Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

După intervenția României în cel de-Al Doilea Război Balcanic, materializată prin campania împotriva Bulgariei din anul 1913, s-au produs o serie de schimbări strategice. România a trebuit să se adapteze la dimensiunile unei noi realități militare. Dacă până în 1913, planurile militare ale României erau limitate la perspectivele unui război împotriva Rusiei și Bulgariei, aceste planuri se vor schimba semnificativ, deoarece un nou dușman era luat în calcul.

Războiul româno-bulgar din vara anului 1913, parte a celui de-al Doilea Război Balcanic, a reprezentat pentru România mai mult decât o intervenție militară limitată. Deși conflictul s-a încheiat rapid și fără confruntări majore, efectele sale asupra gândirii strategice românești au fost profunde și de durată. După 1913, România și-a redefinit poziția regională, percepția asupra amenințărilor și orientarea politico-militară, pregătind astfel terenul pentru deciziile majore din Primul Război Mondial.

• Neobișnuit: într-un oraș de acum 4.000 de ani inegalitatea scădea pe măsură ce acesta se dezvolta
• 260 de monumente gigantice a fost descoperite în deșertul Sahara, unde se intensifică o nouă goană…

Înainte de 1913, strategia României era una preponderent defensivă și prudentă, bazată pe menținerea echilibrului între marile puteri și pe evitarea implicării directe în conflictele balcanice. Deși aliată formal cu Puterile Centrale, România urmărea să-și protejeze independența și să evite antagonizarea vecinilor. Intervenția din 1913 a marcat însă o schimbare esențială: România a acționat ca putere regională, impunând pacea și obținând avantaje teritoriale prin Tratatul de la București.

Planurile militare

Consecința imediată a războiului a fost modificarea percepției asupra Bulgariei. De la un stat vecin relativ secundar, Bulgaria a devenit principalul rival regional al României, animat de un puternic spirit revizionist.

De asemenea, Imperiul Țarist rămânea pentru România o amenințarea majoră și reală. Însă, răceala intervenită în relațiile dintre România și Austro-Ungaria i-au determinat pe factorii politici și militari români să ia în calcul ipoteza unui conflict cu dubla monarhie.

Astfel, Statul-major al Armatei Române a realizat variante de planuri de conflict cu cele trei țări.

„În acest scop s-a recurs la următoarea formulă: s-a format un triunghi, în mijlocul căruia s-a plasat România, laturile sale fiind denumite cu primele litere ale alfabetului `A`, `B`, `C`. Litera `A` viza ipotezele de război cu Bulgaria, litera `B` avea în vedere monarhia austro-ungară, iar litera `C` eventualitatea unui război cu Rusia”, menționează istoricul militar Petre Otu în cartea „Sub semnul lui Marte, secvențe de istorie militară”.

Posibilitatea unei confruntări cu Austro-Ungaria

În ceea ce privește posibilitatea unei confruntări cu Austro-Ungaria, planificatorii militari români au luat în calcul două variante. Astfel, ipoteza „B” preconiza un război pe două fronturi: în nord și nord-vest împotriva Austro-Ungariei și, în de sud, contra Bulgariei.

„Premisa pe care s-a întemeiat acest proiect operativ era aceea potrivit căreia Austro-Ungaria era angajată în război cu Rusia şi Serbia, iar Bulgaria ne era ostilă, aceasta fiind în conflict cu Serbia și Grecia. Potrivit acestui scenariu, pe frontul din Carpați urmau să opereze două armate, iar pe frontul din Cadrilater una. O divizie urma să fie concentrată în jurul Bucureștiului, cu misiunea de a interveni împotriva încercărilor de trecere (forțare) a Dunării de către trupele bulgare.

A doua ipoteză

În planificarea unei confruntări militare cu Austro-Ungaria, Marele Stat-major român a luat în calcul și varianta în care Bulgaria se abținea de la ostilități. Această variantă a fost denumită B1.

„Varianta B1 lua în calcul – scrie Petre Otu – ne ostilitatea Bulgariei, astfel că, pe frontul de nord, nord-vest, opera și a treia armată, ce fusese destinată împotriva vecinului de la sud. Cele trei armate urmau să traverseze în același timp Carpații. Pentru asigurarea securității Cadrilaterului era destinată Divizia 9 infanterie. Ea putea să ia parte la operații, dacă prezența ei în regiunea recent intrată în componența României nu ar fi fost necesară”.

Mare problemă a unui război cu Austro-Ungaria era ridicată de accesul la trecătorile din Carpați pe care austro-ungarii le puteau bloca rapid,

„Soluția propusă de Secția a III-a operații, la 3 iunie 1914, însușită şi materializată, ulterior, de Marele Stat Major, a fost constituirea unor puternice detașamente de acoperire, care să treacă imediat pe teritoriul advers și să ocupe ieșirile munților. În acest fel, se facilita mobilizarea şi acţiunile forțelor principale.

Din studiile și informațiile Marelui Stat Major rezulta că marile unități austro-ungare aveau instrucțiuni ca, în 12 ore de la declanșarea mobilizării, efectivele din garnizoanele apropiate să se deplaseze la frontieră şi să ocupe trecătorile. Cele mai apropiate şi importante garnizoane erau Sibiu și Brașov, situate la distanțe mici, respectiv 32 şi 20 km de lanțul carpatic. În schimb, garnizoanele românești cu efective numeroase, Râmnicu Vâlcea şi Ploiești, se aflau la o distanță mult mult mai mare – 62 şi 88 km. Această situație impunea cu necesitate crearea detașamentelor de acoperire și plasarea lor cât mai aproape de frontieră”, mai precizează Petre Otu.

Astfel, războiul cu Bulgaria din 1913 a transformat statul și a redefinit amenințările externe, reorientând decisiv politica românească spre obiectivul unității naționale.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum au luat naștere valurile de războaie care au provocat haos în Balcani

Frica în politica externă: Cum s-a raportat Austro-Ungaria la Războaiele Balcanice

Hitler, Balcanii și atacarea Uniunii Sovietice

Plănuia Austro-Ungaria sau Serbia un război în Balcani în anul 1914?