Desantul asupra insulei Creta: „Se poate spune că, în Creta, Hitler își scrintise încheietura mâinii”

Adaugă descoperă.ro ca sursă preferată în Google

La 20 mai 1941, ora 8 dimineața, peste 3.000 de parașutiști germani au fost lansați deasupra insulei Creta. Desantul avea să rămână în istorie nu atât datorită impactului său, cât mai ales, lecțiilor diferite pe care combatanții și le-au însușit.

În primăvara anului 1941, insula Creta era puternic apărată de circa 28.600 de soldați, britanici, australieni și din Noua Zeelandă.

• Cine sunt, de fapt, japonezii? O descoperire genetică majoră rescrie istoria
• În urmă cu 116 ani, Pământul trecea la o distanţă foarte mică pe lângă cometa lui…

La aceste trupe se mai adăugau încă două divizii grecești. Deși forțele aliate se așteptau la acest atac, pericolul aerian a fost minimalizat. Era clar că, după cucerirea Balcanilor, nemții își îndreptau atenția asupra insulei, iar acest lucru era devoalat și de către rapoartele trimise de spioni britanici din Grecia.

Asaltul trupelor aeropurtate germane

Comandantul forțelor aliate din Creta, generalul Bernard Freyberg, declara la începutul lunii mai că nu era deloc îngrijorat în privința unui posibil atac aerian german asupra insulei. Însă când în dimineața zilei de 20 mai 1941 au fost parașutați primii soldați germani, lucrurile au început rapid să se schimbe.

„Spre seară, numărul parașutiștilor germani pe insulă se dublase și continua să crească prin lansări efectuate din planoare. Începând cu a doua seară, germanii au trimis trupe, care au început să aterizeze pe aeroportul Maleme, care fusese capturat, dar se afla încă sub tirul de artilerie și de aruncătoare de mine al apărătorilor.

În final, numărul total al militarilor germani aduși pe calea aerului a fost de aproximativ 22.000. Mulți au murit sau au fost răniți la aterizare, dar cei care au scăpat cu viață s-au dovedit luptători duri, în timp ce adversarii lor, numeric superiori, le erau inferiori ca pregătire de luptă și cu moralul scăzut după eșecul din Grecia”, scria istoricul militar Liddell Hart.

Aliații se retrag din Creta

Situația din Creta avea să se degradeze rapid pentru forțele aliate. La 26 mai, în cea de a șaptea zi, generalul Bernard Freyberg, raporta: „După opinia mea, trupele pe care le am sub comandă au atins limita de rezistență… poziția noastră aici este disperată”.

În noaptea de 28 mai, britanicii au început să evacueze maritim trupele din Creta. Evacuarea s-a încheiat în noaptea de 31 mai, însă marina Regală a suferit pierderi grele din cauza faptului că aviația germană domina spațiul aerian. Au fost salvați însă 16.500 de soldați, printre care circa 2.000 de greci. Restul au căzut prizonieri sau au fost uciși. Marina britanică a pierdut peste 2.000 de oameni, iar trei crucișătoare și șase distrugătoare au fost scufundate. Alte 96 nave au suferit grave avarii, inclusiv două nave de linie și singurul portavion aflat pe atunci în flota din Mediterană.

„Victoria repurtată de Hitler în Creta, umbrită ”

La rândul lor, germanii au înregistrat 4.000 de morți și aproximativ 2 000 de răniți. Însă, din cauză că pierderile afectaseră mai ales trupele de elită ale unicei divizii de parașutiști de care dispunea Germania, Hitler nu le-a mai folosit în mari acțiuni ofensive.

„Victoria repurtată de Hitler în Creta era umbrită nu numai de pierderile mari, ci și de faptul că, pentru moment, fusese slăbit noul tip de forță de luptă terestră de care acesta dispunea pentru a lovi obiective îndepărtate, peste mări, fără a risca o interceptare din partea marinei britanice care, în ciuda pierderilor grele, continua să dețină supremația navală. Se poate spune că, în Creta, Hitler își scrîntise încheietura mâinii”, sublinia Liddell Hart.

„Hitler nu a valorificat cea de-a treia victorie mediteraneană de maniera la care se așteptau englezii”

După capturarea Cretei de către forțele germane, situația părea destul de disperată pentru britanici, mai ales că înfrângerea din Creta venea după alte două eșecuri: în aprilie, forțele britanice fuseseră alungate din Cyrenaica în zece zile, iar din Grecia în trei săptămâni. Dacă mai adăugăm la toate aceste eșecuri faptul că, în primăvara acelui an, germanii au reluat războiul aerian asupra Angliei, viitorul părea destul de sumbru pentru aliați.

„Dar Hitler nu a valorificat cea de-a treia victorie mediteraneană de maniera la care se așteptau englezii – un atac rapid în Cipru, Siria, Suez sau Malta.

O lună mai târziu, el a declanșat invadarea Rusiei și, din acel moment, a neglijat ocaziile de a-i alunga pe englezi din Mediterana și din Orientul Mijlociu. Această atitudine s-a datorat nu numai faptului că era absorbit de aventura din Rusia. Prețul succesului din Creta l-a deprimat prin pierderile mari în comparație cu cel al victoriilor anterioare”, preciza Liddell Hart.

Faptul că Hitler, în urma pierderilor suferite de trupele aeropurtate, nu a mai folosit trupele de parașutiști pentru capturarea Ciprului, a Maltei sau a Canalului de Suez a conferit o stabilitate britanicilor în Mediterana.

Pe altă parte, britanicii au învățat că formele de rezistență dârză le puteau aduce avantaje în viitor prin faptul că adversarul era descurajat să întreprindă anumite acțiuni din cauza pierderilor mari pe care le puteau suferi.

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce a amânat Hitler de mai multe ori data invaziei Uniunii Sovietice?

„Capcana balcanică”, Hitler și invadarea Uniunii Sovietice

Discursul istoric al lui Churchill, Hitler și invadarea Norvegiei

Hitler, după ce a cotropit Polonia: Fiecare lună irosită reprezintă o pierdere de timp în defavoarea puterii de atac a Germaniei