Putere, paranoia și vânătoare în vremea lui Ceaușescu

Obsesia dictatorului Nicolae Ceaușescu pentru vânătoare se oglindea în modul în care conducea întreaga țară. La fel cum căuta să concentreze întreaga putere în mâinile sale la nivelul „partidului și al statului”, tot astfel a procedat și în domeniul vânătorii. A urmărit cu insistență ca cele mai bune locuri de vânătoare să fie rezervate exclusiv pentru el, pentru a împușca cât mai multe animale sălbatice și cât mai mari.

Pentru a se autoproclama „primul vânător al țării”, Nicolae Ceaușescu nu a cruțat niciun efort. La doar doi ani de la preluarea puterii, a dispus o serie de măsuri în domeniul vânătorii, menite să-i asigure acest titlu.

• De la batjocura „Furnicii” la scandalul moștenirii. Ioan Kalinderu, bufonul presei și testamentul rupt
• Cum a devenit omul care „nu se pricepea la nimic” cel mai tânăr conducător politic din…

A creat așa-numitele „rezervații speciale de vânătoare”, care cuprindeau cele mai bune terenuri din țară, de la Delta Dunării până în golurile alpine ale Carpaților. Astfel, la sfârșitul anului 1989, din cele 2.100 de fonduri de vânătoare existente, 350 (adică 16%) erau rezervate exclusiv pentru Ceaușescu.

În total, suprafața acestor terenuri ajungea la 3.900.000 de hectare, dintre care 1.400.000 de hectare erau păduri, reprezentând 22% din pădurile întregii țări. Peste 30% din efectivele principalelor specii de vânat mare din țară se găseau în aceste fonduri.

„Urmărea cu obstinație ca totul să fie numai și numai pentru el”

Au urmat multe alte măsuri care au restricționat accesul celorlalți vânători la partidele de vânătoare organizate pe teritoriul țării. Măsurile au continuat și în ceea ce privea personalul silvic.

„Urmărea cu obstinație ca totul să fie numai și numai pentru el și s-a folosit fără jenă de personalul silvic, de la pădurari până la ingineri, pentru că întotdeauna vânătoarea a făcut și face parte integrantă din meseria de silvicultor.

Obligând această adevărată `armată` de silvicultori și de vânători să-i organizeze vânătorile în poziție de drepți. Ceaușescu a dovedit, o dată în plus, că propaganda referitoare la `omul – cel mai prețios capital` nu era altceva decât o gogoriță…

De prin anul 1981, în rândul personalului silvic și de vânătoare, interesul pentru vânătorile cu șeful statului a scăzut vizibil. Se instalase o apatie cvasi-generală. Ne cam săturasem de atâtea presiuni care se făceau asupra noastră, a tuturor”, scrie inginerul silvic Vasile Crișan în cartea „La vânătoare cu Ceaușescu”.

„Îi ajunsese la urechi informația că personalul silvic și de vânătoare nu se mai ocupă de vânătorile lui așa cum ar trebui”

La începutul anilor `80, Nicolae Ceaușescu a început să devină nemulțumit în ceea ce privea rezultatele obținute la vânătoare, în special la cerb. Bineînțeles, a „întreprins” măsuri care s-au răsfrânt asupra personalului silvic.

„În 1980 împușcase un cerb comun, de excepție, care, un an mai târziu, a fost omologat ca trofeu record mondial, dar după aceea, câțiva ani la rând, nu a mai vânat cerbi cu trofee demne de luat în seamă. Pentru el!

Îi ajunsese la urechi informația că personalul silvic și de vânătoare nu se mai ocupă de vânătorile lui așa cum ar trebui și că i se ascunde adevărul, în sensul că, deși erau identificați cerbi cu trofee valoroase, faptul nu era raportat… sus, ceea ce era perfect adevărat.

Pentru a se edifica și mai bine asupra acestor aspecte, a cerut aplicarea unor măsuri mai puțin transparente”, precizează Vasile Crișan, unul dintre specialiștii silvici care s-a ocupat vreme de mai bine de două decenii de organizarea unor partide de vânătoare la care a participat Nicolae Ceaușescu.

„Brațul înarmat al Partidului Comunist”, pe urmele silvicultorilor.

Nicolae Ceaușescu a recurs la măsuri dictatoriale și a pus Securitatea, „brațul înarmat al Partidului Comunist”, pe urmele silvicultorilor.

Iată ce povestește Vasile Crișan: „Într-un an, la începutul lunii septembrie, când se întocmea programul deplasărilor pe teren pentru campania de vânătoare la cerb comun, Aurelian Neacșu, inspectorul de stat șef adjunct din minister, ne-a convocat le el în birou și ne-a comunicat scurt: `Direcția a 5-a a Securității statului a cerut lista cu delegații Inspecției de vânătoare din minister care urmează să se deplaseze pe teren în județe, pentru verificarea pregătirilor și observațiilor la cerb comun. Fiecare delegat din minister va fi însoțit de către un ofițer de Securitate din Direcția a 5-a, pe toată perioada de vânătoare la cerb`”.

Scopul acestei măsuri era foarte clar. Urmăreau să îi supravegheze și să îi controleze pe silvicultori în legătură cu modul în care toți cei implicați în acțiunile de vânătoare ale șefului statului își fac datoria.

„Dacă suntem corecți și sinceri în raportarea datelor privind existența sau nu a unor cerbi cu trofee valoroase. Doi ani la rând s-a aplicat această măsură, fără să se constate nimic deosebit”, menționa Vasile Crișan.

Chiar și după ce și-a rezervat cele mai bune terenuri și a pus Securitatea pe urmele silvicultorilor, Nicolae Ceaușescu a rămas convins că silvicultorii încercau să-i saboteze vânătorile.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Masacrul din Cușma: capriciile de vânător ale lui Ceaușescu

Cum a instituit Ceauşescu „starea de necesitate” ca urmare a „acţiunilor irendentise”

Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești

Ceaușescu, bătrânețea și vânătoarea