Oamenii arhaici erau vânători pretențioși și strategici. Rudele dispărute ale omului modern, precum neanderthalienii și Homo erectus, care au trăit în Levant în urmă cu aproximativ 120.000 de ani, nu se angajau în vânători de masă, ci preferau vânarea strategică și selectivă de vite sălbatice.
Oamenii arhaici erau vânători pretențioși. Cercetătorii sugerează că acest mod de viață i-ar fi putut dezavantaja în coabitarea cu oamenii moderni (Homo sapiens) în aceleași zone.
Un studiu recent a scos la iveală noi dovezi arheologice în depresiunea carstică Nesher Ramla, o regiune în care este posibil ca oamenii arhaici și cei moderni să se fi întâlnit pentru prima dată. Situl conține straturi excavate datând de acum aproximativ 120.000 de ani și aparținându-i Erei Paleoliticului Mijlociu. Rămășițe de bour, strămoșul sălbatic al vacilor moderne, au fost găsite alături de semne clare de vânare și măcelărire.
Studiul a fost publicat în Scientific Reports.
Analiza oaselor a indicat faptul că oamenii arhaici erau extrem de selectivi în alegerea prăzii, vizând în principal femelele de bour aflate la vârsta optimă de reproducere. De asemenea, s-a clarificat că acumularea de oase nu a rezultat dintr-un singur eveniment de vânare în masă, ci mai degrabă din incidente izolate, efectuate în loturi mici, probabil în timpul sezonului secetos.
Structura socială a societăților umane arhaice rămâne în mare parte necunoscută. Trăiau în comunități mari și bine conectate sau în grupuri mici dispersate? O ipoteză larg răspândită sugerează că populațiile erau mici și deconectate, spre deosebire de oamenii moderni, care erau, probabil, mai organizați și mai bine interconectați. Această diferență ar fi putut crește șansele de supraviețuire ale oamenilor moderni în regiunile în care cele două grupuri coexistau.
Cercetătorii au utilizat tehnicile de vânătoare ca pe un indicator pentru a înțelege modul în care erau organizate societățile arhaice. Această abordare s-a bazat pe logica conform căreia vânarea în masă, care implică uciderea și procesarea mai multor animale dintr-o turmă simultan, ar necesita niveluri ridicate de comunicare, cooperare și împărțire a hranei în cadrul unui grup mare de oameni. Implicarea lor în vânarea la scară largă ar contrazice teoria predominantă a populațiilor arhaice care trăiesc în grupuri mici, scrie Phys.org.
Studiile anterioare au sugerat că tehnicile de vânătoare în masă au fost dezvoltate și practicate de Homo sapiens în urmă cu aproximativ 50.000 de ani. Prin urmare, cercetătorii au fost curioși să afle dacă astfel de strategii ar fi putut apărea mai devreme.
Echipa a examinat un număr mare de rămășițe de animale din situl Nesher Ramla Unit III, o zonă în care atât grupurile dispărute, cât și cele moderne ar fi putut intra în contact, pentru a înțelege mai bine tiparul în care vânau. Aceștia au analizat tiparele de fuziune osoasă și de dimorfism sexual în oasele de bour pentru a le determina sexul și vârsta. Datele au indicat o vânare selectivă a vacilor la vârstă optimă. O examinare a micro-uzurii dinților, care reflectă dieta animalului în ultimele zile de viață, a dezvăluit că bourii au fost uciși în timpul sezonului secetos, când aceștia trebuiau să se bazeze pe frunze lemnoase, veșnic verzi, și pe crenguțe mici.
Dinții păstrează raporturi izotopice distinctive care reflectă compoziția izotopică a apei și a hranei din regiuni geografice specifice. Analiza izotopică a dinților de bour a arătat că aceștia proveneau din turme și locații diferite, infirmând astfel ipoteza vânării în masă.
Aceste descoperiri susțin ideea existentă conform căreia oamenii arhaici din Paleoliticul Mijlociu trăiau în grupuri mici, dispersate și deconectate. Totuși, sunt necesare investigații suplimentare, deoarece vânarea în masă în Levant nu poate fi exclusă definitiv din cauza lipsei de situri comparabile.
Cel mai lung corn de rinocer lânos găsit vreodată, recuperat din permafrostul siberian
Acesta ar putea fi cel mai vechi obicei uman
Un studiu revoluționar scoate la iveală o istorie umană mai veche decât se credea în Deșertul Gobi
O nouă specie minusculă de pește preistoric dezvăluie originile somnului și crapului