O situație bizară în care ajuns ambasadorul francez din România în 1916

În vremuri de război, misiunea ambasadorilor în țările neutre poate fi extrem de complicată. La fel a pățit și contele de Saint-Aulaire la București, în vara anului 1916. S-a văzut prins, fără voia sa, într-o situația ce îi putea produce multe neplăceri.

Trimis la București în vara anului 1916 pentru a atrage România în Primul Război Mondial de partea Antantei, contele de Saint-Aulaire, ambasadorul Franței în capitala României în perioada 1916-1920, s-a văzut pus într-o situație extrem de complicată.

• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
• Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele

Inițial, predecesorul său, Camille Blondel, a refuzat să îi predea mandatul deoarece considera că era doar o chestiune de zile până ce România va semna tratatul de alianță cu Antanta. Saint-Aulaire i-a acordat un termen de o săptămână pentru semnarea tratatului, în caz contrar, urmând a prelua mandatul.

Însă în aceste șapte zile, camera de hotel a lui Saint-Aulaire a devenit un adevărat loc de „pelerinaj” pentru liderii opoziției din România. Situația îi putea crea neplăceri lui Saint-Aulaire, deoarece primul-ministru român Ionel Brătianu oricum nu agrea schimbarea din funcție a lui Blondel.

„Fără să vreau, camera mea devenea un focar al opoziției”

După ce Saint-Aulaire s-a înţeles cu Blondell, contele s-a retras în camera lui de hotel tocmai pentru a nu atrage atenția prea tare asupra sa. Însă, rapid camera de hotel a fost luată cu „asalt de către liderii opoziției din România, spre exasperarea lui Saint-Aulaire.

„Nu ieșeam din camera mea, dar nu puteam să închid ușa șefilor opoziției, cei mai înfocați campioni ai războiului alături de Franţa, alde Take Ionescu, Filipescu, Cantacuzino etc. După spusele lor, atotputernicul prim-ministru Brătianu îl ducea pe Blondel cu vorba şi va lăsa să treacă momentul cel mai favorabil pentru a interveni dacă printr-o presiune energică a Franței nu se punea capăt acestor amânări.

Fără să vreau, camera mea devenea un focar al opoziției, ceea ce nu va înlesni primele mele raporturi cu un prim-ministru bănuitor”, nota în memoriile sale contele de Saint-Aulaire.

„La ora toasturilor, auzeam cum oratorii condamnau guvernul francez”

Tot din camera în care fusese cazat, Saint-Aulaire a avut parte de o altă experiență. Era martorul auditiv al banchetelor de despărțire date în onoarea lui Camille Blondel.

„Aceeaşi cameră a fost pentru mine un post de ascultare a unor informaţii care nu-mi erau destinate. Situată deasupra restaurantului, prin ferestrele deschise în această lună iulie caniculară, ea înregistra ecourile banchetelor de rămas-bun oferite lui Blondel de diverse grupuri ale coloniei franceze, banchete de la care eram exclus prin faptul că, oficial, nu existam.

La ora toasturilor, auzeam cum oratorii condamnau guvernul nostru (francez, n.r.), vinovat de periclitarea celor mai importante interese franceze, dând lui Blondel, într-un astfel de moment, un succesor cunoscut doar prin activitatea sa marocană (Saint-Aulaire, venise la București după ce ocupase postul în Maroc, n.r.) şi prin nimic calificat pentru o misiune atât de delicată.

Auzeam, de asemenea, fără surprindere, cum domnul Blondel lăuda nu guvernul nostru, ci pe mine, amintind că, întrucât condusesem multă vreme ambasada noastră de la Viena, problemele cu care voi fi confruntat în noul meu post nu-mi erau cu totul necunoscute. El le cerea compatrioților noștri să-mi arate tot atâta încredere şi devotament cât îi arătaseră lui”, menționa Saint-Aulaire.

O întâlnire destul de tensionată cu Ionel Brătianu

Cum Camille Blondel nu a reușit în timpul acordat să încheie un tratat cu România, Saint-Aulaire i-a preluat postul, iar apoi s-a întâlnit cu prim-ministrul român Ionel Brătianu.

„După transmiterea sarcinilor Legației, Blondel mă însoți la prim-ministru, care locuia la câțiva pași de Legaţie. Timp de patru ani deosebit de activi cât am fost în România, nici o singură dată nu am pus piciorul la Ministerul Afacerilor Externe. Preşedintele Consiliului nu-i lăsa Ministerului decât chestiunile minore şi trata direct cu miniștrii străini”.

A urmat o primă întâlnire destul de tensionată în care Ionel Brătianu nu și-a ascuns reproșurile nici la adresa Franței, nici la adresa lui Saint-Aulaire.

„Nu-mi ascunse că deplângea schimbarea survenită la Legația Franței. După aceea, ca o aluzie transparentă la opozanții pe care-i primisem, mă puse în gardă împotriva `agitaților iresponsabili` care, dacă ar fi ascultați, ar duce ţara la o catastrofă, fără folos pentru cauza noastră, ci dimpotrivă.

`Sunt hotărât, spuse el, să pornesc alături de dumneavoastră, când voi hotărî eu şi cu garanţiile cerute de siguranța ţării mele. Este o partidă în care ea își joacă existența. Cei care n-au pregetat să violeze neutralitatea Belgiei vor pregeta şi mai puţin să ocupe o țară care, juridic vorbind, este aliata lor. Pe de altă parte, Rusia nu şi-a luat încă angajamentele pe care le socotesc indispensabile, cu toate că semnătura ei nu are nici o valoare, dar Franţa le va garanta`”.

În ciuda acestei prime întâlniri tensionate, cei doi vor colabora extrem de bine în perioada 1916-1920. Saint-Aulaire s-a dovedit un real prieten al României și a susținut din toate puterile sale interesele românești.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O schimbare tensionată de ambasadori francezi la București

Ambasadorul francez, Brătianu și războiul

Cum l-a protejat, fără să dorească, spionajul german pe ambasadorul francez la București în Primul Război Mondial

Jocurile de culise pentru intrarea României în Primul Război Mondial