Home » Istorie » Cum s-au organizat liberalii imediat după ce s-a încheiat Primul Război Mondial

Cum s-au organizat liberalii imediat după ce s-a încheiat Primul Război Mondial

Cum s-au organizat liberalii imediat după ce s-a încheiat Primul Război Mondial
Ion Gheorghe Duca / Credit foto: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe
Publicat: 31.03.2021

Terminarea Primului Război Mondial și retragerea trupelor Puterilor Centrale din România au permis Guvernului și Regelui să revină de la Iași la Bucureşti, după doi de coșmar pentru țară. La 14 decembrie 1918, Partidul Național Liberal, condus de Ionel Brătianu, preia din nou guvernarea țării într-un moment dificil. În scurtă vreme, urmau să se deschidă lucrările Conferinței de Pace de la Paris, iar în București și alte orașe existau tulburări sociale. Ministru al Agriculturii şi Domeniilor în guvernul ce a fost instalat la mijlocul lunii decembrie 1918, Ion Gheorghe Duca, a lăsat o mărturie importantă despre cum s-au organizat și cu ce probleme s-au confruntat liberalii în acele vremuri grele.

Brătianu plecând (la Conferința de Pace de la Paris – n.n) a rămas ca noi, sub președinția interimară a lui Pherekyde, să ducem întreaga răspundere a situației interne. Situația nu era ușoară: trebuia să menținem ordinea, să reinstalăm aparatul administrativ, să aprovizionăm populația, să veghem la înaintarea trupelor în Ardeal, să reorganizăm mijloacele de transport, să menținem legăturile cu noile provincii și să asigurăm aplicarea reformei.

În acest scop țineam în fiecare zi un Consiliu de Miniștri la Ministerul de Interne. Acest Consiliu ne răpea mult timp, dar de neapărată trebuință, fiindcă chestiunile ce se iveau erau zilnic atât de numeroase şi de însemnate, iar, pe de altă parte, ele priveau de cele mai multe ori diferite departamente, încât trebuia să avem un schimb de vederi şi să examinăm de comun acord soluțiile ce urmau să fie date.

Totodată, Parlamentul fiind dizolvat şi neavând din cauza Ardealului, în care situația nu era lămurită, posibilitatea să facem alegerile, reduși deci să guvernăm pe cale de decrete-legi, spre a avea o tribună permanentă de la care să aducem la cunoștința țării măsurile pe care le luam, intențiile pe care le aveam şi o tribună de la care să răspundem criticilor ce ni se aduceau – am hotărât: ca să ținem, în fiecare miercuri, între orele 5 şi 6, la Clubul liberal o ședință în care să expunem situația politică a întregii săptămâni.

Aceste consfătuiri mai prezentau un folos, dădeau cel puțin prietenilor noștri politici din Capitală şi din provincie putința să ne formuleze doleanțele diferitelor părți ale țării și categorii sociale și să ne ție mai aproape în curent cu starea de spirit a opiniei publice. (…)

Problema politicienilor care au pactizat cu inamicul

Cât priveşte pe oamenii politici care au pactizat cu inamicul, primul nostru simțământ, când ne-am întors de la Iași, a fost să procedăm fără întârziere la pedepsirea lor. Au şi fost arestați Stere, Lupu Kostaki, Nenițescu, Virgil Arion, I. Slavici și D. D. Pătrășcanu, precum şi vreo 20 de ziariști mai mult sau mai puțin mărunți.

Ne-am izbit însă repede de trei dificultăți: de Rege, de Brătianu și de criteriul precis întru stabilirea vinovățiilor. Regele s-a opus formal la o politică de sancțiuni. Personal, ideea de a da un exemplu în această țară a tuturor indulgențelor convenea și simțămintelor sale intime şi educației sale rigide de militar.

Ştirbei însă, la care considerațiunile de strictă moralitate n-au jucat niciodată însemnătatea cuvenită, socotea inutilă o atare operă de asanare etică. Mai mult, în interesul Dinastiei credea că nu e bine ca Regele să-și facă vrăjmași ireductibili din cei ce urmau a fi astfel condamnați și din înjghebările politice ce susținuseră cauza Puterilor Centrale. (…)

Osândirea celor vinovați ar fi micșorat strălucirea izbândei”

Brătianu de asemenea era potrivnic pedepsirii celor ce pactizaseră cu inamicul, dar din alte considerațiuni. El socotea că, fiind marele învingător al procesului politic ce se desfășura în ultimii patru ani, avea datoria să se arate mărinimos față de adversarii săi învinși.

Era pentru el o chestiune de conștiință, o preocupare de estetism să nu pară răzbunător și meschin în victoria lui. I se părea că osândirea celor vinovați desigur de purtarea lor ar fi micșorat totuşi strălucirea izbândei lui.

