Ce este criptografia?

În istoria umanităţii, nevoia oamenilor de a comunica, între ei, chestiuni private sau de stat, a fost mereu urmată de nevoia de a face în aşa fel încât nimeni în afara destinatorilor diferitelor mesaje să poată să le înţeleagă.

Odată cu avansurile tehnologice şi noile descoperiri din matematică şi alte ştiinţe, criptografia a devenit din ce în ce mai complexă, protejând secretele statelor sau datele personale ca în prezent, notează Live Science.

Cuvântul criptografie este de origine greacă şi a apărut ca urmare a alăturării a două cuvinte: „kryptos”, care are sensul de ascuns, secret; şi „graphein”, folosit pentru a desemna acţiunea de a scrie. Avantajul criptogramelor este dat de modul în care acestea funcţionează, în loc de ascunderea fizică a unui semnal, acestea permit transmiterea unor informaţii fără ca, o terţă parte, să aibă posibilitatea de a le afla.

La baza fiecărei criptograme se află o metodă sistematică de manipulare a conţinutului acesteia, numită algoritm. Atunci când aplicăm un algoritm asupra unui text putem obţine o amestecătură de semne pe care, în absenţa unei chei de decriptare, un alt termen folosit pentru algoritm, ni se vor părea absurde.

Unul dintre cele mai vechi astfel de sisteme de criptare este cel folosit de către spartani. Aceştia foloseau o fâşie de piele pe care scriau o multitudine de semne, pentru a înţelege mesajele transmise între aceştia aveai nevoie de o bucată de lemn care să aibă anumite dimensiuni. Atunci când fâşia de piele este înfăşurată în jurul lemnului, din textul haotic putem vedea clar conţinutul mesajului. Tehnica este numită de către istorici cod de transpunere.

O altă tehnică populară de-a lungul timpului este prezentată în Kama Sutra, celebra operă indiană. Aparent, această carte prezintă algoritmul numit substituţie. Astfel, conform unei înţelegeri între două parţi care stabilesc care litere/semne sunt înlocuite, ele pot să trimită mesaje nestingherite.

Această metodă a fost şi prima care a fost „spartă” de către matematicieni. Astfel, matematicianul arab al-Kindi a realizat că unele litere tind să fie folosite mult mai des în comparaţie cu altele şi prin identificareea literelor care sunt folosite cel mai des într-un text el a fost capabil să afle sensul real al acestuia. 

Reuşita lui al-Kindi a marcat începutul unui joc de-a şoarecele şi pisica între criptografi şi matematicieni, în care fiecare parte făcea tot posibilul pentru a-şi depăşi adversarii.

Una dintre cele mai importante astfel de „competiţii”, dacă poate fi numită aşa, a fost purtată de Alan Turing în cel de Al Doilea Război Mondial. Atunci el a reuşit să spargă codul maşinăriei germane „Enigma”, care îşi schimba cheia în fiecare zi. Reuşita sa a contribuit la întoarcerea cursului războiului de partea Aliaţilor.

Era modernă a comunicaţiilor a complicat şi mai mult problema siguranţei informaţiilor pe care indivizii şi le împărtăşesc. Mare parte din soluţiile găsite de specialiştii în siguranţă cibernetică implică crearea unor algoritmi din ce în ce mai complicaţi şi imposibil de spart. De siguranţa acestor algoritmi depinde în acest moment identitatea personală, siguranţa statelor şi funcţionarea comunicaţiilor globale.

Citeşte şi: