Prima pagină Cultura

Uluitoarele profetii ale inteleptilor triburilor Hopi

Nicu Parlog | 11.09.2009 |
Uluitoarele profetii ale inteleptilor triburilor Hopi     profet, profetii, viziuni, indienii Hopi, previziuni, sfarsitul lumii, bomba atomica, apocalipsa, revelatii, generatia hippy, sua + zoom
Galerie foto (6)

In zilele noastre, termenul de act profetic a cazut in desuetudine, dupa ce cohorte intregi de falsi mistici, ghicitori de doua parale si sarlatani de toate rasele si culorile l-au minimalizat si profanat. Cu toate acestea, cativa profeti autentici au functionat de-a lungul istoriei ca niste adevarate relee spre viitor – "relee vii" care, de multe ori, au dezvaluit adevarul despre ce va fi. Printre cei mai respectati prooroci, se numara si batranii samani ai unui trib de amerindieni pierdut prin preerile si deserturile Americii de Nord.

Sfarsitul lumii – Pamantul se va purifica prin foc

Amerindienii nativi din triburile Hopi, care traiesc si in prezent preponderant in zonele aride din sud-vestul Statelor Unite ale Americii, au o indelungata traditie a receptionarii mesajelor cu iz profetic. La fel ca alte popoare stravechi care cred in samanism si comunicarea cu alte lumi, indienii Hopi s-au bazat intotdeauna pe prezicerile si sfaturile inteleptilor tribului, care erau in mod invariabil samani cu capacitati pe care azi le numim paranormale.

Primele marturii despre invataturile si sfaturile despre viitor ale samanilor Hopi au fost culese la inceputul secolului XX de cativa etnologi americani care le-au studiat superficial, iar dupa aceea le-au uitat prin diverse depozite ale institutelor si bibliotecilor americane. Interesul asupra profetiilor Hopi a revenit insa recent, cand tot mai multi cercetatori au observat asemanarea frapanta intre aceste proorociri ale pieilor rosii si o serie de descoperiri stiintifice actuale, alaturi de evenimente politice de anvergura mondiala. Majoritatea prevestirilor se centreaza pe o idee similara cu cea care transpare din Apocalipsa biblica. Mesajul nu este deloc linistitor. Se pare ca actuala civilizatie umana va sfarsi purificata prin foc.

Un dram de adevar exista, totusi, si aici. Incalzirea globala sau un razboi nuclear devastator nu putea fi descris ca atare de samanii al caror vocabular nu cuprindea la aceea vreme termeni precum "poluare", "efect de sera", "globalizare" sau "razboi nuclear". Mai mult ca sigur ca inteleptii tribului, aflati in transa, asociau imaginile vazute cu nimic altceva decat un foc atotputernic, deoarece acesta era singurul termen cunoscut la care puteau face referinta. Exista sute de profetii apocaliptice ale altor traditii si religii care sustin, de asemenea, o alta tema care transpare pregnant din profetiile batranilor Hopi. Aceea de incheiere violenta a unui ciclu existential, urmata de o renastere si repopulare a planetei.

Evenimentele s-ar intampla undeva la putin timp dupa fatidicul an 2000. Oricum, profetiile avertizeaza ca momentul cu pricina va veni pana in anul 2050, perioada in care (conform tuturor analistilor si futurologilor) incalzirea globala, tensiunile intre natiuni, diminuarea resurselor naturale, criza alimentelor si a apei potabile vor ajunge la apogeu, ceea ce va declansa o catastrofa planetara. O simpla parcurgere a acestor profetii este mai mult decat definitorie in privinta exactitatii si verdicitatii mesajelor primite in transa acum peste 150 de ani de catre samanii triburilor Hopi.

De la trenuri si electricitate, la generatia hippy si bomba atomica

Profetie: Pamanturile pieilor rosii vor fi pangarite de cai de fier.
Implinire: Cu siguranta, profetia se refera la primele trenuri care au aparut pe teritoriile amerindiene la sfarsitul secolului XIX.

Profetie: Omul Alb va intinde fire de metal spre ceruri.
Implinire: Acestea sunt primele linii de telegraf aparute tot in secolul XIX, pentru ca mai tarziu in secolul XX, liniile electrice sa confirme din nou aceasta profetie.

Profetie: Numeroase pasari de fier conduse de Omul Alb vor brazda cerurile.
Implinire: Evident, este vorba de avioane si elicoptere

Profetie: Puterea incarligata, puterea Soarelui si puterea rosie vor ameninta insula Broastei testoase.
Implinire: Forma neregula a continentului Nord American, vazuta din spatiu, seamana cumva cu silueta unei broaste testoase. In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, SUA s-a confruntat cu Germania Nazista, simbolizata de svastika (vazuta de samanii Hopi drept doua bete incarligate) si Imperiul Japonez, simbolizat de soarele rosu (prezent pe steagul nipon). In anii Razboiului Rece, America a rivalizat cu puterea rosie a fostei Uniuni Sovietice.

