Home » Cultură » Richard Branson, miliardarul colecționar de recorduri. „Slăbiciunea mea este aceea că nu pot spune nu”

Richard Branson, miliardarul colecționar de recorduri. „Slăbiciunea mea este aceea că nu pot spune nu”

Publicat: 13.12.2022

Sir Richard Charles Nicholas Branson (n.18 iulie 1950, Londra) este un miliardar, antreprenor, investitor și filantrop britanic care în 1970 a fondat Virgin Group ce controlează astăzi peste 400 de companii din diverse domenii.

În 2011, Branson se afla în top 5 cei mai bogați oameni din Regatul Unit, cu o avere de 4,2 miliarde de dolari.

„Un business trebuie să fie interactiv, trebuie să fie distractiv și trebuie să îţi exercite instinctele creative”, a spus la un moment dat Branson.

Cine este Richard Branson și cum s-a îmbogățit?

Richard Branson, în vârstă de 71 de ani, a excelat în antreprenoriat încă de foarte tânăr. La doar 16 ani a fondat o revistă – Student – proiectul având mare succes și permițându-i, mai apoi, să-și extindă afacerile și în alte domenii. Cu o minter organizată și un spirit de afacerist autentic, Branson a ajuns, cu timpul, să dețină companii aeriene și de telefonie mobilă, hoteluri, bănci și firme de turism, case de discuri, posturi de radio, hoteluri și lista poate continua.  Virgin Records, studioul său de înregistrări, a colaborat cu nume mari din industria muzicală, cum fi Rolling Stones și Sex Pistols. La 23 de ani, Branson era deja milionar.

Dacă nu îți place ceea ce faci, nu mai continua. Trebuie să iubești ceea ce faci.

În 1984 a devenit acționarul majoritar al unei companii aeriene pe care a numit-o Virgin Atlantic Airways, iar în 2004 a fondat compania de zboruri spațiale Virgin Galactic care a dezvoltat proiectul avionului spațial suborbital SpaceShipTwo dedicat special turismului spațial. În vara lui 2021, a fost primul miliardar care a călătorit în spațiu la bordul unei aeronave construite de propria companie.

„Pentru un antreprenor de succes, o afacere poate însemna o avere extremă. Dar, cu o avere extremă vine şi o responsabilitatea extremă. Pentru mine, responsabilitatea este să investesc în crearea de noi afaceri, în crearea de locuri de muncă, să angajez oameni și să pun bani deoparte pentru a aborda și soluționa problemele care pot face diferența”, spunea Branson.

Pentru ce mai este cunoscut Richard Branson?

Richard Branson nu doar că este foarte bogat, dar deține și un palmares de recorduri, inclusiv traversarea Atlanticului într-o barcă cu motor, în 1986, în trei zile, opt ore și 31 de minute și traversarea, în 1987, a Atlanticul într-un balon cu aer cald, alături de aeronautul suedez Per Lindstrand, străbătând o distanță de 4600 de km în 33 de ore.

Vrem să mergem acolo unde nimeni nu a ajuns încă. Nu există niciun model de urmat sau de copiat. De aceea călătoria noastră e atât de incitantă.

În 1991, Branson și Lindstand au cucerit din nou înălțimile cerului, aventura lor desfășurându-se tot într-un balon cu aer cald însă, de data aceasta, zburând peste Oceanul Pacific. Au pornit din Miyakonojo, Japonia, pe 16 ianuarie, și au zburat 4.767,1 mile înainte de a ateriza în Canada, după 46 de ore și 15 minute, marcând un nou record mondial. Călătoria nu a fost lipsită de peripeții. Cei doi au aruncat, din greșeală, o treime din combustibilul propan în ocean, când se aflau la 1000 de mile depărtare de Japonia, situația în care se aflau neoferind perspective prea optimiste, însă șansa a venit din partea naturii, curenții de aer împingându-i cu o viteză de până la 218 mile pe oră, reușind astfel să finalizeze călătoria în condiții optime.

