FMI, sau Fondul Monetar Internațional, soluția după cel de-Al Doilea Război Mondial

În iulie 1944, Conferința Monetară și Financiară a Națiunilor Unite s-a reunit la Bretton Woods, New Hampshire, SUA pentru reconstruirea și stabilizarea economiei mondiale care fusese devastată de cel de-Al Doilea Război Mondial. Un rezultat al conferinței a fost înființarea Fondului Monetar Internațional (FMI).

Scopurile declarate ale FMI au fost de a crea o cooperare monetară internațională, de a stabiliza cursurile de schimb valutar și de a ajuta țările membre care întâmpină dificultăți temporare de plată. La începutul anilor 1980, FMI cuprindea 143 de state membre. Majoritatea țărilor comuniste, inclusiv Uniunea Sovietică, nu s-au alăturat, iar din rândul națiunilor Occidentale, Elveția nu a participat.

• Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
• Evenimentele care au construit România: cum reținem istoria fără să o transformăm într-o listă de date

Pentru a-și atinge obiectivele, Conferința de la Bretton Woods a stabilit mai multe condiții pe care națiunile membre trebuiau să le respecte. Fiecare stat a fost de acord să stabilească o valoare nominală pentru moneda sa, adică valoarea unei unități a monedei sale ar fi fixată în raport cu dolarul sau aurul. Acest lucru ar preveni fluctuațiile majore ale monedelor naționale, una în raport cu cealaltă. Această parte a acordului a fost abandonată în 1971, după ce Statele Unite au scos dolarul din standardul aurului. De atunci, valutele au fost lăsate să „plutească” în valoare, una în raport cu cealaltă și cu condițiile economiei mondiale.

Cum ajută FMI statele membre aflate în dificultate?

De asemenea, statele membre au căzut de acord asupra principiului convertibilității valutare. Astfel, dacă o națiune ar deține moneda alteia, ar putea să o vândă înapoi la valoarea nominală.

Un al treilea acord a fost ca guvernele membre să contribuie la fondurile de operare ale FMI în funcție de volumul comerțului lor internațional, venitul național și rezervele internaționale. O parte din contribuție este în aur, restul în moneda proprie a națiunii. O națiune poate împrumuta fonduri din partea de aur a contribuției sale dacă întâmpină dificultăți financiare din cauza unei situații nefavorabile.

FMI dispune și de alte strategii pentru a ajuta statele membre aflate în dificultate. Aranjamentele Standby adoptate în 1954 permit națiunilor să negocieze linii de credit anticipând nevoile actuale. Aranjamentele generale de împrumut, instituite în 1961, oferă credit de rezervă pentru urgențe. Finanțarea compensatorie a fluctuațiilor exporturilor, introdusă în 1963, permite țărilor în curs de dezvoltare să facă față scăderilor bruște ale încasărilor de export fără a afecta economia țării prin restricții de schimb valutar.

De ce sunt criticate împrumuturile oferite de FMI?

În octombrie 1969, Drepturile Speciale de Tragere au fost aprobate. Acestea permit unei națiuni să achiziționeze rezerve străine prin folosire de drepturi speciale de tragere pentru o gamă largă de tranzacții. În esență, Drepturile Speciale de Tragere cresc cota de subscripție a unei națiuni fără să o epuizeze de aur sau valută, scrie Britannica.

Impactul împrumuturilor oferite de FMI este un subiect intens dezbătut. Critici ai Fondului Monetar Internațional argumentează că împrumuturile permit țările membre să aplice politici economice domestice știind că, dacă va fi nevoie, FMI le va salva. Această plasă de siguranță, susțin criticii, amână reformele necesare și creează o dependență pe termen lung. De asemenea, criticii mai susțin că FMI salvează bancherii internaționali și îi încurajează să aprobe investiții internaționale riscante.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Alexandru G. Golescu, fondatorul Monetăriei Statului

Analiză. Monedele digitale vor înlocui bancnotele și economia gri va deveni tot mai ascunsă

Cel mai mare tezaur de monede anglo-saxone a fost găsit pe parcursul a 30 de ani

Avertisment de la banca centrală din Singapore legat de criptomonede