Vlad Tepes - Prima victima a unei campanii de presa

Foto (12)

Ca o culme a ironiei cu care istoria ne-a lovit pe noi romanii de nenumarate ori, avem surpriza sa descoperim ca personalitatea celui mai faimos voievod de-al nostru pe plan mondial a cazut victima unei campanii continue de denigrare din partea presei apusene. De la cronicile si gravurile mincinoase ale sasilor si svabilor din Transilvania, trecand prin romanul lui Bram Stoker si poposind in preajma industriei Dracula din prezent, omenirea nu cunoaste inca personalitatea abisala a singurului lider militar care l-a ingrozit vreodata, la propriu, pe cuceritorul Constatinopolului.

Fiul Dracului si nepotul lui Mircea cel Batran

Pentru a-l cunoaste mai bine pe cel care prin groaza si teroare a reusit sa mentina Valahia in afara ghearei lacome a Imperiului Otoman, merita zabovit putin asupra distinsei sale origini. Rareori marile personalitati ale Istoriei au fost la randul lor descendentii unor alti mari oameni. In cazul voievodului care i-a ingrozit atat pe crestini cat si pe musulmani, soarta i-a harazit sa aiba parte de un bunic legendar si de un tata sa-i zicem, "plin de imaginatie". Vlad I Dracul era fiul natural al lui Mircea cel Batran si vlastar al marii familii a Basarabilor. Vlad Dracul, tatal lui Vlad Tepes, a avut la randul sau o personalitate complexa care, din nefericire, nu a beneficiat de studii amanuntite din partea istoricilor. Cu toate ca era recunoscut drept urmas legitim al marelui Mircea, avand asadar dreptul nativ de domnie, tatal lui Tepes s-a remarcat in primul rand ca un luptator si cavaler dedicat campaniilor anti-otomane ale vremii. Datorita urii si intrigilor clanurilor boieresti, este nevoit sa-si paraseasca tronul si sa caute adapost in Transilvania.

Acolo a trait intre anii 1428-1436, beneficiind astfel de protectia Imparatului Sigismund de Luxemburg. Tatal temutului Tepes era o cunostinta mai veche de-a regelui, deoarece inca din tinerete s-a facut remarcat datorita curajului si indemanarii in lupta. Pe baza acestor doua calitati pretuite, fiul lui Mircea cel Batran a fost invitat sa intre in randurile Cavalerilor Ordinului Dragonului (Ordinis Draconis). Gruparea in sine era una deosebit de exclusivista si secreta, scopul sau principal fiind acela de aparare a catolicismului alaturi de alungarea turcilor din Europa. Blazonul ordinului infatisa un dragon al carui trup forma un cerc, fiara inghitindu-si astfel coada. Simbolul in sine este unul mult mai vechi decat crestinismul, in acceptiunea Europei pagane, acest animal fantastic era consacrat zeitei Atena, semnificand ideea ca ratiunea si intelepciunea nu dorm niciodata, atente fiind la aparitia Celui Rau...

Pe cand Mircea cel Mare se afla la Nurenberg impreuna cu fiii si suita sa, ca invitat al regelui Sfantului Imperiu Romano-German si rege al Ungariei, Sigismund de Luxemburg remarca abilitatea in lupta a printului Vlad Intaiul. Atunci, tatal sangerosului Tepes a avut dreptul de a purta la ceremonii costumul rosu intunecat cu mantie verde, la gat avand simbolul din aur al dragonului. Revenind la momentul fugii sale in Ardeal, Vlad Intaiul primeste de la puternicul rege Sigismund cladirea corpului de paza din cetatea Sighisoarei, alaturi de functia de comandant al ostilor imperiale din sudul Transilvaniei. Acolo se casatoreste cu una din fiicele lui Alexandru cel Bun, femeie de rang inalt din familia Musatinilor. Astfel, viitorul Vlad Tepes, copil legitim nascut din aceasta legatura, era var direct cu Marele Stefan al Moldovei.

Cei doi lideri au copilarit partial impreuna, devenind prieteni foarte buni. In heraldica si genealogia voievozilor valahi, Vlad Tepes apare sub numele de Vlad al II-lea Draculea, mostenind numele tatalui transformat in renume, odata cu acesti doi voievozi, tata si fiu, Tara Romaneasca cunoaste familia boiereasca a Draculestilor. In limba romana, termenul pompos de dragon, mostenit de Vlad Intaiul, are drept corespondent pe cel de Drac si Balaur, astfel impamantenindu-se in constiinta nationala numele de Vlad Dracul sau Draculea. Nu trebuie sa ne miram prea mult daca tinem cont ca in Europa aveau sa circule nu mai putin de 57 de variante ale numelui voievodului, printre cele mai uzitate fiind cele de Dracole, Dracuglia, Dracol, Draco, Dragula, Dragulios, Dragulia, Trakulam, Tarac Oglu, sau Kazikil, Kazakil si Cassiclu, dupa cum il numeau infricosati turcii.