Amnistia, uitarea și iertarea i se înfățișau ca singurele gesturi ce putea face în clipa în care politica lui triumfa şi îi era dat de soartă să înfăptuiască visul secular al neamului românesc. Aceste nobile simțăminte făceau fără îndoială cinste caracterului său”. (Ion Gheorghe Duca, Memorii, volumul IV, Războiul, partea a II-a (1917-1919), Editura Machiavelli, Bucureşti, 1994)

Vă recomandăm să citiți și:

Liberalii și interzicerea comuniștilor

Liberalii și problemele industrializării României după Primul Război Mondial

Ionel Brătianu, despre intrarea țării în Primul Război Mondial: „Este o partidă în care România îşi joacă existenţa”

Liberalii și criza dinastică generată de principele moștenitor Carol

Influența lui Ionel Brătianu asupra Regelui Ferdinand a adus România în tabăra câștigătorilor

Liberalii și prima amenințare majoră a bolșevicilor asupra României

Cum a ajuns Ionel Brătianu președintele PNL și prim-ministru al României

Ionel Brătianu, Banatul și Take Ionescu

Politica externă a României în primul deceniu al secolului al XX-lea

Liberalii și dezvoltarea industriei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea

Primul guvern liberal din istoria României

Distanțarea României de Tripla Alianță și susținerea Transilvaniei

Aderarea României la Tripla Alianță, mijloc de asigurare a securității după obținerea independenței

Proclamarea Regatului României

Cum a pregătit diplomatic guvernul lui Ion C. Brătianu obținerea independenței României

Reorganizarea PNL după Primul Război Mondial

Ionel Brătianu, omul în fața căruia Antanta a șovăit, iar Puterile Centrale s-au amăgit

Nicolae Gane, primarul scriitor care a adus tramvaiul și apa la Iași

Cum au gândit liberalii viitorul politic al României Mari

Petre Sebeșanu Aurelian, primul economist și agronom din Academia Română

Grigore Procopiu: „Partidul Liberal e dator să dea țării o îndrumare, larg, dar adevărat democratică”

Ion Ghica, boierul liberal care susținea apariția unei industrii naționale

Vila Florica, locul de suflet al Brătienilor unde s-au luat mari decizii pentru soarta României

Vasile Lascăr, omul care a pus bazele poliției române moderne

Cum i-a impresionat liberalul Ionel Brătianu pe liderii Antantei

Ion Gheorghe Duca: „Am fost primul ministru care după Unire a mers în Transilvania”

I. G. Duca, marele om de stat care a sfârșit tragic

Vintilă Brătianu și politica liberală „prin noi înșine”

Constituția liberală din 1923 și „spiritul unei democrații desăvârșite”

Spiru Haret, matematicianul care a renunțat la o carieră academică de succes în Occident pentru a ridica România din analfabetism

Ion Nistor, artizanul unirii Bucovinei cu România, închis forțat la Sighet pentru că a fost ministru

Ion C. Brătianu și cea mai lungă guvernare din istoria democratică a României

Un moment cheie în istoria României: Ionel Brătianu la Conferința de Pace de la Paris

Ionel Brătianu, patriarhul României Mari

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Decizie fără precedent la Tokyo! Săptămâna de lucru, redusă la 4 zile
Decizie fără precedent la Tokyo! Săptămâna de lucru, redusă la 4 zile
Cât au donat Amazon și Meta pentru inaugurarea lui Donald Trump?
Cât au donat Amazon și Meta pentru inaugurarea lui Donald Trump?
Momentul în care oamenii și neanderthalienii s-au unit
Momentul în care oamenii și neanderthalienii s-au unit
Cea mai nouă teorie deplasată a lui Elon Musk: Oamenii fără adăpost nu există
Cea mai nouă teorie deplasată a lui Elon Musk: Oamenii fără adăpost nu există
Oamenii de știință avertizează Europa: Oglinzile spațiale și geoingineria solară trebuie să fie interzise
Oamenii de știință avertizează Europa: Oglinzile spațiale și geoingineria solară trebuie să fie interzise
Specialiștii recomandă extinderea limitei pentru cercetarea embrionilor umani
Specialiștii recomandă extinderea limitei pentru cercetarea embrionilor umani
Deși s-a prăbușit la începutul acestui an, elicopterul Ingenuity al NASA de pe Marte mai are un as în mânecă
Deși s-a prăbușit la începutul acestui an, elicopterul Ingenuity al NASA de pe Marte mai are un as în mânecă
Ce beneficii aduc prieteniile la distanță?
Ce beneficii aduc prieteniile la distanță?
Candy Lightner, femeia din spatele luptei împotriva condusului sub influența alcoolului
Candy Lightner, femeia din spatele luptei împotriva condusului sub influența alcoolului
Monica Bellucci, cea mai în vârstă Bond Girl. „Am fost o fată foarte timidă”
Monica Bellucci, cea mai în vârstă Bond Girl. „Am fost o fată foarte timidă”
Încheiem anul cu Bine pe Bursa Binelui
Încheiem anul cu Bine pe Bursa Binelui
Un studiu arată că cel puțin una din cinci persoane are o infecție cu transmitere sexuală
Un studiu arată că cel puțin una din cinci persoane are o infecție cu transmitere sexuală
Damian Drăghici, complet, sincer și deschis. „M-a ajutat rugăciunea” | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
Damian Drăghici, complet, sincer și deschis. „M-a ajutat rugăciunea” | ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
Ce se întâmplă în creierul oamenilor care nu citesc?
Ce se întâmplă în creierul oamenilor care nu citesc?
Test de cultură generală. De ce 13 este un număr ghinionist?
Test de cultură generală. De ce 13 este un număr ghinionist?
Large Hadron Collider a găsit prima dovadă pentru cea mai grea particulă de antimaterie
Large Hadron Collider a găsit prima dovadă pentru cea mai grea particulă de antimaterie
Astronomii au găsit o galaxie care arată la fel ca a noastră, pe vremea când Universul avea 600 de milioane de ani
Astronomii au găsit o galaxie care arată la fel ca a noastră, pe vremea când Universul avea 600 de milioane de ani
Lumea s-ar putea confrunta cu o nouă pandemie dacă un virus se va transmite de la cai la oameni
Lumea s-ar putea confrunta cu o nouă pandemie dacă un virus se va transmite de la cai la oameni