Viața a existat în Oceanul Arctic chiar și în erele glaciare, a descoperit o echipă internațională de cercetători

O echipă internațională de cercetători a descoperit că Oceanul Arctic nu a fost acoperit de o calotă de gheață groasă de aproximativ 1 km în timpul celor mai reci ere glaciare, așa cum s-a presupus mult timp.

În schimb, dovezile geologice și simulările climatice arată că zone vaste ale oceanului au rămas deschise, cu gheață marină sezonieră, permițând astfel existența vieții și circulația oceanică chiar și în cele mai dure perioade ale ultimelor 750.000 de ani. Rezultatele au fost publicate în revista Science Advances.

• „Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an
• Albinele primesc o șansă în plus: un nou supliment creat pentru a stopa declinul coloniilor

Coordonat prin proiectul european „Into the Blue – i2B”, finanțat de Consiliul European pentru Cercetare, studiul s-a bazat pe analiza carotelor de sedimente extrase din fundul oceanului în Mările Nordice și pe Platoul Yermak, la nord de Svalbard.

„Carotele noastre de sedimente arată că viața marină era activă chiar și în cele mai reci momente,” a explicat Jochen Knies, autorul principal al studiului și cercetător la UiT – Universitatea Arctică din Norvegia.

„Asta înseamnă că existau lumină și apă liberă la suprafață. Nu ai vedea așa ceva dacă întregul Arctic ar fi fost blocat sub un kilometru de gheață.”

Urme minuscule de viață în noroiul antic

Un indiciu important a fost prezența regulată a moleculei IP25, produsă de alge care trăiesc în gheața marină sezonieră — dovadă clară că această gheață se forma și se topea anual, permițând pătrunderea luminii și susținerea vieții.

Pentru a confirma aceste rezultate, echipa a folosit modelul climatic AWI Earth System Model, pentru a simula condițiile arctice din două perioade glaciale severe: acum 21.000 de ani (Ultimul Maxim Glaciar) și în urmă cu 140.000 de ani, când calotele glaciare erau extinse, scrie Phys.org.

„Modelările susțin ceea ce am observat în datele geologice,” a spus Knies. „Chiar și în cele mai dure glaciațiuni, apele calde ale Atlanticului pătrundeau în zona arctică, împiedicând înghețul complet al oceanului.”

Modelele au indicat că gheața marină era dinamică, schimbându-se odată cu anotimpurile și creând deschideri prin care lumina ajungea la apă, o condiție esențială pentru viața marină.

O imagine mai complexă a trecutului climatic al Arcticii

Această cercetare oferă o imagine mai complexă a trecutului climatic al Arcticii și este crucială pentru previziuni climatice mai exacte. Înțelegerea modului în care gheața și circulația oceanică au reacționat în fața schimbărilor extreme de temperatură poate ajuta la anticiparea unor viitoare „puncte de inflexiune” în contextul încălzirii globale.

Unii cercetători au susținut ideea că fundul oceanic arctic poartă urme ale unei calote glaciare imense, însă noul studiu oferă o explicație alternativă.

„Este posibil să fi existat calote de gheață pe termen scurt în anumite regiuni, în momente extreme,” a admis Knies. „Dar nu avem nicio dovadă a unei calote continue și groase care să fi acoperit întregul ocean pentru mii de ani.”

Un posibil moment excepțional a fost acum circa 650.000 de ani, când activitatea biologică a scăzut brusc. Chiar și atunci, datele indică mai degrabă un eveniment temporar decât o înghețare completă și de durată.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Un meteorolog aduce vești triste despre urșii polari din Arctica

Semnale radio ciudate au fost detectate în gheața din Antarctica

Un studiu a descoperit că păsările au trăit alături de dinozauri în Arctica

Praf de aur „țâșnește” din cel mai sudic vulcan activ din Antarctica