Singur printre turci

Dupa o copilarie petrecuta pe strazile Sighisoarei, viata tanarului Vlad avea sa se schimbe radical si dramatic in acelasi timp. Moartea regelui Sigismund, protectorul tatalui sau, petrecuta in anul 1937, este interpretata de turci drept o slabiciune a frontului antiotoman creat in estul Europei. Cu un an inainte, Vlad Dracul fusese nevoit de noile conjuncturi politice sa merga la Brusa in inima Imperiului, pentru a jura credinta sultanului Murad al II-lea. Constient de problemele create de Mircea cel Batran, sultanul nu a dorit sa riste in privinta urmasilor acestuia. Prin urmare, Vlad Dracul a trebuit sa traiasca in apropierea sultanului alaturi de cei trei fii ai sai, Mircea, Vlad si Radu. Domnul muntean si-a lasat fiii zalog sultanului in timpul expeditiei militare intreprinsa de turci in Transilvania. Tristul atac musulman in Ardeal s-a soldat conform cronicilor cu devastarea cetatiilor Alba Iulia, Sighisoara, Medias, plus asediul Sibiului si Brasovului. Alaturi de prada, turcii au luati robi circa 30.000-40.000 oameni, o cifra imensa pentru acele vremuri...

Vlad Dracul revine la tronul Valahiei in anul 1433, dar pentru a controla un astfel de vasal turbulent si periculos, turcii continua sa-i pastreze pe Vlad si Radu drept ostatici -garanti ai propriului lor tata. Cei doi copii au parte de o educatie militar-politica in spirit turcesc, undeva in podisul arid din Anatolia. Acolo, la umbra Muntilor Kociadag, trona aspra cetate Egrigoz, unde Vlad va ramane pana in anul 1438, cand tatal sau este decapitat din ordinul nejustificat al fostului sau camarad de arme, Iancu de Hunedoara. Singur printre turcii cei dumanosi, viitorul Tepes isi continua studiile militaro-tactice, devenind un manuitor expert al iataganului si al sulitei de lupta. Caracterul sau agresiv si privirea-i crunta, l-au tinut departe de sicanele si avansurile turcilor. Nu la fel se poate spune despre fratele sau, Radu, care datorita infatisarii, ajunge sa se aleaga cu porecla cel Frumos.

Exista unele marturii istorice care merg pana intr-atat incat se pare ca Radu ar fi fost violat de viitorul Mahomed, cuceritorul Constantinopolelui, mai tarziu cei doi avand chiar o relatie intima de durata...Scarbit de calea pe care o alesese fratele sau, Radu, Vlad isi gaseste refugiul exclusiv in stiinta armelor. In rastimp, ura sa contra turcilor crestea arzand mocnit... Cum in urma bataliei de la Varna in care cruciada crestina europeana este zdrobita farta drept de apel de turci, Tarile Romane se aflau din nou singure in fata Semilunei, in mintea lui Vlad a incoltit un plan cumplit. Avea sa castige cu orice pret tronul Valahiei. Cunoscator excelent al moravurilor si mentalitatii turce, Vlad stie ca acestia nu pot fi tinuti departe de tara decat cu ajutorul fricii primare, instinctuale care salasluieste in ungherele ascunse din sufletul oricarui om. Aliantele viitoare ale voievodului nu vor mai fi nevolnicele state crestine, ci cumplitele fiice ale Disperarii : Teroarea, Groaza, Spaima si Durerea!

Doua domnii si multe fapte de pomina!

"El domni cu o rigoare necunoscuta pana atunci in principatele romane" - (August Treboniu Laurian)

Dupa moartea tatalui si a fratelui sau mai mare, Mircea, Vlad viitor Tepes era urmatorul indreptatit sa ocupe tronul valah. Tron ocupat intre timp de Vladislav al II-lea, varul sau din familia Danestilor. Intre cele doua familii nobile valahe, Draculestii si Danestii existand o ura fara margini. Profitand de dezastrul suferit de armatele lui Iancu de Hunedoara si Skanderbeg la Kossovopolje in anul 1448, legendarul voievod de mai tarziu pune mana pe tronul tatalui sau, ajutat fiind de o serie de pasale de la Dunare, in frunte cu pasa de Nicopole si beglerbeiul Karadja-bei, conducatorul armatei Rumeliei. De partea tanarului domn mai erau si o serie de boieri valahi adunati intr-o alianta potrivnica lui Vladislav Danescu. Asa si-a dobandit Vlad prima domnie. O domnie care avea sa dureze doar cateva luni, mai precis intre lunile august 1448 si ianuarie 1449. Cu toate acestea, exacerbarea politici interne concretizata prin luptele tot mai dese intre clanurile boieresti, coroborata cu lipsa unei armate personale credincioase, fac ca tanarul voievod sa-si piarda tronul in favoarea lui Vladisalv Danescu. Fara niciun fel de ajutor, Vlad fuge in Moldova unde leaga o prietenie puternica cu viitorul domn, Stefan cel Mare. Datorita acutizarii luptei pentru putere, cei doi veri se vad nevoiti sa se refugieze peste munti, la curtea lui Iancu de Hunedoara, devenit intre timp voievod al Transilvaniei. Situatia in Europa avea sa se inrautateasca fara precedent odata cu caderea Constatinopolului. Devenit intre timp om de incredere al lui Iancu de Hunedoara si insarcinat de acesta cu paza hotarului de sud al Ardealului, Vlad intreprinde un atac fulgerator in Valahia, in decursul caruia il prinde pe Vladislav la Targsor si il decapiteaza. Urmeaza cea de-a doua si cea mai importanta domnie, desfasurata intre anii 1456-1462.

