Cand au disparut, de fapt, dinozaurii?

Aproape ca nu exista cultura in care sa nu apara cel putin o reprezentare a unei creaturi reptiliene de staturi gigantice. De la balaurii si monstrii din mitologiile europene si pana la dragonii asiatici, intreaga istorie a omenirii este presarata cu relatari, mai mult sau mai putin credibile, a unor vietuitoare pe care astazi, cu greu ne putem abtine sa nu le comparam cu reptilele preistorice. Chiar daca multe dintre acestea pot fi considerate simple creatii ale mintii umane, dovezi mai presus de orice banuiala par sa confirme o teorie incredibila: nu toti dinozaurii au disparut in urma cataclismului de acum 65 de milioane de ani.

Nu ne vom referi aici la monstrul din Loch Ness sau altfel de creaturi asemanatoare acestuia, a caror existenta tine mai mult de criptozoologie decat de realitate; ci la dovezi palpabile, reprezentate de marturiile sapate in piatra ale primilor oameni, marturii care, insa, nu se opresc aici ci merg, asa cum vom vedea, pana aproape de zilele noastre.

• Scheletul ciudat al unei ”fiare nebune” elucidează o parte importantă a evoluţiei mamiferelor
• Fosila unei scoici arată că pe Terra ziua a fost cu aproximativ jumătate de oră mai…

Istoria recenta ne-a demonstrat ca teoriile privitoare la extinctia animalelor preistorice pot fi combatute. Este elocvent cazul celacantului (Coelacanthus Latimeria), pestele preistoric despre care se credea ca ar fi disparut acum peste 70 de milioane de ani, sau cel al pinului Wollemi (Wollemi Nobilis), veritabil dinozaur al lumii vegetale a carui extinctie ar fi trebuit sa aiba loc, conform cercetatorilor, in urma cu aproape 150 de milioane de ani. Ambele forme de viata au fost descoperite sau, mai bine spus redescoperite, in secolul XX, dand peste cap teoriile vechi de peste 150 de ani ale oamenilor de stiinta. Iar daca celacantul si pinul Wollemi au supravietuit presupusei extinctiei in masa de acum 65 de milioane de ani, de ce nu ar fi facut-o si alte vietuitoare contemporane lor?

Pietrele Ica
In 1562, conchistadorii spanioli aduceau in Europa, pe langa aurului civilizatiilor sud-americane si cateva artefacte misterioase, sub forma unor pietre de andezit, care fusesera gravate cu imagini ale unor animale necunoscute la acea vreme. De fapt, primele mentiuni ale acestor pietre aveau sa apara in 1526, atunci cand parintele Simon, preotul iezuit care il insotise in expeditia sa pe Claudio Pizzaro, nota in propriul jurnal uimitoarea descoperire.

Invatatii vremii aveau sa le considere reprezentari ale unor creaturi fantastice din miturile precolumbiene; asta pana in 1930, atunci cand in localitate Ica din Peru, arheologii descopereau in mormintele incase alte cateva zeci de astfel de pietre. Nu mica a fost mirarea cercetatorilor atunci cand au identificat in desenele inca de acum circa 500 – 1500 de ani, reprezentari detaliate ale unor dinozauri considerati disparuti in urma cu milioane de ani.

Ce este si mai surprinzator este faptul ca uriasele reptile (Triceratops, Stegozaur sau Pterozaur) sunt reprezentate in compania oamenilor, in scene domestice , cum ar fi cea in care un barbat calareste un triceratops, sau scene de lupta, in care razboinici inca infrunta reptile gigantice. Dr. Javier Cabrera, reprezentant al Centrului Cultural de Antropologie din Peru, sustine ca nu mai putin de 1100 de astfel de pietre au fost descoperite pana in prezent, desi numai cateva dintre ele prezinta imagini ale dinozaurilor, restul ilustrand scene din viata populatiei inca.
Dinozaurul Anasazi
Una dintre cele mai socante ilustrari ale unei reptile preistorice a fost descoperita in Statele Unite ale Americii, in statul Utah, zona populata pana in 1200 e.n de catre misterioasa populatiei amerindiana, anasazi. Pana si cei mai sceptici dintre oamenii de stiinta au fost nevoiti sa recunoasca faptul ca animalul gravat pe peretele unei stanci seamana izbitor cu ceea ce astazi am numi, un brontozaur. Desi s-a sugerat ca animalul ar fi o reprezentare a unei fiinte imaginare din folclorul local, asemanarea sa cu uriasul ierbivor de acum peste 65 de milioane de ani este evidenta si ridica inca multe semne de intrebare.