Prima pagină Maratoanele Descopera Descoperă istoria românilor

Carol I – Principele de otel al Romaniei

Adrian Nicolae | 12.15.2009 | ● Vizualizări: 9950
Carol I – Principele de otel al Romaniei      no tags + zoom
Galerie foto (11)

Rigoare, sobrietate si tenacitate – acestea au fost cuvintele de ordine pentru primul rege al Romaniei. Inconjurat de o stralucita pleiada de oameni politici, Carol a facut istorie indeplinind destinul national al Romaniei: independenta si modernizarea. Comandant suprem al armatelor romano-ruse in asediul Plevnei din timpul Razboiului de Independenta (1877-1878), cu o contributie decisiva in acelasi razboi, Carol s-a incoronat rege in 1881, purtand cu nedisimulata mandrie coroana de otel turnata din metalul unuia dintre tunurile turcesti capturate la Grivita.

Un rege pentruRomania
Destinul i-a zambit Romaniei atunci cand doar un miracol a facut cainlaturarea miseleasca a lui Alexandru Ioan Cuza de pe tronulreunit al Moldovei si Munteniei sa nu se transforme intr-undezastru pentru toti romanii. Clasa politica romaneasca, in fruntecu guvernul provizoriu condus de prim-ministrul Ion Ghica, se vedeanevoita atunci sa infrunte actiunile in forta ale MiscariiSeparatiste din Moldova si nemultumirile taranilor care credeau caprin exilarea lui Cuza, Legea rurala din 14/26 august 1864 ( Legeprin care peste 400.000 de familii de tarani fuseseraimproprietarite cu terenuri agricole) avea sa fie anulata. Maimult, situatia parea sa fi scapat complet de sub control inmomentul in care Imperiului Otoman si-a masat o mare parte aefectivelor militare la sudul Dunarii, anuntand o interventie inforta sub pretextul ca Unirea Principatelor Romane nu erarecunoscuta decat sub Alexandru Ioan Cuza.

Intr-o atare stare de fapt, singura salvare a Romanieiparea, asa cum chiar Cuza propusese, alegerea unui principe strainin fruntea tarii, un principe care sa aduca tara, prin originile siprin influenta sa, sub protectia marilor natiuni europene.Abil politician, I.C. Bratianu, artizanul aducerii pe tron al luiCarol I, ii cere sfatul lui Napoleon al III-lea, iar in urmaintrevederii dintre monarhul francez si delegatia din Romania seanunta numele primului rege care ar fi urmat sa urce pe tronul dela Bucuresti... Filip al Belgiei, conte de Flandra. Membru alimpozantei familii regale de Orleans, Filip ar fi reprezentatapropierea de Franta, sora mai mare a Romaniei - asa cum era vazutain acea perioada - si ar fi putut aduce, in viziunea oamenilorpolitici ai vremii, influenta celei mai liberale Constitutii dinlume, cea belgiana. Proiectul "Filip I de Romania" s-adovedit insa un esec, contele de Flandra refuzand politicos ofertadelegatiei romanesti. In fond, suveranul micului stat de la nordulDunarii era inca supus Imperiului Otoman si era nevoit sa plateascaun greu tribut anual Inaltei Porti. Pentru un capincoronat din Europa Occidentala o supunere fatisa in fatasultanului ar fi echivalat cu o dezonoare adusa intregii salefamilii regale. Mai mult, Muntenia si Moldova erau tari cu oputernica influenta balcanica, standardele de viata ale vremii incele doua principate fiind cu mult sub cele considerate decenteintr-o natiune occidentala.



Intorsi la Palatul Regal Tuilleries din Paris, acolo unde se aflainsusi Napoleon al III-lea, politicienilor romani, in frunte cu I.C. Bratianu, li se propunea un nou nume, de data aceasta german,cel al familiei regale de Hohenzollern. Astfel, in ciuda opozitieiunei parti a clasei politice de la Bucuresti, I.C. Bratianucalatorea la Dusseldorf chiar a doua zi, acolo unde il intalnea pePrintul Carol Anton de Hohenzollern, caruia ii inmana cererea de atrimite pe unul dintre cei patru fii ai sai pe tronul PrincipatelorUnite.



Cel mai potrivit pentru aceasta misiune s-a dovedit CarolEitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, penumele sau complet, cel de al doilea fiu al printului prusac CarolAnton. Absolvent al Scolii de Cadeti din Munster si al Scolii deArtilerie din Berlin, Carol era un ofiter incercat, demn deoriginile sale prusace, care participase cu succes la cel de aldoilea Razboi din Schleswig, razboi purtat intre Austria si Prusiape de o parte si Danemarca. Disciplinat, calit in artarazboiului, abil diplomat, ofiter cu o larga apreciere in randulpropriilor soldati, Carol isi manifestase din start intentia de aprelua tronul Principatelor, mentionand ca supunerea fata de sultannu reprezenta un impediment atat de mare si ca acesta va fiinlaturat la momentul oportun. Romania isi castigase principele pecare si-l dorise, si asta spre surprinderea intregii Europe, carevedea mai degraba o apropiere a acesteia de Franta, decat deGermania.



