Schimbul de cunoștințe între culturi, printre care utilizarea focului, a început înainte de oamenii moderni

Imediat ce oamenii timpurii au înțeles cum să îmblânzească focul, pentru a găti, pentru a-și încălzi adăpostul, pentru a extinde lumina zilei și pentru a ține prădătorii la distanță, unii cercetători cred că această abilitate s-a răspândit cu repeziciune.

Dacă cercetătorii au dreptate, asta ar putea însemna că populațiile de oameni timpurii din Africa, Europa și Asia făceau schimb de cunoștințe în urmă cu cel puțin 400.000 de ani, cu mult timp înainte ca oamenii moderni să se răspândească în afara Africii și înaintea apariției primului caz de „difuziune culturală” din istorie.

• Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman
• Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului

„Până acum, am considerat cu toții că difuziunea culturală a început în urmă cu 70.000 de ani atunci când oamenii moderni, Homo sapiens, au început să se răspândească. Însă, dovezile în privința utilizării focului pare să arate că acest eveniment a avut loc mult mai devreme”, a explicat Katharine MacDonald, arheolog la Universitatea Leiden din Țările de Jos.

Când a apărut pentru prima oară obiceiul de a folosi focul?

Noua analiză a comparat urme ale focului făcut de hominini la situri arheologice din Europa, Israel, Asia și Africa de Nord. Înainte de perioada din urmă cu 400.000 de ani, autorii spun că toate regiunile analizate prezentau foarte puține dovezi ale folosirii focului. Cu toate acestea, din acel moment, un număr tot mai mare de situri au dezvăluit cărbune, oase carbonizate și sedimente alterate de căldură.

Tendința a rămas constantă indiferent de regiune, ceea ce sugerează că obiceiul de folosire a focului a apărut pentru prima oară în a doua jumătate a Pleistocenului mijlociu, potrivit Science Alert.

„Îmblânzirea” focului nu este singura abilitate care s-a răspândit cu repeziciune

Deși este posibil ca toate aceste culturi de hominini să fie descoperit focul în mod independent, răspândirea relativ rapidă sugerează că această abilitate a fost produsul „difuziunii culturale”.

Bineînțeles, identificarea urmelor focului din urmă cu sute de ani este o muncă incredibil de dificilă și nu putem fi mereu siguri dacă ceea ce descoperim a fost cu adevărat produs de o flacără controlată de hominini.

Totuși, „îmblânzirea” focului nu este singura abilitate care s-a răspândit cu repeziciune în rândul culturilor de hominini. După aproximativ 100.000 de ani de la fenomenul focului, spre exemplu, un tip special de sculptare a pietrei, cunoscut drept tehnica Levallois, a început să apară într-un mod similar.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum a fost descoperit focul?

Viața antică din peșteri. Cum foloseau strămoșii noștri diferite surse de lumină în peșteri

O descoperire care poate rescrie istoria vărului nostru ghinionist: Omul de Neanderthal făcea focul la fel ca strămoşii noştri moderni

Sovieticii au descoperit, din greșeală, „Porțile Iadului”, iar apoi le-au dat foc. Zeci de ani mai târziu, flăcările încă nu s-au stins