Alexandru G. Golescu, fondatorul Monetăriei Statului

Alexandru G. Golescu, inginer, om politic, revoluționar pașoptist, prim-ministru și fondator de frunte al Partidului Național Liberal a fost una dintre personalitățile marcante ale istoriei României. De numele lui este legată și inaugurarea Monetăriei Statului.

Alexandru G. Golescu s-a născut în 1819 în comuna Rusănești, județul Olt, în familia marelui vornic Iordache Golescu şi al Mariei Bălăceanu. Era văr primar cu frații Ştefan şi Nicolae Golescu, care la rândul lor au fost mai târziu prim-miniştri ai României.

• Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
• O reptilă mumificată de acum 289 de milioane de ani ne arată de ce respirăm așa…

A absolvit Liceul „Sfântul Sava” din Bucureşti și apoi Şcoala Centrală de Arte şi Manufacturi din Paris (1834-1839), unde a obţinut diploma de inginer.

La Paris a înființat împreună cu Dumitru Brătianu şi Ion Ghica, „Societatea pentru Învăţătura Poporului Român”, al cărui scop era să să ridice poporul român prin cultură. Întors în țară, în toamna anului 1843 a pus bazele societății secrete francmasone „Frăția”, alături de Nicolae Bălcescu, Ion Ghica și Christian Tell.

A susținut desființarea iobăgiei

Din 1844 a studiat economia și istoria la Paris. Alexandru G. Golescu, poreclit „Arăpilă” sau „Negrul”, a participat activ la Revoluția de la 1848 din Țara Românească, încercând să obțină susținere diplomatică europeană și sprijin militar pentru mișcare. În acest sens a fost agent diplomatic confidențial la Constantinopol și mai apoi la Paris.

Înăbușirea revoluției pașoptiste a însemnat și plecarea lui în exil la Paris, până în 1856. Nu a stat acolo degeaba, a militat, inclusiv printr-o lucrare, pentru eliberarea din iobăgie şi împroprietărirea ţăranilor prin răscumpărare. Considera această chestiune ca fiind „primordială şi le rezuma pe toate, deoarece asigura, prin ea însăşi, viitorul politic al ţării”.

Revenit în țară în toamna anului 1856, a devenit un susținător acerb al unirii românilor, fiind ales deputat în Divanul ad-hoc şi vicepreşedinte al Comitetului central al Unirii.

Golescu a fost și semnatarul programului intitulat „Dorinţele românilor exprimate în Adunarea Bucureştenilor”, din 15 martie 1857, care cerea autonomie, unire, prinţ străin şi guvern constituţional reprezentativ. Conștient de jocurile de pe scena politică internațională, era un adept al echilibrului în raport cu marile puteri.

Unul dintre fruntașii unioniști

După realizarea Unirii Principatelor, a fost ministru al Cultelor în guvernul condus de Ion Ghica (octombrie 1859 – mai 1860).

Abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza și venirea domnitorului Carol I a însemnat reîntoarcerea în diplomație a lui Alexandru G. Golescu, fiind pentru doi ani agent la Constantinopol (1866-1868), poziţie din care a contribuit la recunoașterea principelui străin de către sultan și consolidarea Unirii.

Revenit în țară, preia portofoliul ministerului de Finanțe, iar doi ani mai târziu, ca urmare a căderii cabinetului Dimitrie Ghica pe fondul unei crize guvernamentale, Alexandru G. Golescu este însărcinat de Carol I să formeze noul Consiliu de miniștri. Noul cabinet era alcătuit din liberali și conservatori.

Înființarea Monetăriei Statului

Deși mandatul de prim-ministru a fost scurt (2 februarie–18 aprilie 1870), în timpul lui a fost inaugurată oficial Monetăria Statului, eveniment organizat în 24 februarie 1870 și la care au participat și domnitorul Carol I și Ion C. Brătianu. Până la acea dată, pentru plata taxelor și a vămilor erau folosite monede străine din aur, precum franci francezi, lire turcești, imperiali ruși și sovereigni englezi.

Odată cu înființarea Monetăriei Statului au fost bătuți și primii bani de aur (20 lei) şi de argint (1 leu), având pe ei efigia lui Carol I, ce reprezenta suveranitatea țării, şi legenda „Domnul României”.

În timpul mandatului de premier al lui Alexandru G. Golescu a fost înființată și Poliția Feroviară care avea drept rol, printre altele, și „păstrarea în bună ordine a curţilor gărilor, staţiunilor şi locurilor frecventate de public”.