Obligat, pentru a strabate o Austrie ostila, sa foloseasca unpasaport elvetian fals, pe numele de Karl Hettingen, nume ceamintea de castelul parintelui sau din apropiere de Saint Gallen,Carol ajunge la 8 mai 1866 la Turnu Severin. O zi mai tarziu, laPitesti, semneaza primul document in calitate de suveran,gratiindu-l pe mitropolitul Calinic Miclescu, participant lamanifestatia separatista din 3 aprilie de la Iasi. La 10mai intra in Bucuresti, intampinat de peste 30.000 de locuitori laBaneasa, acolo unde primarul Dumitru Bratianu ii inmaneaza cheileorasului. In aceeasi zi, depune, in limba franceza, juramantul decredinta in calitate de domnitor, singurul cuvant pronuntat inromaneste fiind "jur". Cancelarul Bismark ii spusese lapornirea inspre Romania: "De ce sa nu incerci? Daca reusesti, cuatat mai bine pentru tine! Daca esuezi, o sa te intorci cu amintiriinteresante". Spre meritul sau si al dinastiei, Carol I nu aesuat.



Independenta si primii pasispre intregirea neamului romanesc

Asa cum declarase la Dusseldorf, in cercul restrans aldiplomatilor romani, Carol I nu uitase promisiunea de inlaturare adominatiei otomane din Principatele Romane si dobandireaindependentei acestora. Un astfel de deziderat indraznet nu seputea realiza insa fara mobilizarea Marilor Puteri. Iar acestmoment vine in 1876, atunci cand, la 11 august, Rusia mobilizeazadoua corpuri de armata si patru divizii in vederea iminentuluiconflict cu Turcia. In fapt, Imperiul Tarist nu se impacaseniciodata cu influenta Inaltei Porti in Balcani, iar razboiuldevenise inevitabil atata vreme cat niciuna dintre parti nu doriseo solutionare pasnica a conflictului. In acelasi timp, in Romaniaau loc primele masuri de intarire a armatei in vederea viitoarelorinclestari, iar prin Inaltul decret 1945 din 9 octombrie 1876,comanda suprema a armatei era incredintata Domnitorului CarolI.

Era evident, atat pentru domnitor, cat si pentru membriiguvernului, ca obtinerea independentei nu se putea realiza decat pecalea armelor, cu atat mai mult cu cat politica discriminatorie aInaltei Porti fata de Romania - cea prin care se refuza dreptulromanilor de a-si bate moneda proprie, de a acorda decoratii, de ase numi "Romania" precum si catalogarea jignitoare la adresa tarii,cea de "provincie otomana privilegiata" - fusese aspru criticataprintr-o scrisoare deschisa de catre ministrul de externe, NicolaeIonescu. Astfel, la 4 aprilie 1877, Romania si Rusiasemnau conventia prin care se permitea trupelor rusesti sa patrundain Balcani spre viitorul teatru de razboi cu mentiunea speciala caTarul se obliga sa respecte drepturile statului roman, si samentina si sa apere integritatea teritoriala a Romaniei. La 12aprilie 1877, tarul Alexandru al II-lea declara razboi Turciei dupace, cu doua zile in urma, la 10 aprilie 1877, Bucurestiulintrerupsese orice relatie diplomatica cu Inalta Poarta, actiunecare se soldeaza cu puternice represalii otomane asupralocalitatilor romanesti Giurgiu, Oltenita, Corabia, Bechet siIslaz. Drept raspuns, armata romana deschide focul de artilerieasupra Vidinului de la Calafat, la 28 aprilie 1877, iar la 10 mai,in acelasi an, era proclamata - la Bucuresti - independentaRomaniei.

Razboiul ruso-turc incepe dezastruos pentru armata tarista.Primul atac asupra Plevnei are loc la 8 iulie 1877, insaesueaza lamentabil, aducand pierderi grele trupelor comandate deMarele Duce Nicolae. Zece zile mai tarziu, cel de al doilea atacsufera aceeasi soarta. Este momentul in care Ducele Nicolae iiscrie in disperare de cauza domnitorului Carol I sa trimita trupeleromanesti peste Dunare. La 20 august 1877, armata romanacomandata de Domnitorul Carol I trecea pe podul de la Corabia siinainta victorios spre ceea ce avea sa fie cea mai grea loviturapentru Imperiul Otoman, cucerirea Plevnei. De altfel, numarulostasilor romani cazuti in sangerosul asediu asupra Plevnei esteconsiderat cel mai mare din intregul razboi care a avut loc intre1877-1878. Inconjurat, ranit la picior de un srapnel, Osman Pasa,generalul turc aflat la conducerea trupelor otomane, se predaneconditionat si ii inmana sabia sa ofiterului roman MihailCerchez, gest refuzat de acesta pana la venirea lui Carol I.

