Home » Cultură » Adevărata poveste a crimelor Națiunii Osage, spusă după un secol. Detaliile odioase ale unuia dintre cele mai prospere triburi din SUA

Adevărata poveste a crimelor Națiunii Osage, spusă după un secol. Detaliile odioase ale unuia dintre cele mai prospere triburi din SUA

Publicat: 04.12.2023

Noul film al regizorului Martin Scorsese, Killers of the Flower Moon, o producție cu un buget mare de peste 200 de milioane de dolari în care personajele principale sunt interpretate de actorii de primă mână Robert De Niro și Leonardo DiCaprio, spune povestea adevărată a unui șir de crime comise pe teritoriul națiunii Osage din Oklahoma în anii 1920.

Pelicula se concentrează pe modul în care un om de afaceri alb, William King Hale, și autoproclamat „prieten adevărat” al Națiunii Osage a orchestrat uciderea brutală a numeroși membri ai tribului la începutul anilor 1920, în Oklahoma. În filmul lui Scorsese, Hale este portretizat de Robert De Niro.

Scenariul filmului este bazat pe cartea din 2017 a autorului de bestseller-uri, jurnalistului New York Times și scriitorului premiat de revista The New Yorker – David Grann, pelicula aprofundând dinamica rasială și familială care a zguduit Oklahoma în momentul în care s-a descoperit petrol pe pământurile Osage, făcându-i pe cei din poporul Osage să se numere printre cei mai bogați indivizi pe cap de locuitor din lume la acea vreme.

Uciși pentru a pune mâna pe pământurile lor bogate

Descoperirea nu doar că i-a atras pe oportuniști ca un magnet, însă le-a luat și mințile. În acea perioadă, coloniștii albi i-au invadat pe membrii Națiunii Osage pentru a pune mână pe pământul și bogățiile pe care acesta le ascundea. Cel puțin 60 de membri Osage au fost uciși sau au dispărut între anii 1921 și 1925, scrie latimes.com, această crimă, posibilă „datorită politicilor federale din anii 1880”,  fiind doar vârful icebergului. Printre victime se numărau lideri Osage proeminenți, proprietari bogați de terenuri și membri obișnuiți ai tribului care se aflau în posesia unor drepturi petroliere valoroase.

Acțiunile au fost considerate de-a dreptul odioase deoarece autorii lor, adesea persoane albe, recurgeau la strategii mai mult decât murdare, căsătorindu-se cu victimele lor înainte de a le ucide, prin asta căutând să obțină controlul asupra valoroaselor drepturi de proprietate pe care acestea le aveau.

Un complot sinistru

A fost o strategie care făcea parte dintr-un complot sinistru pentru a avea acces la profiturile imense din de care se bucura tribul Osage. Contractele de închiriere de petrol au adus națiunii Osage peste 30 de milioane de dolari numai în 1923 (echivalentul a peste 400 de milioane de dolari în prezent). Tribul a distribuit redevențele în mod egal între cele câteva mii de membri înscriși, ale căror părți erau cunoscute sub numele de „headrights”.

„De la începutul anilor 1800 și până în anii 1930, politica oficială a SUA a strămutat mii de nativi americani din casele lor ancestrale prin politica cunoscută sub numele de mutarea indienilor. De-a lungul secolului al XX-lea, guvernul federal a colectat miliarde de dolari obținuți în urma vânzărilor sau a închirierii resurselor naturale, cum ar fi lemnul, petrolul și gazele de pe pământurile indienilor, bani pe care ar fi trebuit să îi distribuie proprietarilor terenurilor. Însă, timp de decenii, guvernul american nu a reușit să contabilizeze aceste fonduri fiduciare și cu atât mai puțin să le plătească indienilor ceea ce li se cuvenea”.

Cum s-a implicat FBI?

Amploarea și brutalitatea acestor crime au dus la o investigație semnificativă din partea autorităților, inclusiv a nou înființatului Birou Federal de Investigații (FBI) (creat la 26 iulie 1908), sub conducerea lui J. Edgar Hoover (acesta a fost directorul FBI din 1924 și până la moartea sa, în 1972, fiind unul dintre cei mai longevivi directori ai FBI).

Implicarea FBI a fost esențială pentru a descoperi amploarea conspirației și pentru a-i aduce pe unii dintre făptași în fața justiției.