Dupa ce Vlad si-a luat tronul, s-a inconjurat de un mare numar de soldati alesi si de mare incredere "carora le dadea bani si avere si cealalta stare si situatie a celor ucisi" dupa cum amintesc cronicile. Intarit impotriva unei eventuale tentative de asasinat, Vlad Voda se concentreaza pentru inceput asupra boierilor. Scopul era de fapt consolidarea si cresterea puterii voievodale. In plus, tagma boiereasca era un stat in stat, iar forta sa era imensa datorita bogatiei si influentelor personale. Vlad avea o ura mai veche impotriva boierilor in care nu avea incredere nici cat negru sub unghie. In afara tendintei apoape "naturale" pentru uneltiri si tradari, o mare parte a boierimii era vinovata de moartea tatalui sau. Documentele istorice sugereaza ca eliminarea boierilor a fost facuta succesiv, in mai multe episoade, Vlad dand iama nu doar in boierii de rand, ci si in elita conducatoare. Astfel, in cea de-a doua domnie, voievodul valah executa drept masura de prevedere un numar de 11 boieri din cei 23 de mari dregatori ai sfatului domnesc. Celebrul episod al uciderii boierilor adunati are la mijloc un dialog tragico-comic intre domnitori si clica nobiliara. Cronicile ne spuc ca Vlad i-a invitat frumos la masa pentru a-i aduna intr-un singur loc. Dupa care a inceput judecata. In stilul si uzantele sale...

I-a intrebat sincer pe fiecare in parte cati domni cunoscusera pe scaunul Tarii Romanesti. Boierii au raspuns diferit. Unii 10, altii 20, fiecare in functie de varsta. Indignat, domnitorul cere sa i se explice cauzele atator schimbari anormal de dese. Neprimind raspuns, Vlad le striga furios: "Vina o poarta rusinoasele voastre dezbinari!". Instantaneu, moartea si-a intins lunga ei aripa neagra ticsita de tepe deasupra palatului...Un numar de 500 de boieri, mari si mici, cu familiile si slujitorii lor au fost trasi de vii in teapa in curtea domneasca. Atat tarile romane cat si lumea intreaga nu mai pomenisera un asemenea lider!

Clanurile boieresti ramase s-au temut intr-atat incat au organizat la randul lor o riposta concretizata in strangerea in graba a unei armate de lefegii, cu care au purces spre prinderea si uciderea domnitorului. In fruntea gupului rebel se afla puternicul si vestitul boier Albul cel Mare. Nu au avut nicio sansa in fata copilului de alta data care crescuse mancand strategie militara pe painea amara a turcului. Vlad a iesit cu oastea inaintea lui. Albul cel Mare a fost taiat in bucati de viu, aceeasi soarta avans-o nevasta , copiii si toti lefegii prinsi. Pe fondula asa-zisei terori infaptuita de domnitor, Valahia crestea, se imbogatea si prospera. Vlad incuraja comertul, construirea de drumuri si sate, ocrotindu-i pe negustori si pe taranii care alcatuiau grosul armatei. Nimic nu graieste mai sugestiv depre atmosfera instituita de noul domnitor cu mana de fier decat nemumaratele documente istorice:"Asa de mult ura raul din tara lui, incat daca cineva facea rau, furt, talharie, nedreptate sau siluia vreo muiere sau fata mare, acela nu ramanea viu".

Blamatul si batjocoritul Dracula era, de fapt, iubit de popor, fiind considerat un mare si intelept stapanitor. Cetatile si manastirile sunt reconstruite si intarite. Vlad nu-i suporta pe vagabonzi si cersetori care erau in opinia sa sunt doar niste hoti. Intr-o cronica autohtona se povesteste ca Tepes Voda i-a adunat intr-o mare casa pe toti parazitii din Valahia, acolo i-a ospatat si le-a dat de baut pe saturate. La sfarsit, voievodul i-a intrebat daca vor sa le mai fie foame si frig de-acum incolo. Nu Maria Ta, a strigat incantata intr-un singur glas gloata de milogi ghiftuiti. Bine, le-a raspuns voievodul care a ordonat sa fie inchise usile si ferestrele dupa care casa plina cu cersetori a fost incendiata. Dupa cum le-a promis voievodul, nu le-a mai fost frig niciodata...

Hotia, jaful si minciuna fiind eradicate (exista marturii despre drumuri intregi marginite de hoiturile celor trasi in teapa), prosperitatea tarii atinsese culmi mai mari decat in timpul domniei ilustrului sau bunic. Toate acestea au atras insa ochiul lacom al Semilunei...

Aventurile unui sultan prin Valahia!

"Nu pot sa iau tara unui barbat care face lucruri asa de mari si mai presus de fire...acest barbat care face astfel de ispravi ar fi vrednic de mai mult daca ar avea o armata mai mare"- Sultanul Mahomed al II-lea

Voievodul nu a pierdut din vedere atat pericolul otoman cat si ura sa impotriva turcilor ale caror obiceiuri, traditii si religie nu le putea inghiti cu niciun chip. Politica sa antiotomana a fost alimentata de cresterea tributului impus Valahiei. Refuza asadar plata oricarei forme de haraci, fie acela in bani, vite, grane sau robi. Turcilor nu le venea sa creada ca un vasal crescut si educat dupa moravurile lor, prezinta semen de rebeliune. Isi stapanesc furia si trimit o solie care sa-l roage personal sa nu mai intarzie cu tributul. Dar domnitorul avea un alt plan. Satul de tupeul turcesc, nu scapa din vedere ca membrii soliei nu-si descopera capetele la vedera sa. Le fixeaza acestora turbanele in oasele testei cu ajutorul unor cuie, dupa care-i trimite pe jos spre Stambul.

Inteligentul si ambitiosul sultan Mahomed al II-lea pricepe imediat cu cine are de a face. Ocupat in prima instanta cu rascoala din Moreea si luptele cu hanul hoardei Ak Koyunlu, se gandeste sa-l inlature pe Vlad prin viclesug. Sultanul lasa acesta cursa in seama perfidului Catavolinos, un sfetnic grec, si a lui Hamza Pasa, soimarul personal al sultanului. Cele doua personaje machiavellice concluzioneaza ca Dracula este greu de scos din tara si se decid astfel sa-l prinda in Valahia. Foarte proasta inspiratie au avut. Loviti prin surprindere pe cand se aflau in cetatea Giurgiului, cei doi dregatori ai Portii sunt trasi de vii in teapa in fata unei alte suite de tepi unde se zbateau in agonie proprii lor soldati. Om cu respect pentru ranguri,Vlad i-a tras in doua tepe mai mari decat cele destinate ienicerilor. Nu era decat inceputul pentru groaza care a cuprins atat Europa crestina cat si Imperiul Otoman. Profitand de obiceiul turcilor de a nu duce razboaie iarna, voievodul trece prin foc, sabie si mai ales teapa, tot malul stang al Dunarii, de la Zimnicea in Delta. Cronicarii de curte ai lui Vlad noteaza cu sfintenie si frica, recordurile personale ale domnitorului. La Oblucitia si Nevoselo 1350 turci trasi in teapa, la Dirstor, Cartal si Dripotrom 6840, Turtucaia 630, Giurgiu 6414, Rahova 1460, Novigrad si Sistov 749 si Marotiu cu doar 210 de turci de ambele sexe si toate varstele. Inceputul era cum nu se putea mai bun. Groaza turcilor ajunsese atat de mare incat pasalele si dregatorii din Rumelia se intreceau in a mitui vizirii de la Stambul in speranta ocuparii unui post similar in Anatolia sau Armenia, doar-doar vor reusi sa scape de infricosata vecinatate a omului cu tepe.

Furia lui Mahomed nu intarzie sa se arate. Intr-un acces de groaza amestecata cu furie neputincioasa, suveranul turc ordona strangerea celei mai mari armate musulmane de pana atunci. Pentru a-si imbarbata incercatii ieniceri care incepusera sa simta amenintarea varfului ascutit al tepei, sultanul se decinde sa paraseasca Stambului si sa conduca personal campania de pedepsire si lichidare a curajosului voievod. Ordia cea grozava s-a pornit spre Valahia, conform cronicarului Chalcocondil, un numar de 250.000 de razboinici marsaluiau spre Dunare. Numai corpul de elita al ienicerilor numara 25.000 de luptatori. In fata colosului musulman, Vlad cere ajutor regelui Matei Corvin, ajutor care nu a venit niciodata. Crancenul vultur valah dispunea de o armata infima, dar compusa din soldati la fel de cumpliti ca el. Merita amintit ca voievodul era in penurie de calai cand venea vorba de tragerea unui numar atat de mare de turci in teapa, multi dintre soldatii sai raspunzand cu bucurie cererii voievodului de a-i ridica in tepe pe dusmani.

Raportul lui Balbi, ambsadorul venetian la Stambul ne spune ca Vlad detinea o armata de maxim 30.000 de soldati, in timp ce Petrus Thomasio scrie ca valahii aveau doar 22.000 de razboinici. Pentru a zadarnici traversarea batranului fluviu de catre turci, voievodul se foloseste de o serie de tactici militare vizionare care apar in Europa de-abia in perioada moderna. Vlad intentiona sa-l prinda pe Mahomed in padurile dese si intunecate ale Teleormanului, unde odihneau cadavrele unor turci (de aici vine denumirea de Teleorman, derivate din turcescul Delii Orman-padure nebuna). In calea puhoiului turcesc, aplica stravechea si eficienta tactica strabuna de ardere a satelor si proviziilor, otravirea apelor si incendierea holdelor. Oastea stransa in graba de voievod era compusa doar din tarani si oameni apartinand paturilor mijlocii, ambasadorul venetian la Stambul scriind ca Vlad, pentru a-si injgheba oastea, "chemase sub arme pana si copii de 12 ani".

Inainte de a ataca trupele sultanului, temerarul voievod le-a cerut soldatilor ca "Cine gandeste la moarte, acela sa nu mearga cu mine, sa ramana aici". Cu mica sa oaste, voievodul hartuieste neincetat armia turceasca. Lipsa hranei si somnului stricat de atacurile neasteptate ale valahilor, isi spun incet-incet cuvantul. Turcii simt povara presiunii psihologice, apare foamea, incep sa isi arate coltii si molimele. Apogeul conflictului se petrece in noaptea 17-18 iunie 1462 undeva la mijlocul drumului intre Nicolope si Bucuresti. Atunci, intr-o demonstratie de curaj unica in istoria omenirii (niciun alt lider militat inainte sau dupa el , nu s-a deghizat si a atacat o tabara dusmana din interior), Vlad Tepes si cei mai buni osteni se imbraca in straie turcesti si se infiltreaza intre otomani. Tinta sa era cortul sultanului. In plina noapte, socati si buimaci, corpul spahiilor din Anatolia este macelarit de valahi, marii viziri Mahmud si Isac fiind ucisi in lupta.

Confuzia, dezordinea isi spun cuvantul si turcii nu se mai deosebesc unul de altul si se macelaresc de-avalma. Din nefericire, sultanul turc nu dormea in cortul cel mare, valahii in frunte cu Tepes scapand ocazia de a-l ucide pe Mahomed Fatih. Precauti si disciplinati, ostenii lui Vlad se retrag in viteza. Dimineata avea sa arate proportiile dezastrului. Imensa armata era in agonie. Vlad continua sa hartuiasca armata turca. In lupta finala de la Chilia domnitorul cu teapa zdrobeste un intreg corp de armata turc, pierderile otomanilor atingand numarul de 50.000 de oameni. In fruntea unei armate distruse, in randurile careia foamea, setea si bolile isi luau tribut din ce in ce mai mare, sultanul hotaraste sa-si salveze ostenii ramasi, retragandu-se pe Dunare din orasul Braila. Acoperit de rusine, cu o armata bolnava si injumatatita, Mahomed se intoarce in Adrianopol. Pentru a ascunde infrangerea, cronicile albaneze afirmau ca sultanul a ordonat manifestari de veselie si petreceri, pentru ca supusii sai sa creada ca s-a intors victorios.

Minciuna nu dureaza mult, in scurt timp fiind nevoit sa paraseasca orasul in graba datorita protestelor si ocarilor primite. Inainte de a fugi din Valahia, sultanul il lasa la Braila pe Radu cel Frumos, in speranta ca acesta va reusi sa-i ademeneasca pe romani de partea sa. Speranta turcului a fost desarta. In septembrie 1462, Vlad zdrobeste armata fratelui sau Radu care se salveaza prin fuga. 30.000 turci nu au acelasi noroc...

