Cum era să izbucnească Primul Război Mondial cu doi ani mai devreme

Cu doi ani înainte de declanșarea Primului Război Mondial, Europa s-a confruntat cu o nouă criză militară, dezamorsată în ultimul moment. Cu toate acestea, tensiunile profunde dintre Marile Puteri europene nu s-au atenuat, ci dimpotrivă, s-au intensificat.

Izbucnirea Primului Război Balcanic, în toamna anului 1912, între Liga Balcanică (Serbia, Bulgaria, Grecia și Muntenegru) și Imperiul Otoman a generat o amplă criză internațională.

• Unul dintre cei mai culţi domni ai Ţării Româneşti
• O teorie mai veche despre T. Rex, spulberată de un nou studiu. Ce s-a aflat acum…

În timp ce Austro-Ungaria urmărea menținerea status quo-ului în Balcani, Imperiul Țarist acorda un sprijin consistent statelor membre ale Ligii Balcanice.

Rusia își mobilizează trupele de „probă”

Tensiunile dintre Austro-Ungaria și Rusia s-au accentuat după ce guvernul de la Sankt-Petersburg a anunțat, la 30 septembrie 1912, o „mobilizare de probă”. A devenit evident că Rusia urmărea să-și întărească politica balcanică și prin măsuri militare menite să exercite presiuni asupra Austro-Ungariei.

„Șeful statului-major austriac a raportat faptul că 50.000-60.000 de rezerviști ruși fuseseră chemați în districtul Varșovia al Armatei a Doua (adiacent Galiției austriece) și că mai erau așteptați alți 170.000, formându-se o concentrație masivă de trupe rusești de-a lungul graniței austro-ungare”, precizează istoricul Christopher Clark în cartea „Somnambulii. Cum a intrat Europa în război în 1914”.

Acțiunea de mobilizare demonstra că Rusia era dispusă să își asume riscuri militare în contextul crizei izbucnite în Balcani.

„Ne vom putea bizui, probabil, pe sprijinul Franței și al Angliei doar în măsura în care cele două state vor conștientiza cât de pregătiți suntem să ne asumăm anumite riscuri”, îi transmitea ministrul de Externe rus, Serghei Sazonov, primului ministru Vladimir Kokovtsov la 10 octombrie 1912.

Escaladarea crizei

Pe 5 noiembrie 1912, țarul a semnat un ordin prin care amâna întoarcerea la vatră a recruților ruși de rang înalt, iar numărul rezerviștilor cu serviciu militar prelungit a crescut până la 400.000. Trupele rusești de la frontieră, conform surselor franceze, erau aproape la fel de numeroase ca în vreme de război, iar aceste măsuri erau însoțite de alte demersuri ale rușilor: desfășurarea de detașamente care să avanseze până aproape de granița Galiției cu Austria, rechiziții de arme și menținerea materialului rulant etc.

Însă drumul către o confruntare militară cu Austro-Ungaria urma a fi pavat de către ministrul de război Vladimir Sukhomlinov, care a fost la un pas să îl convingă pe țar să emită un ordin pentru o mobilizare parțială împotriva Austro-Ungariei. Această măsură a fost însă oprită de intervenția energică a primului ministru rus, dar și a ministrului de Externe.

Primul ministru rus, Vladimir Kokovtsov, a considerat măsura de mobilizare parțială drept stupidă, deoarece o astfel de manevră împotriva Austro-Ungariei nu avea nicio logică, din moment ce Germania era obligată prin tratatul de alianță să sprijine Austria dacă aceasta era atacată. Mai mult, primul ministru s-a opus acestei măsuri deoarece aliata Rusiei, Franța, nu fusese consultată. Având în vedere că liderii de la Paris nu fuseseră consultați, o mobilizare neașteptată putea să lase Rusia să înfrunte singură consecințele politicii agresive pe care o adopta. Pus în fața acestor argumente, țarul Nicolae al II-lea a bătut în retragere și a anulat mobilizarea parțială.

„Impasul armat în care se aflau Austria și Rusia afecta grav ambele țări”

Politica agresivă a Rusiei a produs reacția Austro-Ungariei, care și-a consolidat forțele militare de-a lungul frontierei Galiției.

„Impasul armat în care se aflau Austria și Rusia afecta grav ambele țări atât din punct de vedere politic, cât și din punct de vedere financiar: în Viena, confruntarea de la graniță aducea greutăți uriașe pentru sistemul financiar al monarhiei și așa slăbit.

De asemenea, aducea în discuție și loialitatea cehilor, a slavilor din sud și a rezerviștilor celorlalte minorități naționale, o parte din ei riscând să-și piardă slujbele de civili dacă această stare de alertă maximă persista.

Cât despre ruși, existau dubii în ceea ce privea stabilitatea politică a detașamentelor de la frontieră – insubordonarea rezerviștilor chemați la datorie amenința să se răspândească și în rândul soldaților și a cadrelor militare aflate la frontiera cu Galiția, care cereau fie începerea războiului, fie retragerea trupelor”, precizează Christopher Clark.

Detensionarea crizei

Primii care au făcut un pas în spate pentru detensionarea crizei au fost austro-ungarii care și-au redus treptat trupele de la frontieră. Pe 21 februarie 1913, împăratul austro-ungar Franz Josef a propus o reducere substanțială a trupelor de la granița cu Galiția, iar țarul Nicolae al II-lea a fost de acord să îi lase la vatră pe recruții ruși de rang înalt. Detensionarea a fost anunțată oficial în a doua săptămână a lunii martie, lucru care a dus la reducerea substanțială a trupelor de ambele părți ale graniței.

Spre ușurarea tuturor, criza balcanică din iarna lui 1912-1913 trecuse, dar cazanul tensiunilor din Balcani continua să fiarbă, chiar dacă în acea perioadă la un foc mai mic. Peste doar un an și câteva luni avea să izbucnească Primul Război Mondial.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Semnalul dat în România pentru intrarea în Primul Război Mondial: „Ne-am dat seama cu toții că ceva se schimbase”

Raportul care anunța Primul Război Mondial: „Într-o bună zi va avea loc un cataclism îngrozitor”

Cum s-au schimbat alianțele militare din Europa în doar 20 de ani. Drumul către Primul Război Mondial

Calculele greșite ale șefului armatei germane înainte de Primul Război Mondial. De ce credea că Germania nu mai are timp?