Cine a inventat munca? Te-ai gândit vreodată că modul în care organizăm munca și în care funcționează organizațiile astăzi nu mai este potrivit pentru noi?
Nu ești singurul, spune Marc Vollebregt.
Specialistul a explicat anterior că modul tradițional de a organiza munca și de a conduce o companie nu mai funcționează: doar 15% dintre angajați sunt implicați activ, 16% prezintă simptome de burnout, iar în contextul muncii de la distanță ne confruntăm cu singurătate, plictiseală și stres.
Dar de ce nu mai funcționează munca pentru noi? Și de ce lucrul de la distanță scoate și mai mult în evidență această problemă?
„Cei care mă cunosc știu că sunt pasionat de a-i ajuta pe oameni să colaboreze mai bine și de a îmbunătăți cultura organizațională. Dar cei care mă cunosc foarte bine știu că sunt licențiat în istorie, iar răspunsul la această problemă se află chiar în trecutul nostru”, scrie Vollebregt.
Principiile fundamentale după care lucrăm azi au fost gândite acum aproximativ 150 de ani. Între timp, activitatea noastră s-a schimbat radical, însă modul în care lucrăm a rămas, în mare parte, același ca acum un secol și jumătate.
Pentru a înțelege de ce modul actual de organizare a muncii nu ne mai este potrivit, trebuie să înțelegem cum am ajuns aici. Așadar, povestea începe în urmă cu 150 de ani.
În jurul anului 1850, lumea era pe punctul de a se schimba fundamental. Motorul cu aburi genera mai multă energie, iar noile invenții le permiteau oamenilor să producă mai rapid ca niciodată. Așa au apărut fabricile, oamenii s-au mutat din mediul rural în orașe și au început să lucreze în colectiv.
Revoluția Industrială a făcut ca, pentru prima dată în istorie, oamenii să lucreze împreună în grupuri mari. În acest context, unii, în special bărbați din Regatul Unit, Franța, Germania și Statele Unite, au început să se întrebe cum pot organiza munca astfel încât oamenii să colaboreze cât mai eficient.
Cine a inventat munca? Frederick Taylor, Henry Ford și Max Weber au avut cea mai mare influență asupra modului în care muncim și astăzi. Frederick Taylor a pus bazele faimoasei teorii a Managementului Științific. În cartea sa, „Principiile Managementului Științific”, Taylor a stabilit patru reguli esențiale.
Fiecare sarcină trebuie făcută într-un singur mod corect, cel mai eficient. De aceea, munca trebuie împărțită în sarcini mici și simple, realizate de oameni diferiți.
Trebuie să existe o separare clară între muncitori și manageri: managerii planifică și instruiesc, iar muncitorii execută sarcinile.
Performanța muncii trebuie monitorizată constant, iar angajații trebuie instruiți și supravegheați pentru a lucra cât mai eficient.
Oamenii trebuie să fie repartizați la locurile de muncă potrivite, în funcție de abilități și motivație, și să fie instruiți pentru a lucra cu o eficiență maximă.
Aceste principii au schimbat complet modul în care lucrăm în organizații și au devenit baza teoriei moderne de management. Problema este că, deși munca s-a schimbat profund, noi continuăm să lucrăm după aceleași reguli gândite pentru fabricile de acum 100 de ani. Asta duce la un angajament foarte scăzut și la niveluri alarmante de burnout.
Ce putem face, ca lideri, pentru a schimba lucrurile și a lucra mai bine împreună?
„În opinia mea, răspunsul stă în cultura organizațională. Când spun cultură, nu mă refer la masa de ping-pong din birou, la petrecerile de Crăciun sau la cuvintele frumoase scrise pe pereți. Mă refer la valorile, conștiente și inconștiente, și la comportamentele din organizația ta. Acestea definesc atmosfera, modul de lucru și energia companiei”, scrie Vollebregt.
De ce este atât de importantă cultura? Din păcate, mulți oameni nu o înțeleg corect și de aceea nu-și dau seama că adevărata provocare, și implicit soluția, se află în cultura organizațională.
„Odată ce înțelegi cultura organizației tale și principiile pe care se bazează modul de lucru, vei reuși nu doar să reduci problemele legate de lipsa de implicare, burnout și stres, ci vei aduce valoare reală angajaților tăi, clienților și chiar planetei”, concluzionează specialistul.
Maria cea SÂNGEROASĂ. Ce făceau armatele la ordinele ei?
„Persistența memoriei” a lui Salvador Dalí. Decodarea enigmei suprarealiste a timpului
Cum a salvat muzica viața unei violonceliste adolescente de la Auschwitz
Enigmaticul John Dee: ocultistul, magicianul și spionul reginei Elisabeta I