În vara anului 2025, timp de patru zile, apele Golfului Maine au căpătat o nuanță roșiatică neobișnuită. Fenomenul nu a fost rezultatul unei poluări accidentale, ci al unui experiment științific: cercetătorii au pompat în ocean aproximativ 65.000 de litri de substanță alcalină, marcată cu un colorant roșu, pentru a testa o tehnologie menită să reducă încălzirea globală și acidificarea oceanelor.
Metoda se numește „creșterea alcalinității oceanice” (Ocean Alkalinity Enhancement sau OAE) și încearcă să imite un proces natural, adică alterarea chimică a rocilor – dar la o scară mult mai rapidă, arată The Guardian.
„Oceanul este deja extrem de alcalin și stochează aproximativ 38.000 de miliarde de tone de carbon sub formă de bicarbonat dizolvat”, explică Adam Subhas, oceanograf și lider al echipei de cercetare care a prezentat primele rezultate la reuniunea AGU Ocean Sciences de la Glasgow.
Ideea este că sporirea alcalinității apei ar putea determina oceanele să absoarbă mai mult dioxid de carbon din atmosferă. Dacă ar fi aplicată pe suprafețe mari și combinată cu reduceri drastice ale emisiilor, această tehnologie ar putea contribui la menținerea creșterii temperaturii globale sub pragul de 2 grade Celsius față de perioada preindustrială. În plus, ar putea reduce aciditatea oceanelor, care a atins în prezent cel mai ridicat nivel din ultimul milion de ani și reprezintă o amenințare majoră pentru viața marină și pentru pescuit.
Experimentul, autorizat de Agenția pentru Protecția Mediului din SUA și coordonat de cercetători de la Woods Hole Oceanographic Institution, a avut loc la aproximativ 80 de kilometri de coasta statului Massachusetts, într-o zonă unde se pescuiesc frecvent cod, eglefin și homari.
Proiectul, denumit Loc-Ness, a folosit tehnologii avansate (drone subacvatice autonome, planere oceanice și senzori montați pe nave) pentru a urmări dispersia hidroxidului de sodiu eliberat în apă. În cinci zile de observații, cercetătorii au măsurat absorbția a până la 10 tone de carbon și o creștere a pH-ului apei de la 7,95 la 8,3, ceea ce ar readuce alcalinitatea oceanului la niveluri similare celor din perioada preindustrială.
Până în prezent, testul nu a evidențiat efecte negative semnificative asupra organismelor marine mici, precum planctonul sau larvele de pești și homari. Totuși, impactul asupra peștilor adulți sau asupra mamiferelor marine nu a fost evaluat.
Criticii avertizează însă că intervențiile chimice asupra ecosistemelor marine pot avea consecințe imprevizibile. Benjamin Day, activist al organizației Friends of the Earth US, spune că extinderea tehnologiei la scară mare ar putea genera „consecințe catastrofale neprevăzute”.
Alți specialiști consideră însă că astfel de cercetări sunt necesare.
„Adăugăm anual cantități uriașe de CO2 în atmosferă, iar o mare parte ajunge deja în oceane. Întrebarea este dacă putem gestiona acest proces în mod responsabil.”, spune Phil Renforth, expert în eliminarea dioxidului de carbon de la Universitatea Heriot-Watt din Edinburgh.
Dacă tehnologia va funcționa la scară largă rămâne de văzut, însă cercetătorii spun că experimentul a fost conceput ca un prim pas într-un domeniu aflat în plină dezvoltare. Estimările sugerează că, în cele mai bune condiții, dispersia substanței testate ar putea duce la captarea a aproximativ 50 de tone de CO2 din atmosferă într-un an (echivalentul emisiilor anuale produse de cinci cetățeni britanici).
Scoicile trag un semnal de alarmă! Ce se întâmplă cu circulația din Atlanticul de Nord?
O anomalie gravitațională a fost detectată de NASA deasupra Atlanticului