Evenimentele șocante din jurul crimelor Osage au determinat schimbări semnificative în ceea ce privește legislația și protecția juridică a comunităților de nativi americani. Cazul a scos în evidență vulnerabilitatea grupurilor indigene la exploatare și abuz, ceea ce a dus la reforme menite să le protejeze drepturile și resursele.

Una dintre reformele cheie care au apărut în urma cazului Osage a fost înființarea Biroului pentru Afaceri Indiene (BIA), creat în 1934 pentru a supraveghea administrarea afacerilor indiene și pentru a oferi sprijin comunităților de indieni americani. BIA a fost însărcinat cu gestionarea terenurilor tribale, a educației, a asistenței medicale și a altor servicii pentru nativii americani.

Legea drepturilor civile ale indienilor

A mai fost promulgată și Legea de reorganizare a indienilor, tot în 1934, care urmărea să inverseze efectele negative ale politicilor anterioare de asimilare și să promoveze autoguvernarea tribală. Legea a încurajat triburile să adopte constituții și forme de guvernare modelate după cele ale Statelor Unite și a prevăzut revenirea terenurilor sub controlul triburilor.

Cazul Osage a dus, de asemenea, la înființarea Comisiei pentru revendicări indiene, care a fost creată în 1946 pentru a soluționa revendicările nerezolvate ale triburilor de nativi americani împotriva guvernului Statelor Unite. Comisia a fost însărcinată cu examinarea și soluționarea acestor revendicări, multe dintre ele legate de pierderea de terenuri, resurse și alte bunuri ca urmare a politicilor federale.

În 1968 a fost adoptată Legea drepturilor civile ale indienilor care a extins Carta drepturilor la nativii americani și a prevăzut protecția drepturilor civile ale acestora. Legea a interzis discriminarea împotriva nativilor americani în administrarea justiției și a stabilit dreptul la un proces echitabil și la protecție egală în fața legii.

Istoria tribului Osage

Națiunea Osage este un trib nativ american originar din Valea Ohio, dar care a migrat în cele din urmă spre râul Osage, în actualul Missouri.

Memri Osage sunt descendenți ai culturilor de popoare indigene care au trăit în America de Nord timp de mii de ani. Studiile privind tradițiile și limba lor arată că făceau parte dintr-un grup de popoare vorbitoare de Dhegihan-Siouan care au trăit în zona văii râului Ohio, extinzându-se până în actualul Kentucky.

Deși locul în care s-a creat și dezvoltat Osage este învăluit în mituri și metafore, unii cred că poporul Osage a fost format din supraviețuitorii complexului cultural Oneota din văile râurilor din câmpie, în vreme ce alții susțin că s-au format ca popor distinct în pădurile de pe Valea Ohio și au fost împinși în preerie de atacurile irochezilor (cunoscuți și sub numele de Haudenosaunee, irochezii sunt o confederație puternică de triburi de nativi americani puternică, și influentă din punct de vedere istoric, situată în nord-estul Statelor Unite și în sud-estul Canadei. Confederația era formată inițial din cinci triburi: Mohawk, Oneida, Onondaga, Cayuga și Seneca. Mai târziu, tribul Tuscarora s-a alăturat confederației, formând cele Șase Națiuni. Poporul Iroquois are o istorie și o cultură bogate, iar teritoriul lor tradițional include părți din New York, Pennsylvania, Ontario și Quebec de astăzi.)

Tribul Osage deține toate drepturile minerale situate în comitat

În prezent, în Statele Unite există aproximativ 15.000 de membri Osage. Tribul Osage deține toate drepturile minerale situate în comitatul Osage și are un venit din toate resursele de petrol și gaze găsite în comitatul Osage.

Locuitorii Osage vorbesc limba Dhegiha Siouan care este înrudită cu Quapaw, Kaw, Ponca și Omaha, iar credințele lor religioase se bazează pe Wah-kon-tah, marele spirit sau putere misterioasă.

Șeful tribului este Geoffrey Standing Bear, avocat și politician care ocupă funcția de conducător al Națiunii Osage din 2014.

„Standing Bear este un lider ca puțini alții – înțelept, curajos, bun”, îl descria scriitorul și jurnalistul David Grann pentru Le Monde. „Are un puternic simț al istoriei și o mare viziune pentru poporul său”.