Presa te ridica, presa te doboara

"Dracula este probabil cel mai frumos roman din toate timpurile" -Oscar Wilde

Invidia si mandria sunt pacate primordiale, de fapt, cele doua atribute negative sunt printre cele mai frecvente greseli in care cade un conducator. Nu a fost ocolit de ele nici regele Ungariei romano-ungurul Matei Corvin. Indiferent in aparenta, dar profund invidios pe curajul si succesul valahului, regele Matei recurge la o stratagema obscura care avea sa-l acopere de rusine pana in zilele noastre. Profitand de faptul ca Vlad venise personal in Ardeal sa-i ceara ajutorul, Matei il prinde langa Muntii Piatra Craiului si il intemniteaza fara nicio explicatie. Fiul lui Iancu de Hunedoara redacteaza o scrisoare falsa la data de 7 noiembrie 1462 in orasul Cisnadie. In falsa scrisoare atribuita pe nedrept lui Vlad, la ordinul mincinos al lui Matei Corvin, secretarii acestuia scriu ca voievodul valah cere sultanului sa-l ierte pentru victoria sa, dupa care il asigura ca-i va preda Transilvania si chiar il va sprijini sa cucereasca Ungaria. Scrisoarea mincinoasa este trimisa papei Pius al II-lea, in incercarea regelui maghiar de a-l discredita pe valahul a carui glorie pe campul de lupta o intuneca cu mult pe a sa...

Capturarea si intemnitarea lui Tepes in momentul in care intreaga Europa astepta relansarea luptei antiotomane a fost greu de inteles chiar si pentru supusii lui Matei Corvin. Unele surse istorice spun ca Vlad a stat inchis 4 ani, alte cronici slave sustinand ca a fost intemnitat 12. Adevarul despre durata detentiei nu se stie nici astazi. Campaniile de presa negative la adresa aparatorului crestinatati erau de-abia la inceput.
Inca din timpul vietii sale, cronici defaimatoare si exagerate circulau in toata Europa. In marea majoritatea a a documentelor medievale il gasim pe voievod portretizat ca un monstru inuman, sadic si insetat de sange. Primele texte tiparite despre personalitatea lui Vlad Tepes, alaturi de exagerarea cu buna stiinta a faptelor si cruzimii sale, apartin tot lui Matei Corvin care a exploatat conflictul legitim si indreptatit al voievodului valah cu cercurile de comercianti sasi din Ardeal. Povestea cu sasii si svabii este ultracunoscuta. Sasii care faceau negot in Valahia, au refuzat sa plateasca taxele pe care le plateau orice alti negustori, fie ei valahi, armeni, moldoveni, polonezi sau evrei. Infumurarea germanica nu l-a impresionat deloc pe voievod, acesta hotarand pentru sasi acelasi tratament cu lemn lung de 4-5 metri pe care-l recomanda tuturor hotilor, tradatorilor, pungasilor, viclenilor, turcilor sau tatarilor. In plus, Vlad nu a uitat ajutorul si adapostul oferit boierilor tradatatori si complotisti de sasii din Cetatile Brasovului, Rasnovului sau Sibiului. Replica razbunatoare a urmasilor saxonilor din Ardeal nu intarzie sa apara. In mai putin de 100 de ani, Europa apuseana este impanzita de povestile oripilante despre viata si personalitatea lui Vlad. Pana in anul 1568, circa 15 texte circulau pe la curtile regale, ingrozindu-i pe cei care le citeau. Pavaza crestinatatii este portretizata drept un sadic care bea sangele dusmanilor, care se amuza torturand oameni, care serveste linistit masa la umbra unei paduri de tepe in care se zbateau trupuri umane.

Colac peste pupaza, intr-unele relatari despre Vlad se povestea ca manca frecvent carne de om. Insulta mai grava nu exista pentru un voievod crestin ortodox care tinea toate posturile din an la fel ca faimosul sau var din Moldova. Tonul denigrator se propaga peste secole, astfel incat un adevarat tiran sadic cum era Ivan cel Groaznic, devine fanul declarat al lui Tepes, cronicile rusesti amintind ca sangerosul tar poruncea deseori sa i se citeasca din cronicile mincinoase aparute la Nurnberg, Leipzig, Bamberg sau Ausburg. Putini stiu cum a ajuns scriitorul irlandez Abraham (Bram) Stoker sa intre in contact cu personajul fantastic care a inspirat cel mai celebru roman de groza al tuturor timpurilor. Totul a avut o motivatie nationalist-politica. In plin secol 19, cercurile xenofobe unguresti duceau o politica de deznationalizare, sovina, de genocid etnic si cultural la adresa romanilor din Ardeal. Unul dintre cei mai vehementi membri ai acestor cercuri unde ura la adresa romanilor era la ordinea zilei a fost scriitorul maghiar Arminius Vambery.

In studiile si cautarile sale in domeniul mitologiei est-europene la adresa vampirilor si a mortilor vii, Bram Stoker il cunoaste pe Arminius Vambery. Acesta i-a ascuns irlandezului povestea adevarata a contesei-vampir Erszebeth Bathory, alegand cu buna stiinta sa-i povesteasca despre inchipuita natura de bautor de sange a voievodului valah. "Greseala" intentionata s-a propagat prin carte, apoi in sutele de filme cu vampiri, pana in zilele noastre cand exista mii de site-uri si forumuri despre vampirism pe Internet. Toate continuand asocierea profund gresita dintre domnitorul Vlad si personajul fictiv Dracula cel iubitor de sange si amator de ambiante gotice presarate cu lilieci, cupe pline de sange si lupi...