Neavând un sprijin politic consistent a demisionat în martie 1970, după respingerea de către Senat a unei legi care prevedea creșterea impozitului funciar.

Fondator al Partidului Național Liberal

Nu a ieșit din scena politică, a fost ulterior ministru al Afacerilor Străine şi deputat în Reprezentanţa Naţională (denumirea parlamentului stabilită prin Constituția de la 1866).

Având viziuni și activitate liberală, Alexandru G. Golescu s-a numărat printre fondatorii de marcă ai Partidului Naţional Liberal, înființat oficial în 24 mai 1875 în casa maiorului englez Sir Stephen Bartlett Lakeman, cunoscut sub numele de Mazar-Paşa și stabilit definitiv în România.

Deși susținea ideile și programul liberal, poziția lui de menținere a unui echilibru în raport cu marile puteri l-a determinat pe Alexandru G. Golescu să aibă viziuni diferite în privința intrării României în Războiul de Independență.

Guvernul liberal condus de Ion C. Brătianu a decis, la 1 aprilie 1877, mobilizarea la război prin semnarea unei convenții cu Rusia. Considerând că această convenție ar putea deschide calea spre o expansiune a țariștilor în Balcani, Alexandru G. Golescu milita și pentru o convenție suplimentară cu Imperiul Otoman sau opta pentru renunțarea la ruși și solicitarea sprijinului Austro-Ungariei. Acest diferend a însemnat ieșirea lui din scena politică.

Alexandru G. Golescu a murit la vârsta de 62 de ani, în 15 august 1881.

Vă recomandăm să citiți și:

Cum au vrut liberalii să reformeze România înainte de Primul Război Mondial

Cum s-au organizat liberalii imediat după ce s-a încheiat Primul Război Mondial

Liberalii și interzicerea comuniștilor

Liberalii și problemele industrializării României după Primul Război Mondial

Ionel Brătianu, despre intrarea țării în Primul Război Mondial: „Este o partidă în care România îşi joacă existenţa”

Liberalii și criza dinastică generată de principele moștenitor Carol

Influența lui Ionel Brătianu asupra Regelui Ferdinand a adus România în tabăra câștigătorilor

Liberalii și prima amenințare majoră a bolșevicilor asupra României

Cum a ajuns Ionel Brătianu președintele PNL și prim-ministru al României

Ionel Brătianu, Banatul și Take Ionescu

Politica externă a României în primul deceniu al secolului al XX-lea

Liberalii și dezvoltarea industriei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea

Primul guvern liberal din istoria României

Distanțarea României de Tripla Alianță și susținerea Transilvaniei

Aderarea României la Tripla Alianță, mijloc de asigurare a securității după obținerea independenței

Proclamarea Regatului României

Cum a pregătit diplomatic guvernul lui Ion C. Brătianu obținerea independenței României

Reorganizarea PNL după Primul Război Mondial

Ionel Brătianu, omul în fața căruia Antanta a șovăit, iar Puterile Centrale s-au amăgit

Nicolae Gane, primarul scriitor care a adus tramvaiul și apa la Iași

Cum au gândit liberalii viitorul politic al României Mari

Petre Sebeșanu Aurelian, primul economist și agronom din Academia Română

Grigore Procopiu: „Partidul Liberal e dator să dea țării o îndrumare, larg, dar adevărat democratică”

Ion Ghica, boierul liberal care susținea apariția unei industrii naționale

Vila Florica, locul de suflet al Brătienilor unde s-au luat mari decizii pentru soarta României

Vasile Lascăr, omul care a pus bazele poliției române moderne

Cum i-a impresionat liberalul Ionel Brătianu pe liderii Antantei

Ion Gheorghe Duca: „Am fost primul ministru care după Unire a mers în Transilvania”

I. G. Duca, marele om de stat care a sfârșit tragic

Vintilă Brătianu și politica liberală „prin noi înșine”

Constituția liberală din 1923 și „spiritul unei democrații desăvârșite”

Spiru Haret, matematicianul care a renunțat la o carieră academică de succes în Occident pentru a ridica România din analfabetism

Ion Nistor, artizanul unirii Bucovinei cu România, închis forțat la Sighet pentru că a fost ministru

Ion C. Brătianu și cea mai lungă guvernare din istoria democratică a României

Un moment cheie în istoria României: Ionel Brătianu la Conferința de Pace de la Paris

Ionel Brătianu, patriarhul României Mari