„Suntem un popor care se bazează pe istoria orală – ca majoritatea popoarelor indigene – și, prin urmare, pentru o perioadă de timp atât de recentă în istoriile noastre orale, aceasta este foarte vie. Am păstrat aceste discuții în mare parte între noi. Unii Osage au scris cărți care nu au avut niciodată o circulație prea mare. (…) Povestea din cartea scrisă de David Grann și transformată acum în acest film vorbește despre o perioadă despre care nu se vorbea prea des, deoarece este foarte deprimantă. A fost pur și simplu oribil”. (Geoffrey Standing Bear pentru Le Monde)

  • Națiunea Osage este unul dintre cele 39 de triburi de nativi americani recunoscute la nivel federal din Oklahoma.
  • Rezervația Națiunii Osage este situată în Osage County, Oklahoma, și se întinde pe o suprafață de 3.000 de kilometri pătrați.
  • Națiunea Osage are o istorie și o cultură bogată, cu o limbă și tradiții unice care au fost păstrate de-a lungul generațiilor.
  • Națiunea Osage a fost unul dintre cele mai puternice triburi de nativi americani în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, controlând un vast teritoriu în centrul Statelor Unite.
  • Erau cunoscuți pentru alianțele lor strategice cu alte triburi și cu puterile europene, în special cu francezii.
  • La începutul secolului al XIX-lea, Națiunea Osage și-a cedat pământurile din Missouri și Arkansas și a fost mutată într-o rezervație din Kansas.
  • În 1872, au fost forțați să se mute din nou în Teritoriul Indian (actualul Oklahoma) din cauza presiunii exercitate de coloniștii albi.
  • Națiunea Osage are propriul guvern, inclusiv o constituție și funcționari aleși, care funcționează independent de guvernele de stat și federal.
  • Tribul are propriul sistem judiciar și propria agenție de aplicare a legii pentru a aplica legile tribale în cadrul jurisdicției sale.
  • Națiunea Osage își exercită suveranitatea prin diverse mijloace, inclusiv prin dezvoltare economică, conservare culturală și programe sociale pentru cetățenii săi.
  • Națiunea Osage are o moștenire culturală bogată, inclusiv dansuri tradiționale, muzică, meșteșuguri și povești care sunt transmise din generație în generație. Îmbrăcămintea și vestimentația lor tradițională sunt împodobite cu mărgele și desene complicate care au o semnificație culturală profundă. Tribul are, de asemenea, o tradiție puternică în ceea ce privește povestirea, folosind istoria orală pentru a transmite cunoștințe și învățături de la o generație la alta.
  • Se depun eforturi pentru revitalizarea limbii Osage prin programe de imersiune lingvistică, inițiative educaționale și documentarea vocabularului și gramaticii tradiționale. Tribul a dezvoltat resurse și materiale de învățare a limbii pentru a asigura conservarea moștenirii lor lingvistice unice.
  • Spre deosebire de crimele din familie – și condamnările penale ulterioare – documentate în cartea lui Grann și prezentate în filmul lui Martin Scorsese „Killers of the Flower Moon”, zeci de crime similare ale membrilor Osage au rămas neprobate și nepedepsite. Motivul, potrivit cercetătorilor și oamenilor din trib: indiferența, corupția și conivența larg răspândită a oficialilor locali albi, scrie History.com.

Surse:

https://www.nytimes.com/2023/10/20/movies/killers-of-the-flower-moon-osage-murders-explained.html

https://www.latimes.com/opinion/story/2023-10-15/killers-flower-moon-martin-scorsese-osage-tribe-murders

https://www.nationalgeographic.com/history/article/osage-murders-killers-of-the-flower-moon

Vă mai recomandăm să citiți și:

Imagini șocante cu „Oamenii pădurii” din Indonezia, unul dintre ultimele triburi neatinse de civilizație

Apa foarte sărată din Oceanul Indian ar fi contribuit la sfârșitul ultimei ere glaciare

„Killers of the Flower Moon, o poveste de dragoste foarte întortocheată, dar adevărată”, spune Leonardo DiCaprio

Povestea lui Xin Shui, mumia intactă care a uimit oamenii de știință

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase