O promisiune liberală transpusă cu ajutorul regelui Ferdinand: „Vi se va da pământ”

La începutul anului 1917, România și românii treceau prin clipe disperate. Cu cea mai mare parte a teritoriului ocupat de Puterile Centrale, cu armata țării distrusă, statul român se încăpățâna să reziste într-un colț din Moldova. Prin mari eforturi Armata țării a fost refăcută până în vara anului 1917. Dar moralul soldaților era prăbușit după dramaticele înfrângeri din toamna anului 1916. Era momentul ca liderii țării să facă eforturi ample pentru refacerea moralului soldaților români. Urmau alte confruntări cu Puterile Centrale, iar România nu își mai putea permite nicio retragere. Numai era unde, iar soldatul român trebuia să se lupte pentru fiecare palmă de pământ românesc. Dându-și seama de importanța momentului, Ionel Brătianu, prim-ministrul liberal din acea perioadă, și-a asumat misiunea de refacere a moralului soldaților dar și a populației.

Imediat după ce au preluat guvernarea în ianuarie 1914, liberalii au încercat rapid să impună ample reforme. Astfel, în şedinţa Adunării Deputaților din 24 februarie 1914 (stil vechi), liberalii au solicitat modificarea Constituției, astfel încât exproprierea marilor latifundii, împroprietărirea țăranilor și desființarea colegiilor electorale să fie posibile. Bineînțeles, demersul a stârnit opoziția înverșunată a conservatorilor. Dar aceste reforme au fost amânate nu din cauza conservatorilor, ci de izbucnirea Primului Război Mondial.

Situația dramatică prin care trecea România la începutul anului 1917 impunea ample schimbări. Tocmai de aceea, împroprietărirea țăranilor şi introducerea votului universal putea fi acum mult mai ușor impusă, având o susținere enormă în cadrul societății românești.

Misiunea liberalilor era ușurată acum și de faptul că Partidul Conservator se afla într-o situație dificilă. Nicolae Filipescu murise în toamna anului 1916, iar Carp, Marghiloman și alți lideri conservatori se aflau la Bucureşti, colaborând cu ocupanții germani şi austro-ungari.

O muncă de convingere

Totuși, mai trebuiau convinse și alte forțe politice, precum conservatorii democrați, după cum va mărturisi mai târziu I.G. Duca:

Mârzescu şi cu mine trebuiam să vorbim cu deputații şi senatorii […], Alecu Constantinescu a fost însărcinat să sondeze pe Take Ionescu, eu pe Iorga. Cu acesta din urmă a fost ușor, am înțeles îndată că principial nu avea obiecții de formulat dar că, vanitos cum era, aștepta pentru a se rosti să fie solicitat de Brătianu personal. În consecinţă, dânsul i-a făcut imediat o vizită, a fost foarte amabil cu el, l-a lăudat şi, din acest moment, Iorga ne-a dat un concurs întreg, leal şi desigur prețios în această problemă. Cu Take Ionescu a mers mai greu, el personal – conservator prin accident, nu prin convingere – înțelegea nevoia reformelor şi nu simțea în sufletul său imboldul pentru o acțiune de rezistență. Dar nu era singur, era înconjurat de elemente care împingeau conservatorismul până la reacțiune”.

Mai erau și alte personalități politice care se opuneau acestor reforme. În interiorul guvernului era Mihai Cantacuzino și Dimitrie Grecianu, iar în afara acestuia Nistor Cincu, Pavel Brătăşeanu şi, mai ales, Constantin Argetoianu.

Tactica lui Brătianu

Dându-și seama că nu îi va putea convinge, Ionel Brătianu a apelat la o tactică care avea să îl caracterizeze: și-a pus adversarii în fața faptului împlinit. Profitând de buna relație cu regele Ferdinand, Ionel Brătianu l-a rugat pe acesta să susțină aceste reforme. Regele a fost bucuros și a preluat inițiativa. Astfel, fără să-i fi prevenit oficial pe membrii guvernului, regele Ferdinand a rostit la Răcăciuni (22 martie 1917 st.v.) un prim discurs în care, adresându-se soldaților, i-a asigurat că se vor bucura de ,,dreptul de a stăpâni într-o măsură mai largă pământul pe care v-ați luptat”.

,,Eu, Regele vostru, voi fi întâiul care va da pilda. Vi se va da şi o largă participare la treburile publice”, a declarat suveranul.

Discursul și susținerea regelui pentru aceste reforme au contat mult în refacerea moralului soldatului român, în bătăliile din vara anului 1917 de la Mărăști, Mărășești și Oituz, dar au și ferit soldatul român de „virusul bolșevic”.