Istoria papalității. Un neam de 266 de papi, de la Sfântul Petru la Francisc

Papalitatea, una dintre cele mai vechi și mai durabile instituții din lume, își trage originile până la Sfântul Petru, apostolul ales de Iisus pentru a conduce Biserica Sa.

Conform Annuario Pontificio, anuarul oficial al Vaticanului, peste 260 de bărbați au deținut titlul de papă de-a lungul a două milenii. Domniile lor au modelat doctrina religioasă, au influențat politica globală și au lăsat o amprentă semnificativă asupra istoriei.

• Care a fost cea mai lungă migrație preistorică a omenirii? Distanța parcursă este uimitoare!
• În anul 536 d.Hr. a început o perioadă mizerabilă din istoria omenirii

Biserica Catolică învață că Sfântul Petru, un pescar din Galileea, a fost numit de Iisus ca lider al apostolilor. „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea” (Matei 16:18) este fundamentul scriptural al autorității papale. Dovezile istorice sugerează că Petru a călătorit la Roma, unde a fost martirizat sub împăratul Nero în jurul anilor 64-67 d.Hr. Excavațiile de sub Bazilica Sfântul Petru au dezvăluit ceea ce mulți cred că este mormântul său, acreditând tradiția.

Sfântul Petru, primul papă

În anii 1940, arheologii Vaticanului au descoperit în necropola subterană de sub Bazilica Sfântul Petru, o structură simplă din secolul I d.Hr., care corespunde cu descrierile istorice ale locului de înmormântare al apostolului. Printre artefactele găsite se numără o serie de oase care, după analize antropologice și datare prin carbon, aparțineau unui bărbat în vârstă, robust, din epoca lui Petru.

Un detaliu interesant îl reprezintă o inscripție murală în greaca veche, probabil un graffiti antic, care conține cuvintele „Petros eni” („Petru este aici”). Această inscripție, descoperită în 1950, a fost interpretată ca o confirmare a prezenței mormântului apostolului. Mai mult, structura a fost construită exact în locul unde, conform tradiției creștine timpurii, Petru a fost ucis, martirizat și îngropat – în apropierea Circului lui Nero.

În 2013, Papa Francisc a expus public pentru prima oară relicvele considerate a fi ale Sfântului Petru, într-o ceremonie emoționantă. O analiză ADN efectuată ulterior a indicat că oasele aparțin unei persoane de sex masculin, în vârstă de 60-70 de ani, care a trăit în secolul I d.Hr. – coincizând cu profilul istoric al apostolului.

Deși Biserica Catolică evită să declare cu certitudine că acestea sunt rămășițele lui Petru, cercetările arheologice, combinate cu mărturiile literare ale părinților Bisericii (cum ar fi Gaius de Roma, care în secolul al II-lea menționa mormântul apostolului), oferă o bază solidă pentru credința că sub altarul papal se află, într-adevăr, ultima odihnă a primului pontif.

Primii papi: persecuție și supraviețuire

Primele secole ale papalității au fost marcate de persecuții. Mulți dintre primii papi, precum Sfântul Clement I (88-99 d.Hr.) și Sfântul Sixtus al II-lea (257-258 d.Hr.), au murit ca martiri. Imperiul Roman privea creștinismul ca pe o amenințare, iar papii guvernau adesea în secret.

Un punct de cotitură a avut loc în 313 d.Hr. cu Edictul de la Milano al împăratului Constantin, care a legalizat creștinismul. Papa Silvestru I (314-335 d.Hr.) a fost martorul acestei transformări, iar până în 380 d.Hr., sub Teodosie I, creștinismul a devenit religia de stat a Romei.

Papalitatea medievală: putere, politică și schismă

Pe măsură ce Imperiul Roman se prăbușea, papalitatea a apărut ca o forță stabilizatoare în Europa. Papa Leon I (440-461 d.Hr.) a negociat cu Attila Hunul, convingându-l să cruțe Roma. Grigore I (590-604 d.Hr.), cunoscut drept Grigore cel Mare, a reformat liturghia și a trimis misionari în Anglia, modelând creștinismul occidental.

Cu toate acestea, papalitatea medievală a fost, de asemenea, plină de intrigi. La Sinodul cadaveric (897 d.Hr.), Papa Ștefan al VI-lea l-a judecat – postum – pe predecesorul său, Formosus. Cadavrul, dezgropat și îmbrăcat în veșminte papale, a fost găsit vinovat, cu degetele (folosite pentru binecuvântări) tăiate.

Marea Schismă din 1054 a împărțit creștinismul în ramuri romano-catolice și ortodoxe orientale, Papa Leon al IX-lea și Patriarhul Mihail I excomunicându-se reciproc.

Papii Renașterii: patronaj și scandal

Renașterea a adus atât înflorire culturală, cât și la corupție. Papa Alexandru al VI-lea (1492-1503), un Borgia, era cunoscut pentru nepotism și pentru faptul că avea mai mulți copii. Cu toate acestea, el a sponsorizat artiști și exploratori.

Iulius al II-lea (1503-1513), „Papa războinic”, a condus armatele și l-a însărcinat pe Michelangelo să picteze Capela Sixtină. Între timp, vânzarea indulgențelor sub Leon al X-lea (1513-1521) a declanșat Reforma Protestantă a lui Martin Luther în 1517.

În perioada Renașterii, practica vânzării indulgențelor – certificate emise de Biserică care promiteau reducerea pedepselor în Purgatoriu – a atins apogeul sub papirea lui Leon al X-lea (1513-1521). Această practică a devenit una dintre cauzele principale ale Reformei Protestante declanșate de Martin Luther în 1517.

