Independența României, Ion C. Brătianu și Rusia

România și-a câștigat independența pe câmpul de luptă în războiul din 1877-1878 prin jertfa și sacrificiul soldaților români. Însă, uneori, o victorie obținută pe câmpul de luptă trebuie să fie dublată și de o victorie diplomatică. Lecțiile pe care le-a primit România după Războiul de Independență au fost mai puțin plăcute, dar se putea termina mult mai rău pentru români. Domnitorul Carol I și, în special, prim-ministrul Ion C. Brătianu au reușit să evite o ocupare a României de către Rusia.

Premierul Ion Brătianu și-a asumat toate eforturile diplomatice pentru a pregăti independența României. La 15 decembrie 1876 era parafat acordul dintre România și Rusia, ce prevedea trecerea trupelor rusești pe teritoriul românesc spre teatrul operațiunilor militare din Balcani, cu „respectarea suveranității și independenței României”.

Brătianu era deplin conștient de faptul că îndeplinirea acordului depindea exclusiv de bunăvoința Rusiei, de aceea, pentru a-și asigura suportul unei mari puteri, el l-a rugat pe Carol I să obțină sprijin din partea Germaniei.

La 31 iulie 1877, la Cartierul General al Armatei Române, era primită o telegramă trimisă Domnitorului Carol de Marele Duce Nicolae, conducătorul forțelor rusești din Bulgaria, prin care cerea ajutor militar din partea României: „Turcii înghesuind multe trupe la Plevna ne înfrâng. Vă rog să faceți fuziune, demonstrațiune și dacă se poate să treceți Dunărea, așa cum doriți”.

Tot Ion C. Brătianu este cel care îl va convinge pe Carol I să se accepte cererea de ajutor din partea Rusiei și Armata Română să intervină în ajutorul soldaților ruși.

Rusia amenință România cu ocuparea teritoriului

Din nefericire pentru România, previziunile lui Ion C. Brătianu de la sfârșitul anului 1876 aveau să se adeverească. Sub pretextul că independența României încă nu era recunoscută și că „aliatul” rus îi va reprezenta corect interesele delegatul român, premierul român nu fost admis la discuțiile care s-au concretizat prin încheierea Tratatului de la San Stefano.

Clauzele tratatului au produs stupoare și frustrare în România. Deși României îi era recunoscută independența, Rusia anexa sudul Basarabiei (Bolgrad, Cahul, Ismail). Gestul Rusiei era o încălcare a Convenției din 15 decembrie 1876, prin care Rusia garantase integritatea teritorială a României. Rusia oferise României Drobrogea drept compensație pentru pierderea sudului Basarabiei, dar acest gest nu putea șterge durerea și frustrarea românilor. Toate forțele politice românești au respins cedarea sudului Dobrogei.

În replică, țarul Alexandru al II-lea a amenințat România cu ocupare țării și dezarmarea armatei. România a reacționat imediat. Domnitorul Carol I i-a scris țarului: „Armata română care s-a luptat la Plevna sub ochii împăratului și a alteței sale imperiale (Marele Duce Nicolae) va putea fi zdrobită, dar nu va reuși nimeni să o dezarmeze”.

Ruși aveau deja pregătite manifeste, precum și o proclamație pentru locuitorii Bucureștiului, ce urmau să fie transmise după ocuparea capitalei României.

Armata Română s-a repliat și a ocupat un dispozitiv, pe linia Calafat – Craiova – Slatina – Pitești – Târgoviște, care să-i permită să contracareze acțiunile ostile ale armatei ruse.

Congresul de la Berlin

Prin Tratatul de la San Stefano, Rusia și-a asigurat mari avantaje în estul Europei, avantaje care au determinat Anglia și Austro-Ungaria să protesteze împotriva tratatului. Pentru a evita noi conflicte a fost convocat Congresul de la Berlin, care a revizuit în parte din clauzele de la San Stefano. Deși nici la Congres România nu a fost admisă ca participant, totuși, Ion C. Brătianu și Mihai Kogălniceanu, ministrul de Externe, au putut să prezinte cerințele României.

Din păcate, Congresul de la Berlin (1878) a menținut hotărârea ca România să cedeze sudul Basarabiei în schimbul Dobrogei. Deși avantajele economice rezultate din Dobrogea erau mult mai mari decât cele oferite de sudul Basarabiei, România nu a acceptat principiul schimbului.

Autoritățile române s-au retras din sudul Basarabiei fără a semna vreun act cu cele rusești. Delimitarea frontierei în zona Dobrogei de sud a creat noi tensiuni între România și Rusia.

După experiența cu Rusia, Ion C. Brătianu și domnitorul Carol I au început să caute garanții de securitate pentru statul român în alte zone.