Sănătatea psihologică: Reziliența chiar te poate face mai sănătos?

Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces atât la femei, cât și la bărbați, în Statele Unite și la nivel global, chiar dacă medicina a făcut progrese uriașe în prevenție, diagnostic și tratament. Avem medicamente eficiente, proceduri sofisticate, dispozitive salvatoare de vieți. Și totuși, mulți pacienți nu se recuperează așa cum ar fi de așteptat. Iar tratamentul nu eșuează din cauza limitelor medicale, ci din lipsa unei componente esențiale din ecuație: starea psihologică.

Aceasta este concluzia la care a ajuns Tara Narula, cardiolog practicant, după ani de lucru direct cu pacienți. În cabinete și săli de spital, spune ea pentru Time Magazine, medicina funcționează adesea ca un mecanism tehnic impecabil, dar incomplet. „Prescriem pastile, montăm stenturi, recomandăm schimbări de stil de viață. Însă prea rar ne întrebăm dacă omul din fața noastră are resursele emoționale necesare pentru a urma toate acestea.”

• Cum previi o tragedie: Cum să recunoști că o persoană consumă droguri?
• Ce anume s-ar putea afla în inima Căii Lactee? Un nou studiu spune că nu este…

Pentru că vindecarea nu ține doar de ce faci, ci și de resursele emoționale pe care le ai pentru a urma acel plan. Un pacient care nu reușește să ajungă la controale, care uită constant să-și ia tratamentul sau care nu găsește energia de a schimba obiceiuri vechi nu este „indisciplinat” sau „neimplicat” din lipsă de voință. De multe ori, este copleșit, speriat sau blocat într-o stare de neputință psihologică.

De-a lungul decadelor, medicina și psihologia clinică s-au dezvoltat adesea ca discipline paralele. În ultimii ani, tot mai multe cercetări invită la o abordare integrată, în care sănătatea mintală este recunoscută ca factor important în prevenție, aderență și recuperare. Studiile sugerează că pacienții cu o stare psihologică mai bună tind să respecte mai bine tratamentul, să aibă mai puține complicații și să raporteze o calitate a vieții mai ridicată pe termen lung.

În acest context, Narula subliniază o componentă-cheie a sănătății psihologice: reziliența, ca abilitate concretă de a merge mai departe în fața dificultăților. Această forță interioară este ceea ce îi permite unui pacient să revină la medic, să urmeze un tratament zilnic ori să accepte o nouă identitate după un diagnostic care i-a răsturnat viața.

Viața aduce inevitabil șocuri: pierderi financiare, dezastre naturale, divorțuri sau boli. Fiecare dintre ele pune organismul într-o stare de alertă, activând mecanismele biologice ale stresului. Atât stresul acut, cât și cel cronic afectează corpul, cresc inflamația, perturbă ritmul cardiac și slăbesc sistemul imunitar. Diferența reală apare în felul în care reacționăm la aceste situații. O reacție dominată de panică și neputință amplifică efectele negative, în timp ce o reacție adaptativă și echilibrată poate reduce impactul și favoriza ajustarea.

Pentru mulți pacienți, aflarea unui diagnostic sever este un șoc emoțional intens. După o intervenție cardiacă sau aflarea unei boli cronice, întrebarea pe care medicii o aud frecvent este: „Când o să fiu din nou eu?”. În spatele ei se află sentimentul că identitatea a fost fracturată, că viața s-a împărțit brusc într-un „înainte” și un „după”. Cultivarea acestei capacități de revenire (abilitatea de a merge mai departe și de a te reconfigura după un șoc) poate face diferența dintre blocaj și recuperare.

Reziliența nu este un dar special; este o competență psihologică care poate fi cultivată prin intervenții validate științific, inclusiv educație emoțională, sprijin social și strategii de coping. Majoritatea oamenilor o au într-o formă latentă și o pot dezvolta. Există o bază științifică solidă care arată că această capacitate de adaptare poate fi antrenată prin intervenții psihologice, educație emoțională și sprijin social, iar programele care dezvoltă abilități precum reglarea emoțiilor, reinterpretarea stresului, construirea sensului și relațiile de sprijin au demonstrat efecte pozitive nu doar asupra sănătății mintale, ci și asupra celei fizice.

Narula propune o schimbare de paradigmă: integrarea rezilienței în sistemul medical, nu ca recomandare vagă, ci ca parte a tratamentului. Spitale și clinici ar putea oferi programe de antrenare a ei, la fel cum oferă reabilitare fizică. Medicii ar putea „prescrie” participarea la astfel de programe, alături de medicație. Școlile de medicină ar putea preda explicit legătura dintre minte și corp, formând generații de doctori care privesc pacientul ca întreg.

Educația timpurie joacă și ea un rol crucial. Copiii care învață strategii de adaptare emoțională au șanse mai mari să gestioneze mai bine stresul vieții adulte, inclusiv în fața unui diagnostic medical. Această forță de adaptare devine astfel o resursă de sănătate pe termen lung, nu doar un mecanism de criză.

Într-un sistem concentrat obsesiv pe tehnologii și proceduri, reziliența pare uneori un concept „soft”. În realitate, este una dintre cele mai puternice forme de prevenție și recuperare. Nu înlocuiește tratamentul medical, dar îi dă sens și eficiență. Fără ea, medicina rămâne corectă din punct de vedere tehnic, dar incompletă uman.

Și chiar dacă nu vindecă singură, ea poate deschide drumul spre vindecare, poate susține efortul zilnic al pacientului și poate transforma un diagnostic dintr-un punct final într-un început diferit. În acest sens, reziliența nu este doar o virtute psihologică, dar este, așa cum spun tot mai mulți specialiști, o formă de medicină.

Surse:

https://time.com/7353324/resilience-can-improve-your-health/

https://www.heart.org/en/healthy-living/healthy-lifestyle/mental-health-and-wellbeing/mental-health-and-heart-health

https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/mental-health-strengthening-our-response

https://www.healthandenvironment.org/partnership_calls/18179

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce nu este bine să dezvălui chiar totul despre tine? Iată 10 „secrete” pe care psihologii recomandă să le păstrezi!

Psihologie, violență juvenilă și siguranță în școli: Ce este în mintea adolescenților care ajung la violență extremă

De ce unii bărbați preferă partenere mult mai tinere? Iată ce spune psihologia!

De ce ajungi să-i placi mai mult pe oamenii pe care îi ajuți: paradoxul psihologic numit „efectul Ben Franklin”