Ce erau indulgențele și cum funcționau? Conform teologiei catolice medievale, indulgențele erau o reducere a pedepsei temporale pentru păcatele deja iertate prin pocăință. Inițial, ele erau acordate pentru fapte de penitență sau participare la cruciade. Însă, pe măsură ce Biserica a avut nevoie de fonduri, indulgențele au început să fie vândute sub forma unor certificate.

„Când banul sună în ladă, sufletul sare din Purgatoriu!”, era sloganul unor călugări care colectau bani în numele Bisericii. Mai mult, Johann Tetzel, un predicator dominican, a promovat agresiv indulgențele în Germania, susținând că acestea pot chiar salva sufletele decedaților din Purgatoriu.

De ce a fost scandalul atât de mare?Pentru că au existat abuzuri. Banii strânși erau destinați adesea luxului curții papale sau construirii Bazilicii Sfântul Petru (Leon al X-lea fiind un mare patron al artelor). De asemenea, exista o problemă și din perspectiva teologică. Luther considera că mântuirea vine prin credință, nu prin bani (conform epistolei lui Pavel către Romani). Apoi, a fost acuzată exploatarea oamenilor simpli – mulți creștini săraci își vindeau ultimul lucru pentru a „cumpăra” mântuirea.

În 31 octombrie 1517, Martin Luther a afișat cele 95 de teze pe ușa Bisericii din Wittenberg, atacând vânzarea indulgențelor și corupția Bisericii. Deși intenția lui inițială era o reformă internă, disputa a escaladat, ducând la ruptura dintre catolici și protestanți.

Ca și consecințe istorice, Biserica Catolică a răspuns cu Contra-Reforma, dar a renunțat la cele mai flagrante abuzuri (Conciliul de la Trento, 1545-1563). Protestantismul s-a răspândit în Europa, schimbând cursul istoriei religioase și politice.

Papalitatea modernă: de la putere temporală la influență globală

Secolul al XIX-lea a marcat sfârșitul statelor papale, deoarece Italia s-a unificat în 1870, lăsându-l pe papă „prizonier la Vatican”. Acest impas s-a încheiat în 1929, odată cu Tratatul de la Lateran care a stabilit Orașul Vatican ca stat suveran.

Papa Pius al XII-lea (1939-1958) a fost criticat pentru tăcerea sa din timpul războiului cu privire la Holocaust, în timp ce Ioan al XXIII-lea (1958-1963) a revoluționat Biserica prin Conciliul Vatican II, modernizând liturghia și relațiile interconfesionale.

Ioan Paul al II-lea (1978-2005), primul papă ne-italian în 455 de ani, a devenit un simbol mondial, contribuind la răsturnarea comunismului în Europa. În 1979, prima vizită a lui Ioan Paul al II-lea în țara sa natală, Polonia (încă sub regim comunist), a atras milioane de oameni, demonstrând puterea unității creștine împotriva represiunii. Îndemnul său, Nu aveți teamă! (Nie lękajcie się!) a devenit un slogan al rezistenței pasive. A inspirat mișcări precum Solidarność (Solidaritatea), primul sindicat independent din blocul comunist, condus de Lech Wałęsa. Ioan Paul al II-lea a colaborat cu Ronald Reagan și serviciile occidentale pentru a submina regimurile comuniste, fonduri și informații fiind direcționate către grupurile anticomuniste (e.g., prin Radio Europa Liberă). Vaticanul, prin promovarea recunoașterii drepturilor omului în Europa de Est, a făcut presiuni la nivel internațional. Papa Ioan Paul al II-le a respins marxismul catalogându-l a fi inuman și afirmând că demnitatea umană este superioară statului. A încurajat protestele neviolente. Revoluțiile din 1989 (Polonia, Ungaria, RDG, Cehoslovacia, România) au fost influențate de căderea zidului Berlinului – Ioan Paul al II-lea a fost numit de Mihail Gorbaciov „cel mai important factor” în prăbușirea blocului estic. Revoluția poloneză – Solidarność a obținut recunoașterea în 1989, declanșând schimbări în alte țări.

Succesorul Papei Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea (2005-2013), a șocat lumea prin demisia sa – primul papă care face acest lucru din 1415.

Francisc, ales în 2013, a pus accentul pe justiția socială, schimbările climatice și reforme, luptând în același timp cu scandalurile legate de abuzurile clericilor.

Partea întunecată a papalității

Femeia Papa Ioana? O legendă medievală susține că o femeie deghizată în bărbat a domnit ca papă în secolul al IX-lea. Majoritatea istoricilor o resping trecând-o la categoria mituri.

Pornocrația. Papalitatea secolului al X-lea a fost dominată de familii romane puternice, cu papi precum Ioan al XII-lea (955-964) acuzați de desfrânare.

Papii dispăruți. Din cauza alegerilor disputate și a antipapilor (pretendenți rivali), numărul exact al papilor legitimi rămâne în continuare dezbătut.

De la Sfântul Petru la Francisc, papalitatea a supraviețuit persecuțiilor, schismelor și scandalurilor. Cei peste 260 de succesori ai săi au fost sfinți, păcătoși, savanți și oameni de stat, fiecare lăsând o moștenire unică. Iar pe măsură ce lumea se schimbă, papalitatea continuă să se adapteze.

Surse:

https://reason.com/2021/11/20/the-pope-who-helped-bring-down-communism/

https://abcnews.go.com/International/popes-ages-facts/story?id=107776238

https://www.britannica.com/topic/papacy

Vă mai recomandăm să citiți și:

Papa Francisc a ales umilința în detrimentul tradiției. De ce a respins apartamentele papale

Ce muzică asculta Papa Francisc?

Papa Francisc și arta subversivă: tatuaje, rock și filmul „Spotlight”

Calea către papalitate. Care sunt cerințele necesare pentru a deveni papă?