S-a aflat ce anume produce o strălucire misterioasă în Oceanul de Sud

O strălucire misterioasă, de culoare turcoaz, din apele cenușiu-albăstrui ale Oceanului de Sud, care i-a nedumerit pe oamenii de știință încă de când a fost observată pentru prima dată în imagini satelitare la începutul anilor 2000, pare să-și fi găsit în sfârșit explicația.

O strălucire misterioasă din ocean și-a dezvăluit originea. Cartografierea concentrațiilor de fitoplancton și de compuși biochimici a dezvăluit o combinație surprinzătoare de microorganisme care pune sub semnul întrebării felul în care apele reci ale Oceanului Sudic absorb carbonul.

La nord de această pată turcoaz se află un inel strălucitor de apă marină cunoscut sub numele de Marea centură de calcit. Descoperită tot acum două decenii, ea s-a dovedit a fi populată de miliarde de coccolitofori, microorganisme care își construiesc solzii reflectori (coccoliți) din carbon anorganic. Prin acest proces, aceste microorganisme au un rol crucial în ciclul global al carbonului, fixând aproximativ 30 de milioane de tone anual.

Ce este această strălucire misterioasă din ocean?

Concentrațiile mari de coccoliți sporesc reflectivitatea apei, ceea ce oceanografii folosesc, prin imagini satelitare, pentru a estima nivelul de calcit din oceane. Misterul era însă că pata strălucitoare de la sud de centura de calcit nu ar fi trebuit să existe, apele de acolo fiind prea reci pentru ca acești microbi să se dezvolte.

Ascunsă adesea de mări agitate, nori deși sau aisberguri, această „mare turcoaz” a rămas greu de studiat din spațiu. Oceanograful Barney Balch și colegii săi au decis să pornească direct pe mare, cu nava de cercetare Roger Revelle, pentru a strânge date. „Sateliții văd doar câțiva metri din suprafața oceanului, dar noi am putut măsura la adâncimi diferite, în mai multe feluri, pentru a obține o imagine completă”, a explicat Balch.

Echipa a măsurat culoarea apei, rata de calcificare, rata fotosintezei, dar și concentrațiile de carbon anorganic și siliciu, elemente care dezvăluie prezența coccolitoforilor și a rivalilor lor direcți, diatomeele, organisme care își construiesc cochiliile microscopice din sticlă de siliciu.

Cele două tipuri de plancton ocupă nișe ecologice asemănătoare și concurează pentru resurse, dar ambele contribuie masiv la sechestrarea carbonului în adâncul oceanelor și stau la baza unor lanțuri trofice marine de proporții planetare. În mod tradițional, zona centurii de calcit era considerată teritoriu al coccolitoforilor, iar apele sudice, teritoriu al diatomeelor.

Este timpul pentru a regândi modul în care studiem oceanele folosind sateliți

Totuși, probele recoltate au arătat ceva neașteptat: coccolitoforii chiar există în aceste ape reci, iar calcificarea are loc și acolo. „Am observat concentrații moderate de coccolitofori și coccoliți izolați până la latitudinea de 60° sud”, au raportat cercetătorii.

Dar numărul lor nu era suficient pentru a explica strălucirea intensă văzută din satelit. Misterul s-a lămurit când s-a constatat că diatomeele sunt atât de numeroase încât cochiliile lor de siliciu reflectă lumina la fel de eficient ca solzii coccolitoforilor.

„Rezultatele noastre sugerează că aceste ape polare foarte reflectorizante își datorează strălucirea diatomeelor și nu coccolitoforilor, fiind astfel greșit interpretate în măsurătorile satelitare drept carbon anorganic particulat”, au scris autorii.

Această descoperire implică faptul că metodele prin care sateliții estimează concentrațiile de carbon organic și anorganic în oceane ar trebui revizuite.

„Ne extindem înțelegerea asupra locurilor unde trăiesc coccolitoforii și începem, în sfârșit, să descifrăm tiparele pe care le vedem în imaginile satelitare ale acestei regiuni rareori vizitate”, a spus Balch.

Studiul a fost publicat în revista Global Biogeochemical Cycles.

Vă recomandăm să citiți și:

Cea mai scumpă floare din lume. Shenzhen Nongke, orhideea de 200.000 de dolari creată în laborator

Test de cultură generală. Care este cea mai deșteaptă rasă de pisică?

Peste 500 de specii de păsări riscă să dispară în următorul secol

Limacșii de mare fură părți din corpul altor specii pentru a se „upgrada”