Câți pui făceau dinozaurii?

„Hai, micuțule”, îi șoptește John Hammond unui pui de Velociraptor în „Jurassic Park”. Acesta iese din ou umed și fragil, așa cum o fac toți puii de animale. Dar cât de mult știm, de fapt, despre reproducerea dinozaurilor? Câți pui aveau dinozaurii? Își îngrijeau puii sau îi abandonau?

Răspunsurile nu sunt simple, dar le putem aproxima analizând rudele cele mai apropiate ale dinozaurilor care trăiesc și azi, adică păsările și reptilele, printr-o metodă numită „încadrare filogenetică”.

• Cât de repede poate crește un om?
• De ce ne simțim mai bine atunci când înjurăm?

În plus, fosilele ne oferă indicii valoroase, iar uneori, lucrurile pot fi deduse și prin bun simț. „Puii de animale nu sunt chiar cele mai stabile ființe”, spune paleoartistul Jay Balamurugan, cunoscut din serialul „Walking With Dinosaurs”. „Ați văzut cum se chinuie puii de țestoase să ajungă la ocean? Cam așa erau și puii de dinozaur. Se făceau ouă în număr uriaș, pentru că rata de supraviețuire era extrem de mică”, spune el.

Fosilele confirmă asta: pui înghițiți de nisipuri mișcătoare sau striviți sub pașii altor dinozauri. Multe specii jucau, deci, cartea numerelor mari: produceau sute de ouă cu speranța că măcar câțiva pui vor supraviețui și vor transmite mai departe genele.

Câți pui aveau dinozaurii și câtă grijă aveau de ei?

Câți pui aveau dinozaurii? Numărul ouălor varia de la specie la specie și părea corelat cu gradul de grijă părintească. De exemplu, teropodele, un grup care îl includea și pe faimosul Allosaurus,  făceau între 10 și 20 de ouă per cuib și există dovezi că le păzeau atent. Unele cuiburi conțin chiar ouă de crocodil antic, ceea ce i-a făcut pe cercetători să bănuiască un caz de „parazitism de cuib”: crocodilul și-ar fi strecurat ouăle în cuibul dinozaurului, profitând de grija acestuia.

Unii dinozauri mai mici stăteau direct pe ouă, la fel ca păsările, dar asta presupunea un risc: erau vulnerabili timp de zile întregi. Dinozaurii mari, precum sauropodele, nu puteau face asta, greutatea lor ar fi transformat ouăle în omletă. Așa că și-au găsit alte metode: au săpat șanțuri pentru a crea un microclimat mai stabil, au acoperit ouăle cu vegetație în descompunere pentru a le încălzi, exact cum fac azi unele păsări din Australia, și chiar au folosit căldura geotermală din apropierea izvoarelor termale, așa cum s-a descoperit în Argentina și India.

Ce se întâmpla după eclozare?

În cazul sauropodelor, grija părintească se oprea la cuib. Potrivit dr. Susannah Maidment, „Titanozaurii nu erau prea preocupați de pui. Făceau cuiburile, depuneau ouăle, le acopereau… și plecau.” Fiecare cuib putea conține până la 100 de ouă. După eclozare, puii probabil trăiau în grupuri pentru siguranță și începeau imediat lupta pentru supraviețuire. Creșterea lor era însă rapidă, pornind de la ouă de dimensiunea unei mingi de fotbal, unii ajungeau la statutul de cele mai mari vertebrate terestre cunoscute.

Cât trăiau? Nu se știe exact. Analiza duratei vieții presupune secționarea oaselor fosilizate, o practică evitată din cauza valorii specimenelor. Estimările variază între 50 și 60 de ani pentru cele mai mari specii, deși majoritatea mureau mult mai devreme, răpuși de boli sau prădători, scrie IFL Science.

Avem tendința să privim comportamentul dinozaurilor prin prisma mamiferelor, dar în multe cazuri, masculii erau cei care se ocupau cu adevărat de pui, așa cum se întâmplă la unele specii de păsări și reptile de azi. Un exemplu interesant este Spinosaurus, văzut adesea drept un „super-tătic” în documentarele moderne.

Vă recomandăm să citiți și:

Rămășițele unor picturi murale romane antice au fost scoase la lumină în Spania

Povestea întemeierii Romei, oraşul de pe Şapte Coline. Ab urbe condita!

Siturile arheologice sunt amenințate de schimbările climatice, avertizează experții

Cum se protejau strămoșii noștri de arsurile solare?