Home » Maratoanele Descopera » Femei celebre » Povestea „Cenuşăresei sovietice”, prima femeie care a văzut Pământul din spaţiu – VIDEO

Povestea „Cenuşăresei sovietice”, prima femeie care a văzut Pământul din spaţiu – VIDEO

Publicat: 03.03.2015
S-a născut într-o familie modestă, de ţărani, a lucrat într-o fabrică de textile şi a efectuat zeci de salturi cu paraşuta. A fost una dintre cele cinci femei recrutate, în secret, pentru o misiune ce urma să schimbe istoria. După şapte luni de antrenamente intense, rusoaica Valentina Tereşkova a bătut record după record. Ea a fost prima femeie în spaţiu, prima şi singura femeie în spaţiu care a efectuat un zbor individual şi primul civil în spaţiu.

Succesul său a fost ascuns însă chiar şi de familia ei, până în momentul în care oficialii ruşi au fost pregătiţi să-l facă public întregii lumi.

FOTO: Wikipedia    FOTO: Wikipedia

Valentina Tereşkova a decolat de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan în vehiculul spaţial sovietic Vostok-6. Avea doar 26 de ani când a ajuns pe orbita Pământului, pe 16 iunie 1963, şi a devenit eroină naţională.

Sursă: YouTube

Cu două zile înainte, casula Vostok-5, pilotată de cosmonautul Valeri Bykovski, ajunsese şi ea pe orbită. Cei doi ruşi au avut astfel posibilitatea de a discuta între ei pe parcursul misiunii în spaţiu.

FOTO: Wikipedia    FOTO: Wikipedia

Misiunea Valentinei Tereşkova a durat trei zile, perioadă în care a efectuat 48 de rotaţii în jurul Pământului. Zborul s-a derulat însă cu unele dificultăţi, dezvăluite abia după prăbuşirea URSS. În primul rând, o eroare tehnică, ulterior corectată, a făcut vehiculul femeii să se depărteze din ce în ce mai mult de Pământ. Casca o stângea de cap pe femeie, iar costumul de astronaut o rănea la un picior.

Sursă: YouTube

La aterizare, Valentina Tereşkova a pierdut comunicaţiile cu cei de la sol şi s-a catapultat din capsula sa deasupra Munţilor Altai din Siberia, lucru obişnuit pentru astronauţii vremii. Ea a fost găsită după 5 ore de la aterizare, la zeci de kilometri de locul stabilit şi s-a lovit puternic la nas din cauza căştii pe care o purta, motiv pentru care a fost fardată puternic la primele apariţii în public pentru a masca acest mic accident.

FOTO: Wikipedia    FOTO: Wikipedia

Femeia s-a căsătorit, la câteva luni după ce a revenit din misiune, cu astronautul Adrian Nicolaiev, a devenit un membru proeminent al Partidului Comunist şi a rămas activă pe scena politică şi după căderea Uniunii Sovietice. Acum are 77 de ani şi se gândeşte să mai plece încă o dată în spaţiu cu destinaţia Marte.

În luna martie, te provocăm să descoperi opt femei care au schimbat istoria. Urmăreşte zilnic mini serialul nostru!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pentru prima dată, cercetătorii ar fi detectat un obiect masiv în Centura Kuiper
Pentru prima dată, cercetătorii ar fi detectat un obiect masiv în Centura Kuiper
Este sau nu adevărat că 1 din 200 de bărbați este un descendent direct al lui Ginghis Han?
Este sau nu adevărat că 1 din 200 de bărbați este un descendent direct al lui Ginghis Han?
Creierul are mai multe sisteme de apărare decât am crezut, indică un studiu
Creierul are mai multe sisteme de apărare decât am crezut, indică un studiu
Cât timp ar putea trăi pe Marte microbii de pe Pământ?
Cât timp ar putea trăi pe Marte microbii de pe Pământ?
Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile
Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile
Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani
Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani
Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă
Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă
Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări
Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări
Un parazit care nu mai fusese văzut la oameni provoacă o serie de simptome diverse și ciudate
Un parazit care nu mai fusese văzut la oameni provoacă o serie de simptome diverse și ciudate
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump
FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump
Giganții americani de Inteligență Artificială acuză China de furt
Giganții americani de Inteligență Artificială acuză China de furt
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui
Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu