Războiul care a schimbat echilibrul de putere în întreaga lume

Războiul din 1870-1871 dintre Franța și Prusia nu a avut consecințe doar la nivelul continentului european, ci și în întreaga lume. Victoria Prusiei a dus la unificarea Germaniei și la formarea Imperiului German, condus de Wilhelm I de Hohenzollern. De cealaltă parte, înfrângerea Franței a condus la sfârșitul domniei lui Napoleon al III-lea și la sfârșitul celui de Al Doilea Imperiu Francez, care a fost înlocuit cu cea de a Treia Republică Franceză. Totodată, Franța a fost nevoită să cedeze Germaniei provinciile Alsacia și Lorena. Dar schimbările nu s-au oprit doar la combatanți. Războiul a produs un efect de domino ce a fost resimțit pentru multe decenii în întreaga lume.

La aproape trei săptămâni de zile după proclamarea Imperiului German în Sala Oglinzilor din Palatul Versailles, Benjamin Disraeli, viitor prim-ministru al Marii Britanii, a ținut un discurs în Camera Comunelor. Discursul său era o analiza atentă a impactului pe care războiul franco-prusac îl avea asupra scenei politice internaționale.

• Boris Weisfeiler, dispariția misterioasă a unui matematician
• Cum a devenit Otto von Bismarck „cancelarul de fier” al Germaniei

„Acesta nu a fost un război obișnuit, ca războiul din 1866 dintre Prusia şi Austria sau ca și războaiele duse de francezi împotriva Italiei sau chiar ca și Războiul Crimeei.

Războiul reprezintă revoluția germană, un eveniment politic și mai mare decât Revoluția Franceză din secolul trecut. Nu a rămas în picioare nici măcar o singură tradiție diplomatică. Echilibrul puterii a fost complet distrus, iar țara care are cel mai mult de suferit și care simte cel mai acut efectele acestei schimbări este Anglia”, susținea politicianul conservator.

Prăbușirea vechilor cutumi

Discursul susținut de Disraeli se va dovedi în timp a fi profetic, nu doar din perspectiva unui conflict germano-britanic, ci și din cauza prăbușirii vechilor cutume internaționale existente până la 1870.

„Ceea ce îl interesa cel mai mult pe politicianul britanic după Războiul franco-prusac nu a fost ascensiunea Germaniei, ci nerespectarea de către vechea rivală a Marii Britanii, Rusia, a acordului impus asupra ei după Războiul Crimeei (1853-1856).

Conform clauzelor impuse de guvernele Marii Britanii și al Franței în Tratatul de la Paris din 1856, apele Mării Negre erau „interzise oficial și în permanență” vaselor de război aparținând statelor situate pe malurile acesteia, precum și ale oricărei alte puteri. Scopul tratatului era acela de a împiedica Rusia să amenințe estul Mediterenei și să întrerupă rutele pe uscat și pe apă ale Marii Britanii spre India. Însă fundamentele politice ale Tratatului din 1856 au fost distruse odată cu înfrângerea Franței.

Noua Republică Franceză a rupt înțelegerea din Crimeea şi nu s-a mai opus militarizării regiunii Mării Negre de către ruși. Știind că Marea Britanie nu putea aplica singură clauzele referitoare la Marea Neagră, Rusia a insistat să se construiască o flotă militară în Marea Neagră”, scrie istoricul Cristopher Clark în cartea „Somnambulii. Cum a intrat Europa în război în 1914”.

O nouă eră a expansiunii rusești

Chiar cu puțin timp înainte de discursul lui Benjamin Disraeli, la Londra au ajuns vești că Rusia „repudiase” pacea din 1856 și că începuse să construiască un „nou Sevastopol”, un arsenal și un port pentru vasele de război în orașul Poti pe coasta de est a Mării Negre, la doar câțiva kilometri de granița turcă.

Se părea că începea o nouă eră a expansiunii rusești și tocmai această perspectivă i-a atras atenția lui Disraeli în discursul său.

„Timp de două sute de ani – susținea Disraeli –, Rusia urmărise o politică de expansiune „legitimă” în timp ce și-a croit drum spre coastă. Însă militarizarea Mării Negre părea să vestească o nouă și îngrijorătoare etapă a ofensivei rusești care era concentrată pe dorința de a dobândi Constantinopolul și de a controla strâmtorile turcești. Din moment ce Rusia nu avea dreptul la nicio revendicare morală asupra Constantinopolului şi nicio necesitate politică să ajungă acolo, aceasta nu era o politică legitimă, ci una îngrijorătoare”.

Disraeli nu punea accent prea mare pe amenințarea pe care o putea reprezenta Germania, ci, mai degrabă, pe consecințele mondiale ale războiului recent dintre Germania şi Franța, un război care „dislocase întreaga mașinărie a statelor”.

Dar Disraeli nu vedea în Rusia singura amenințare, îl îngrijora și puterea din ce în ce mai mare și statutul de beligeranță a Statelor Unite.

Pentru următorii 35 de ani, interesele Marii Britanii se vor ciocni puternic cu cele ale Rusiei peste tot în lume. Ulterior, Marea Britanie a văzut în alianța franco-rusă o provocare la adresa intereselor britanice. După ce Germania a început să își dezvăluie intențiile de extindere la nivel mondial, Marea Britanie a început să se apropie de alianța franco-rusă. Drumul către confruntarea din Primul Război Mondial se contura tot mai amplu.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Calculele greșite ale șefului armatei germane înainte de Primul Război Mondial. De ce credea că Germania nu mai are timp?

Ce a făcut Mihail Sadoveanu în Primul Război Mondial?

Gustav Stresemann: omul care a reconstruit Germania după Primul Război Mondial

Misiune în Rusia țaristă în Primul Război Mondial