De ce au craniile atât de multe oase?

Când ne gândim la structura craniului nostru, adesea nu luăm în calcul compexitatea ansamblului osos care îl formează şi presupunem că este compus din două oase: mandibula – partea inferioară şi care se mişcă – şi partea superioară pe care am putea-o numi statică.

Dacă este să analizăm cazul speciei noastre, atunci Homo Sapiens prezintă un număr de 22 de oase atunci când ajungem la maturitate, din care 14 reprezintă doar oasele faciale. Fruntea, pe care o percepe odată cu creşterea în vârstă ca o singură masă, drept un singur os, porneşte din stagiul de nou-născut ca fiind două oase separate, care ajuns să se sudeze.

• Două caiete care au aparținut lui Charles Darwin, cu o valoare de milioane de lire sterline,…
• Cea mai veche dovadă a animalelor din lume ar putea să provină de la un organism…

În ceea ce priveşte mamiferele, în general, fetuşii acestor specii prezintă 43 de oase distincte, numărul acestora schimbându-se de-a lungul îmbătrânirii organismului în funcţie de grupul de mammifere din care face parte.

Evoluţia structurii osoase a craniului este considerată foarte importantă pentru înţelegerea modului de viaţă al unui animal, oferind informaţii despre mobilitatea animalului şi despre ceea ce putea reprezenta hrana pentru acesta.

În cazul peştilor, se poate observa o mare mobilitate a craniului. Aceasta este posibilă deoarece craniul lor are mai multe oase în componenţă şi mai puţine zone în care acestea se sudează, în comparaţie cu vertebratele. Un aspect neobişnuit poate fi observat la unele spcii de peşte care dezvoltă un set secund de fălci.

„Pentru a menţine mişcarea din interiorul craniului, un fenomen  numit mişcare craniană, ai nevoie de o multitudine de oase”, explică dr. Larry Witmer, profesor al departamentului de Ştiinţe Biomedicale al Universităţii Ohio pentru Live Science.

„Craniul prezintă mai multe variaţii în cazul peştilor în comparaţie cu cel al vertebratelor, deloc surpinzător atunci când te gândeşti că toate celelalte vertebrate derivă dintr-o singură specie comună de peşti”, explcă dr. Larry Witmer.

De-a lungul milioanelor de ani şi de-a lungul diferitelor specii, oasele craniene au trebuit să se adapteze pentru a oferi cea mai bună protecţie pentru creier şi, în acelaşi timp, să asigure mobilitate capului pentru hrănire şi situaţiile de conflict.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Procesul de evoluţie al organismelor este mult mai complex decât se credea