Iar cum spiritul aventurii l-a caracterizat mereu pe Branson, între 1995 și 1998, alături de partenerul său de zboruri, Lindstand, a vrut să doboare din nou un record cu balonul cu aer cald, de data aceasta încercând, fără succes, să fie primii oameni care înconjoară globul în aceste condiții. În 1998, însoțiți de aventurierul milionar Steve Fossett, au doborât, însă, un alt record, zburând cu balonul din Maroc până în Hawaii.

Nu promite ce nu poţi face. Ideal este să faci ce n-ai promis. 

În 2004, Branson a ieșit din nou în evidență și a mai câștigat un record, navigând Canalul Mânecii într-un vehicul amfibiu (în valoare de aproape 100.000 de dolari) în doar o oră, 40 de minute și 6 secunde. Această călătorie fulger a marcat, atunci, ce de-a 20-a aniversare a Virgin Atlantic.

Nu înveţi să mergi urmărind nişte reguli. Înveţi prin încercări şi căzături repetate.

Branson deține, de asemenea, nu unul, ci două recorduri mondiale în kitesurfing, sportul care combină zborul cu zmeul și surfingul într-o aventură cel puțin interesantă.

În 2012, a devenit cea mai în vârstă persoană care a făcut kitesurf peste Canalul Mânecii. Avea la acea vreme 61 de ani.

Dacă ţi se oferă o afacere uimitoare şi nu eşti sigur că o poţi face, spune da şansei – vei învăţa cum s-o faci mai târziu.

În 2014, a intrat din nou în Cartea Recordurilor pentru performanța de a face surfing cu zmeul dar cu trei fotomodele „agățate” de el.

Lecţia pe care am învăţat-o şi pe care o respect toată viaţa a constat în faptul că trebuie să încerci, să încerci şi să încerci din nou – dar niciodată să nu te dai bătut.

Afaceri, distracție, recorduri doborâte dar și acțiuni caritabile, printre cele mai remarcabile numărându-se alocarea unor fonduri de peste 3 miliarde de dolari, în 2006, pentru finanțarea studiilor de cercetare a combustibililor ecologici. În 2007, datorită implicării sale în cauzele umanitare și de mediu, Richard Branson a fost onorat cu Premiul Omul Anului de către Asociația Corespondenților Națiunilor Unite.

Angajaţii sunt cel mai important lucru pe care îl deţine o companie, pentru că, dacă aceştia sunt fericiţi, şi clienţii vor fi fericiţi, iar businessul va creşte.

Branson este unicul proprietar al insulei Necker, pe care a cumpărat-o cu 180.000 de dolari în 1979 și pe care a transformat-o, în 1983, într-o stațiune privată. Toate modificările și îmbunătățirile au necesitat 5 ani și au implicat investiții de peste 10 milioane de dolari. Necker Island valorează acum aproximativ 60 de milioane de dolari. Insula poate fi închiriată cu 60.000 de dolari pe noapte.

Branson este, de asemenea, coproprietar al Makepeace Island, un resort de lux din Australia.

Nu cumpăr multe lucruri. Îmi place să creez lucruri. Am avut norocul să pot construi frumoasa mea insulă din Caraibe. Ceea ce nu regret.

Surse:

https://www.grunge.com/256049/these-are-the-sports-world-records-richard-branson-has-set/

https://www.britannica.com/biography/Richard-Branson

Vă mai recomandăm să citiți și:

Richard Branson a vândut acțiuni Virgin Galactic în valoare de sute de milioane de dolari

Imagini din interiorul avionului VSS Unity. Primele cuvinte rostite de Richard Branson, odată ajuns în spațiu

Richard Branson, primul zbor spațial cu Virgin Galactic. Lansarea și călătoria în spațiu, transmise în direct

Ce spune Richard Branson despre așa-zisa cursă spațială cu Jeff Bezos: „Știu că nimeni nu mă va crede”

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase