Dovezile istorice pentru Iisus din Nazaret sunt răspândite. În decurs de câteva decenii de viață, Iisus este menționat atât de istoricii romani cât și de cei evrei, precum și de zeci de scrieri creștine. Să comparăm asta, spre exemplu, cu Regele Arthur, care ar fi trăit în jurul anului 500 e.n.
Sursa istorică majoră pentru evenimentele acelor vremuri nici măcar nu îl menționează pe Arthur, prima referire la acesta fiind făcută 300 sau 400 de ani mai târziu.
Dovezile pentru Iisus nu sunt limitate la folclorul de mai târziu, așa cum este cazul Regelui Arthur.
Valoarea acestor dovezi constă în faptul că sunt timpurii și detaliate. Primele scrieri creștine care l-au menționat pe Iisus sunt epistolele pauline, iar savanții sunt de acord că primele dintre acestea au fost scrise în decurs de 25 de la moartea lui Iisus, în timp ce relatările biografice detaliate despre Iisus din Noul Testament datează de la aproximativ 40 de ani după moartea sa.
Toate acestea au apărut în decursul vieții mai multor martori și oferă descrieri care se potrivesc culturii și geografiei Palestinei din primul secol. De asemenea, este dificil de imaginat de ce scriitorii creștini ar fi inventat un personaj atât de complex într-o vreme și un loc (sub egida Imperiului Roman) în care exista o suspiciune puternică cu privire la iudaism.
Din câte știm până acum, primul scriitor în afara Bisericii care l-a menționat pe Iisus a fost istoricul evreu Iosephus Flavius, care a scris o istorie a iudaismului în jurul anului 93 e.n. Acesta a făcut de două ori referire la Iisus. Una dintre acestea este controversată pentru că ar fi fost coruptă de scribii creștini (probabil transformând relatarea negativă a lui Iosephus în una mai pozitivă), însă cealaltă nu este îndoielnică, fiind vorba de o referire la Iacob, fratele lui „Iisus, așa-numitul Hristos”.
20 de ani mai târziu, îi avem pe politicienii romani Plinius și Tacitus, care aveau unele dintre cele mai înalte funcții în stat la începutul celui de-al doilea secol din era noastră. De la Tacitus aflăm că Iisus a fost executat în timp ce Ponțiu Pilat era prefectul roman al Iudeei (între 26 și 36 e.n.) și Tiberiu era împărat (între 14 și 37 e.n.), aceste relatări potrivindu-se cronologiei evanghelice. Plinius contribuie cu informația că, acolo unde era el guvernator în nordul Turciei, creștinii îl venerau pe Hristos ca un zeu. Niciunul dintre cei doi nu îi plăceau pe creștini. Plinius a scris despre „încăpățânarea lor”, iar Tacitus considera că religia lor era o superstiție distructivă, scrie profesorul Simon Gathercole, de la Universitatea Cambridge, pentru The Guardian.
În mod surprinzător, nu a existat niciodată vreo dezbatere în lumea antică despre personalitatea istorică a lui Iisus din Nazaret. În cadrul celei mai timpurii literaturi a rabinilor, Iisus era denunțat drept copilul ilegitim al Mariei și al unui vrăjitor. În rândul păgânilor, satiristul Lucian și filosoful Celsus l-au considerat pe Iisus un „ticălos”, însă nimeni din lumea antică nu a pus sub semnul întrebării existența sa.
Într-o carte recentă, filosoful francez Michel Onfray a vorbit despre Iisus ca fiind o simplă ipoteză, iar existența sa o idee, nu neapărat un personaj istoric. În urmă cu aproximativ 15 ani, Proiectul Iisus a fost fondat în SUA, una dintre principalele preocupări fiind dacă Iisus a existat sau nu. Unii scriitori au argumentat chiar că Iisus din Nazaret a fost „de două ori inexistent”, susținând că atât Iisus cât și Nazaret au fost născociri creștine. Trebuie menționat faptul că cei doi istorici care au scris cel mai mult despre aceste argumente, Maurice Casey și Bart Ehrman, sunt atei.
O parte din confuzia populară din jurul istoricității lui Iisus ar putea fi cauzată de argumentele arheologice ciudate apărute în privința sa. Recent, au existat chiar afirmații că Iisus a fost strănepotul Cleopatrei, precum și monede antice care l-ar fi înfățișat pe Iisus purtând o coroană de țepi. În unele grupuri, Giulgiul din Torino încă mai stârnește interes, considerat a fi pânza în care a fost învelit Iisus după crucificare. Papa Benedict al XVI-lea a declarat că Giulgiul din Torino este ceva ce „niciun om nu este capabil să producă” și că este „un simbol al Sâmbetei Mare”.
Totuși, istoricii nu consideră că acest material poate fi o dovadă arheologică. Documentele produse de scriitorii creștini, evrei și romani reprezintă cele mai semnificative dovezi.
Așadar, abundența de relatări istorice lasă puțin loc pentru îndoieli cu privire la viața și moartea lui Iisus. Întrebarea mai interesantă, care merge dincolo de istorie și fapte, este dacă Iisus a murit și a trăit.
De ce este Învierea Domnului (Paștele) cea mai mare sărbătoare creștină
Unde este orașul biblic Betsaida, locul în care Iisus a mers pe apă?
Rămășițele unuia dintre apostolii lui Iisus s-au dovedit a fi false