Cum te-au ucis Maria Ta?

Multe izvoare istorice marturisesc depre tragica si nedreapta moarte a celui care i-a creat cosmaruri lui Mahomed Cuceritorul. Prin compararea faptelor reiese ca Vlad a cazut victima unui act de tradare la care au contribuit atat turcii, cat mai ales cercurile de boieri ostile domnitorului. Un document de-al lui Stefan cel Mare din 1477 relateaza ca " El m-a rugat sa-i las pentru paza lui oameni de-ai nostri, caci in munteni nu se prea incredea". Faptele s-au precipitat odata cu reintorcerea lui Basarab Laiota cu ajutor turcesc. Vlad, impreuna cu garda sa de moldoveni, a purtat o ultima batalie in preajma comunei Voluntari de astazi, undeva pe soseaua Stefanesti, in apropierea Codrilor Vlasiei care inconjurau Manastirea Snagov. Cei zece soldati moldoveni care au supravietuit din contingentul de garda care numara 200 de osteni de elita trimisi de varul sau, s-au intors pe furis in Moldova aducandu-i lui Stefan vestea cea trista. Varianta slava a sfarsitului eroului a fost redactata la cativa ani de la moartea lui Vlad, si relateaza despre o tragica confuzie. Conform acesteia, in timpul atacului turcilor, oastea lui Dracula a inceput sa-i taie fara mila si i-a gonit. Dracula, bucuros s-a urcat pe un deal sa vada desfasurarea luptei. Departe de oamenii sau, apropiatii sai luandu-l drept turc, unul l-a lovit in spate cu o sulita. Vazandu-se lovit de ai sai, Tepes banuieste o tradare si ucide la randul sau cu sabia un numar de cinci atacatori, inainte de a fi lovit cu mai multe sulite.

Cronicarul austriac Jacob Unrest nota, la randul sau, ca " Dracula a fost omorat cu mare tradare din cauza pagubelor cele multe pe care le pricinuise Semilunii. Caci iata ca un turc a fost pus sluga langa el sa-l ucida in timp ce tinea sfatul. S-a intamplat asa ca el i-a taiat capul pe la spate pe cand calatoreau impreuna, si pe loc s-a refugiat la tabara turceasca". Unica sursa sarbeasca care povesteste despre eveniment este Letopisetul sarbesc de la biserica Sfantul Nicolae din Bjelo Polje. Documentul arata ca Vlad a murit de mana lui Laiota Basarab. Umanistul german Sebastian Munster, alaturi de cronicarul italian Antonio Bonfino, scrie ca "a fost ucis in lupta cu turcii din tradarea alor sai, iar capul sau taiat a fost trimis in dar lui Mahomed". Capul voievodului a fost pentru turci o distinsa si nesperata prada de razboi, imbalsamat si uns cu uleiuri, capul a fost purtat si expus de turci prin orase pentru ca supusii sultanului sa nu mai tremure de frica teribilului valah. Trista si tradatoare soarta...

Trupul i-a fost luat si spalat de calugarii credinciosi, care l-au inmormantat mai apoi intr-un loc asupra caruia pluteste si astazi misterul. Cea mai cunoscuta si acceptata varianta cu privire la locul de odihna al crancenului voievod este cea sustinuta de arheologul Dinu V. Rosseti, care afirma ca in decursul sapaturilor din anii 1934-1935 a gasit un mormant asezat pe axa intrarii, in fata usii Manastirii Snagov. De-asupra oaselor degradate s-au pastrat bucati de matase precum si ornamente brandemburgice. Scheletul nu avea craniu. S-a descoperit in schimb o cununa realizata din fragmente din faianta, unite de un fir din aur. Dinu V. Rosseti sustine ca acesta este fara indoiala mormantul celebrului voievod. Cununa descoperita confirmand faptul ca Vlad Tepes castigase mai multe turniruri la Buda sau Nurenberg. Astfel de cununi erau inmanate castigatorilor. Sa fi fost aceasta cunnuna primita in dar de la misterioasa sa iubita germana? Cununa care i-a fost asezata in mormant de cei ramasi credinciosi?

Nu vom afla prea curand... Misterul se adanceste odata cu ocuparea Bucurestiului de trupele Germaniei naziste. Exista mai multe surse conform carora, un inalt general german ar fi ordonat scoaterea de urgenta din tara a unor lazi sustrase din Manastirea Snagov. Furherul era printre altele, foarte interesat de personalitatea lui Tepes. Ce contineau lazile duse peste granita, nu se stie nici pana in prezent.

Cum era cu trasul in Teapa...