Ceea ce a urmat este istorie. Grivita I si II, Rahova, Smardan,Vidinul si celelalte fortificatii turcesti din Bulgaria au cazutrand pe rand in fata armatei ruso-romane comandate ireprosabil deCarol I. In semn de omagiu, abnegatia principelui avea sa ramanaimortalizata peste timp de marele poet George Cosbuc: "Domnitorul aplecat la tabara indata ce s-a auzit ca rusilor le merge rau curazboiul si ca li s-a pus Osman Pasa de-a curmezisul in drum. Latabara de la Calafat a plecat Domnul cam pe la inceputul lui iuliesi a stat acolo vreo sase saptamani. Nu s-a mai intors acasa, dupacaderea Plevnei, El a fost intre ostenii sai si a induratneajunsurile si greutatile razboiului douazeci si sase desaptamani, fara intrerupere. Mai bine de jumatate de an a zabovitpe campiile de lupta, batut de ploi si de vanturi, siprimejduindu-si viata pentru binele tarii."



Dupa victorie, Carol s-a incoronat rege (in 1881),punandu-si pe frunte coroana de otel turnata din metalul unuiadintre tunurile turcesti capturate la Grivita la 30 august 1877. Aadaugat Romaniei Dobrogea in 1878 si Cadrilaterul in 1913. Astfel,Carol I sadea semintele reintregirii tarii. A fost insa randul luiFerdinand I, nepotul sau, sa implineasca destinul national alRomaniei, prin Marea Unire de la 1918.

O viata ca olupta

Inconjurat de o stralucita pleiada de oameni politici: I.C.Bratianu, Mihail Kogalniceanu, Ion Ghica, P.P. Carp, LascarCatargiu, Nicolae Ionescu, Titu Maiorescu, Ion I.C. Bratianu, TakeIonescu sau Nicolae Filipescu, Carol a facut istorie la propriu.Daca dobandirea independentei Romaniei a fost un act de mare eroismcare i-a asigurat un etern loc in inimile romanilor, Regele de otelera constient ca adevarata lupta abia incepea. Era luptapentru modernizarea unei Romanii care, pentru prima data dupasecole intregi, isi putuse afirma neatarnarea si identitateanationala. Beneficiind de cea mai lunga domnie din istoriaromanilor (1866-1914), Carol a lasat urmasului sau o Romanie cu omoderna retea feroviara, cu cel mai lung pod din Europa (podul dela Cernavoda), cu un port functional amenajat la Constanta si cu oresedinta de vara la Peles, demna de oricare tara modernaeuropeana. Cu sprijinul sau au activat si au modernizatinvatamantul Spiru Haret, administratia - Vasile Lascar, iarapararea nationala - Nicolae Filipescu. Bucurestii, care seinfatisau calatorului din 1866 ca un sat mai mare cu pretentii deurbe, erau in 1914 orasul Ateneului, al Palatului Postelor, alPalatului CEC, al Palatului Sturdza, al Cercului Militar National,al hotelului Athenee Palace si nu in ultimul rand alnou-construitului Palat Regal.



Sfarsitul vietii si al domniei sale a fost marcat insa de suferintade a nu-si fi putut tine cuvantul dat imparatului Germaniei: acelade a alinia Romania in razboi alaturi de patria sa de origine. Inurma Consiliului de Coroana de la Sinaia din 1914, acelasi consiliucare trebuia sa stabileasca partea alaturi de care Romania ar fiurmat sa intre in Primul Razboi Mondial, Carol I s-a vazut pus infata unei alegeri sfasietoare: aceea de a lupta impotriva tariisale de origine sau de a alinia Romania, impotriva vointeiacesteia, intr-un razboi alaturi de Germania. Se spune ca tocmaidurerea pricinuita de o asemenea alegere a fost cea care i-a grabitsfarsitul de la 10 octombrie 1914.



In urma sa ramanea o Romanie moderna, o tara a careitranzitie de la balcanism catre o existenta comparabila cu cea atarilor occidentale fusese pe cat inovatoare, pe atat de brusca. Sitot in urma sa ramanea un nume demn de paginile de aur aleistoriei... Carol I al Romaniei - Regele de Otel.