Scurtă istorie a buletinului: de la tăblița din argilă până în zilele noastre

În buzunar sau în gențile noastre zace un obiect care știe mai multe despre noi decât ar putea ști cei mai apropiați prieteni. Și nu este vorba despre telefon, și nici despre portofel, ci despre buletin – acea bucată de plastic sau de hârtie pe care o arătăm mecanic la bancă, la aeroport sau, eventual, când ridicăm un colet. Dar cum a ajuns acest mic reprezentant al identității noastre să ne stăpânească viețile?

În Babilonul lui Hammurabi (1750 î.Hr.) – regele babilonian care a creat primul cod de legi scris, comercianții purtau sigilii personale din piatră, un fel de ștampile pe care le aplicau pe documentele de argilă – sistemul lor antifraudă.

• Un mormânt „senzațional” din Epoca Vikingă i-a uimit pe arheologi
• Cele mai tinere fosile de mamut găsite vreodată s-au dovedit a fi cu totul altceva

În China dinastiei Tang (secolul VII, d.Hr.), una dintre cele mai înfloritoare perioade ale istoriei chinezești, cunoscută pentru dezvoltarea artei, poeziei și comerțului pe Drumul Mătăsii, funcționarii imperiali aveau „tablete de identitate” din fildeș cu gravuri (folosite doar de oficiali de rang înalt) care le permiteau accesul în orașe. Iar în Roma Antică, legionarii primeau diplome militare de bronz, Diplomata militaria, care confirmau cetățenia romană după 25 de ani de serviciu.

În antichitate existau pașapoarte pe tablete de lut

În societatea medievală europeană, fiecare meseriaș își dovedea statutul: croitorii prin semnele breslei, neguțătorii prin hârtii pecetluite – așa se ținea socoteala și se câștiga încrederea. În 1393, regele Richard al II-lea al Angliei a inventat primul „pașaport” pentru peregrini: un document numit „licență de trecere”, care le permitea pelerinilor să străbată în siguranță regatele creștine. Acesta conținea descrierea purtătorului și pecetea regală, devenind prototipul actelor de identitate moderne. Astfel, de la semnele breslelor la documentele oficiale, Evul Mediu a pus bazele sistemelor de identificare pe care le folosim și astăzi.

În 1793, Comitetul de Salvare Publică a introdus „certificatele de civism”. Aceste documente atestau loialitatea unui cetățean față de regimul revoluționar și faptul că acesta nu era de origine aristocratică. Deținerea unui astfel de certificat era, practic, o condiție pentru supraviețuire în perioada Terorii.

Potrivit istoricilor fotografiei, celebrul fotograf și inovator francez Félix Nadar (pseudonimul lui Gaspard-Félix Tournachon) a fost printre primii care au atașat o fotografie pe un document oficial (în 1858), gest care a inspirat ulterior includerea portretelor în acte de identitate. Ironia sorții a făcut ca acest pionier al fotografiei – cunoscut pentru primele imagini aeriene realizate din balon și pentru portretele unor personalități ca Victor Hugo și Jules Verne – să fie arestat pentru „fals în acte”, autoritățile franceze considerându-i gestul o alterare neautorizată a documentelor oficiale. Totuși, ideea sa ingenioasă nu a fost în zadar – prima utilizare oficială a fotografiei în documente administrative a avut loc în anii 1860, standardizarea realizându-se mai târziu, în anii 1870–1880.

Aceste inovații franceze au deschis calea către o eră a controlului birocratic amplificat, care și-a atins apogeul odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, atunci când statele naționale au transformat identitatea într-un instrument de mobilizare totală. Germania a introdus Personalausweis în 1916 (primul act de identitate modern obligatoriu pentru toți cetățenii, conceput pentru controlul populației și recrutări militare mai eficiente), iar Marea Britanie a inventat carnetul de rații ca document de identitate. Hitler a perfecționat sistemul – buletinele naziste aveau stampila „J” pentru evrei și spații speciale pentru „defecte ereditare”. După 1945, aceleași documente folosite pentru persecuție au devenit dovezi în procesele de denazificare.

După jumătate de secol de hârtii și ceară, revoluția digitală a transformat iarăși identitatea – de la obiecte fizice la date invizibile.

Estonia este un pionier global în digitalizarea serviciilor de stat. Sistemul său de identitate digitală, folosit pentru a accesa aproape toate serviciile publice și private, este securizat printr-o tehnologie asemănătoare blockchain (KSI). Aceasta face înregistrările digitale aproape imposibil de falsificat sau șters. În plus, cetățenii estonieni pot vota online la alegeri din confortul casei lor, folosind această identitate digitală.

În Dubai, aeroportul folosește tehnologia de recunoaștere a irisului și a feței pentru controlul automat al pașapoartelor și trecerea rapidă prin vamă. Iar în China, un ansamblu de programe de supraveghere și credit social poate influența accesul la anumite servicii publice sau călătorii, în funcție de istoricul legal și civic al individului.

Surse:

https://www.nationalgeographic.com/history/article/a-history-of-the-passport

https://www.understandably.com/p/a-brief-history-of-id

https://museeholocauste.ca/en/objects/identification-paper-cahn/

Vă mai recomandăm să citiți și:

O scurtă istorie a medicinei veterinare. Pe urmele vindecătorilor necuvântătoarelor

Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?

O scurtă istorie a ciocolatei, deliciul asociat cu luxul și fertilitatea

O scurtă istorie a deturnării avioanelor. De la perioada Războiului Rece la D.B.Cooper