"Ajungand intr-un loc frumos, marele sultan vede mii si mii de pari saditi in pamant, incarcati in loc de fructe cu turci morti, si in mijlocul lor pe Hamza in imbracamintea de in subtire si purpura ce-o purta, tras in teapa" - Cronica lui Chalchondil

Cumplitul supliciu al tragerii de viu in teapa a ramas cea mai celebra metoda de pedeapsa a voievodului. Cu toate acestea, patentarea atrocelui mod de executie nu-i apartine deloc lui Vlad. Nici ca numar de victime, voievodul nostru nu iese campion. Datele istorice ne spun ca turcii, rusii, polonezii sau chiar germanii au tras in teapa de-a lungul timpului mult mai multi oameni decat a "reusit" Vlad in scurta sa domnie. Primii care au dezbatut serios asupra gasirii unei torturi cat mai dureroase au fost asirienii, cele mai vechi reprezentari grafice apartinandu-le fara tagada. Metoda a fost adoptata cu entuziasm de suveranii persani deoarece in acele vremuri moartea prin tortura era un subiect preferat in discutiile capetelor imparatesti. Astfel, Darius Intaiul, dupa ce cucereste Babilonul, trage in teapa circa 3000 de babilonieni. Dupa persani, urmatorii care au adoptat tragerea in teapa au fost romanii. Pe vremea lor, sadica metoda era la concurenta cu faimoasa crucificare. Tragerea in teapa a fost facuta celebra, de fapt, de catre turci. Natiunile europene nu se lasa la randul lor mai prejos. Polonezii au considerat-o cea mai potrivita metoda de executie pentru o perioada de 400 de ani.

Suedezii, care astazi sunt un exemplu de multiculturalitate, democratie si pluralism politic, au tras oameni in teapa pana in anul 1643 cand, in urma insistentelor clerului local, s-au orientat spre decapitare. Tragerea in teapa este regasita in toate colturile lumii. Malaezienii o considerau pedeapsa potrivita pentru viol, in timp ce zulusii trageau in teapa (ukujoja) pe soldatii care dadeau dovada de lasitate, alaturi de cei dovediti ca se ocupau cu Magia Neagra. Ultimii care au pus in practica tragerea in teapa au fost francezii. Trupele franceze care au ocupat Egiptul l-au executat astfel, in data de 14 iunie 1800, pe studentul arab Suleiman al Halabi, care il injunghiase la randul sau pe generalul Jean Baptiste Kleber. Metoda in sine este oribila, iar durerea indescriptibila. Victimele erau dezbracate complet, dupa care erau de obicei intinse pe pamant cu picioarele desfacute si legate pentru a nu se zbate. Un stalp subtire de lemn a carui lungime varia, era asezat in anusul sau perineul victimei. Daca era vorba de o femeie, in rasetele bolnave ale calailor, teapa era pusa in vagin...

Teapa era apoi batuta cu un ciocan de lemn pana cand strapungea maruntaiele. Ajutoarele de calai tineau trupul nemiscat astfel incat teapa sa treaca printre ficat, plamani sau inima, organe care odata ce erau atinse, urma moartea instantanee. Iar calaii nu vroiau asta... Teapa urma sa iasa prin gatul sau chiar gura condamnatului. Oricat de incredibil ar parea, victimele nu mureau. Plamanii continuau sa traga aer, iar inima sa pompeze sange, deoarece nicio artera majora nu era atinsa. Apoi, teapa era ridicata vertical si ingropata in pamant. Gravitatia si zbaterile convulsive ale celui strapuns faceau ca acesta sa alunece lent de-a lungul stalpului de lemn. Moartea venea abia dupa 2-3 zile de chinuri cumplite. Cateodata, pentru a adauga si mai multa durere, victimele erau trase intr-o teapa cu varful bont, rotunjit. Adeptul acestei metode era Ivan cel Groaznic.

Imaginea padurii de tepe in care tronau vitejii ieniceri a adus o adevarata groaza nu doar in randul armiei otomane, ci si in sufletul lui Mohamed Fatih. Istoricul bizantin Chalchondil relateaza ca numarul de turci trasi in teapa era de aproximativ 20.000, o adevarata padure a mortii care se intindea pe 3 km patrati. Fin cunoscator al psihologiei musulmane, Vlad stia de frica atavica a acestora de penetrarea anala, si mai ales de moartea prin teapa, pedeapsa cea mai crunta la turci. Militaro-tactic vorbind, nu exista o alte metoda care sa-l demoralizeze pe sultan, el insusi, fiind vestit pentru propriile cruzimi. Cronicarii turci povestesc ca intreaga ordie de peste 200.000 de oameni s-a cutremurat. O parte din turcii intepeti erau inca vii. Imaginea de cosmar in care acestia dadeau spasmodic din picioarele care alunecau pe tepele pline de sange si fecale, l-a bantuit pe sultan pana in momentul mortii...