Westchester, New York. A fost preluată și plasată la North Brother Island, unde a rămas pentru tot restul vieții sale, adică timp de 23 de ani. Un accident vascular cerebral paralitic în 1932 a condus la moartea ei lentă, șase ani mai târziu.
„Nu am avut febră tifoidă în viața mea”, spunea Mary Mallon, după ce a fost obligată să trăiască în izolare. „Întotdeauna am fost sănătoasă. De ce ar trebui să fiu alungată ca un lepros și forțată să trăiesc în izolare doar cu un câine drept companion?”
În 1909, înainte să răspândească din nou febra tifoidă și să fie iarăși plasată în centrul de izolare, Mallon și-a făcut niște analize la un laborator privat și, cu rezultatul negativ în mână, a decis să dea în judecată departamentul de sănătate acuzând privarea de libertatea. Curtea Supremă din New York, însă, i-a respins cererea. După acest episod, presa, prin articolele publicate, se întreba de unde a făcut rost Mallon de banii necesari pentru a angaja un avocat și pentru a plăti cheltuielile de judecată, unele indicii ducând către magnatul media William Randolph Hearst, care „mai făcuse acest lucru și pentru alte persoane ale căror povești îi interesau și impresionau pe cititorii ziarului său”.
„Deși sute, dacă nu mii de purtători asimptomatici care fuseseră identificați se plimbau liber pe trotuarele din New York”, scrie History, „Maria Tifoida a trăit singură în exil, în mare parte din cauza opiniei publice care s-a întors ferm împotriva ei după ce nu a reușit să stea departe de bucătărie. A fost sortită să gătească doar pentru ea până la moartea sa, la 11 noiembrie 1938”. Avea 69 de ani.
Surse:
https://www.britannica.com/biography/Typhoid-Mary
https://www.history.com/news/10-things-you-may-not-know-about-typhoid-mary
Ce este febra aftoasă și ce măsuri au luat autoritățile române pentru a preveni răspândirea bolii?
Este sau nu bine să mâncăm atunci când suntem răciți ori avem febră?
Un italian este primul pacient din Europa cu febră Oropouche