Profetie: Milioane de bestii asemanatoare unor bizoni cu coarne foarte lungi vor cutreiera pamanturile noastre.
Implinire: Este vorba de milioanele de vaci din rasa texana ale caror coarne sunt disproportionat de mari fata de capetele lor. Aceste vaci traiesc astazi in ferme imense situate in preeriile unde, pe vremuri, hoinareau milioane de bizoni.

Profetie: Pamanturile noastre vor fi strabatute de rauri de piatra.
Implinire: America este brazdata de un paienjenis de mii de sosele asfaltate, care le-au parut indienilor in transa precum niste rauri de piatra.

Profetie: Tineri Albi cu plete lungi ca ale noastre vor fi atrasi de noi si de intelepciunea noastra.
Implinire: Indienii se refera aici la aparitia pe proaspata scena a Americi a generatiei hippy - tineri debusolati, fara un sistem clar de valori, refugiati in muzica, droguri si bautura. Insa, o parte din comunitatile hippy s-au inspirat substantial din cultura si traditiile amerindienilor, adoptand nu doar moda parului lung, ci si unele elemente de vestimentatie.

Profetie: Marile vor fi vopsite in negru, cu multe vietati moarte din cauza negrelii.
Implinire: Samanii Hopi au profetit aici despre dezastrele ecologice in care au fost implicate numeroase petroliere, precum si despre fenomenul mareelor negre urmate de moarea a numeroase vietuitoare marine.

Profetie: Omul Alb va face o ciuperca de cenusa care se va vedea de la mari departari. Pamantul unde a aparut ciuperca va ramane sterp si otravitor pentru multe generatii.
Implinire: Acesta profetie despre bombele atomice socheaza prin precizia si acuratetea detaliilor referitoare la reproducerea fidela a unei explozii atomice precum si la efectele mortale ale iradierii.

Profetie: Adeverirea acestor profetii va fi un semn pentru inteleptii Hopi. Un semn care le va spune sa-si intrerupa lunga tacere si sa raspandeasca restul profetiilor ascunse, pentru ca marea purificare se apropie. Inteleptii nostrii vor face cunoscut mesajul si intelepciunea in intreaga lume, pentru ca oricine sa fie avertizat.
Implinire: Intr-adevar, in urma cu peste 50 de ani, sfatul batranilor intelepti ai triburilor Hopi a hotarat ca o parte din profetii s-au indeplinit. Prin urmare, au iesit in lume pentru a avertiza despre cursul evenimentelor viitoare. Unul dintre ei, venerabilul Thomas Banyaca, a prezentat in premiera profetiile la o televiziune americana si a vorbit despre implinirea lor chiar in prezidiul primei adunari a Natiunilor Unite, in 1945.

Viitorul nu suna tocmai bine

Profetie: Un trib de oameni cu palarii inalte si haine largi, rosii si galbene, vor veni din Est, zburand prin aer. Ei se vor stabili o vreme pe aceste pamanturi dupa care se vor raspandi in lumea cea mare.
Implinire: Este vorba despre sosirea in America a refugiatilor si lamasilor tibetani. Acestia si-au urmat propriile profetii, emise de marele invatat budist Padmasamhava, care specificau ca "atunci cand pasarile de fier vor zbura si caii vor alerga pe roti, poporul tibetan va fi imprastiat in lume precum niste furnici razletite, Dharma va veni in Vest pe taramurile oamenilor cu pielea rosie". In anul 1970, actualul Dalai Lama, insotit de o suita de preoti in haine traditionale de culoare rosie si galbena, au sosit in America pentru a vizita comunitatile Hopi.



Profetie:
Omul Alb va fura pietre de pe Luna. Acesta este un semn rau, care avertizeaza ca am intrat in zilele de dinaintea Purificarii.
Implinire: Misiunea NASA Apollo 11 a aselenizat in urma cu 40 de ani, echipajul luand sute de roci drept mostre pentru studiu, care au fost aduse pe Pamant.

Profetie: Omul Alb va construi o casa permanenta in Cer. Acesta este ultimul semn inainte de Purificare.
Implinire: In anii '80 ai secolului trecut, Uniunea Sovietica a construit statia orbitala MIR. Astazi aceasta nu mai exista, dar locul ei a fost luat de moderna Statie Internationala Spatiala.

CITESTE SI: