Povestea evoluției umane, rescrisă după ce niște fosile vechi au fost analizate din nou

Ceea ce este minunat în știință este că se află într-o continuă evoluție. Boli care odinioară distrugeau familii întregi efectiv nu mai există și, de nenumărate ori, am descoperit că tot ce credeam că știam despre povestea evoluției umane este, de fapt, greșit.

Din această perspectivă trebuie privit un nou studiu realizat de cercetătorii de la Australian National University din Canberra și Natural History Museum din Londra (Anglia) pentru că este pe cale să schimbe radical povestea evoluției umane. Și a fost nevoie doar de o privire mai atentă la niște fosile vechi.

• 52 de ani de la Apollo 16, penultima misiune care a dus omul pe Lună. Urmăreşte…
• De ce au dispărut vânători-culegătorii din Europa?

Există multe modalități de a data descoperirile antice; de exemplu, dendrocronologia utilizează creșterea copacilor pentru a determina când au fost active siturile, dar una dintre cele mai cunoscute este datarea prin radiocarbon. Aceasta este bazată pe fizica nucleară: datează un sit prin analizarea cantității de carbon-14 rămas în resturile organice precum oasele sau cărbunele.

Povestea evoluției umane, rescrisă datorită unei abordări diferite

În timp ce organismele sunt vii, țesutul lor absoarbe izotopii de carbon-14. Acest lucru este inevitabil; o „ploaie” de astfel de izotopi cade asupra noastră din toate direcțiile ca rezultat al interacțiunii razelor cosmice cu atmosfera Pământului, explică IFL Science.

Abia după ce un organism moare se oprește această absorbție și atunci începe ceva interesant. Carbon-14 nu este doar un izotop oarecare: este singura versiune naturală a carbonului care este radioactivă și are un timp de înjumătățire de aproximativ 5.730 de ani. Acest lucru înseamnă că un artefact din, să spunem, Mesopotamia antică va avea aproximativ jumătate din cantitatea inițială de izotopi de carbon-14; restul s-au dezintegrat în azot. Așadar, măsurând raportul dintre un element și celălalt, oamenii de știință pot determina vârsta aproximativă a descoperirii.

Acest lucru este, fără îndoială, ingenios, dar există și o problemă: departe de a fi tehnica infailibilă care este uneori prezentată, datarea prin radiocarbon este eficientă doar la fosile mai tinere de aproximativ 50.000 de ani. De aceea nu o folosim pentru a data oasele de dinozaur, de exemplu: să luăm exemplul lui T. Rex, care a trăit acum aproximativ 70 de milioane de ani, cantitatea de carbon-14 rămas ar fi atât de mică încât ar fi imposibil de măsurat, ceva de genul 10^-3.678 din original.

Specii umane arhaice

Chiar și cu probe mai tinere, lucrurile pot merge prost. Homo floresiensis, așa-numiții „Hobbiți” de pe insula Flores, au ajuns subiect de știri în 2004 când s-a descoperit că populațiile acestui hominin au existat în urmă cu 12.000 de ani, dar acest număr s-a dovedit a fi o greșeală. Echipa care a realizat inițial cercetarea a datat rămășițele de H. floresiensis analizând sedimentele în care au fost descoperite oasele, nu oasele în sine. Aceasta este în mod normal o tehnică perfect acceptabilă, cu excepția faptului că echipa nu a realizat că rămășițele se aflau într-o inconformitate, făcându-le să pară mai tinere decât erau în realitate.

De fapt, „Hobbiții” au trăit acum peste 60.000 de ani, lucru nu la fel de interesant, dar cu mult mai mult sens din punct de vedere cronologic. Nu mai exista problema despre cum ar fi putut H. floresiensis să supraviețuiască alături de H. sapiens (adică noi) atât de mult timp fără ca aceștia din urmă să se împerecheze, să lupte cu ei sau să îi vâneze până la extincție. Cele două specii, s-a dovedit, nu s-au suprapus efectiv în zonă.

O confuzie similară a fost dezvăluită de noile analize. În 2010, cercetătorii din Filipine au descoperit rămășițele a ceea ce avea să fie recunoscut drept o nouă specie umană arhaică, Homo luzonensis. La fel ca în cazul lui H. floresiensis, ceea ce a fost șocant în legătură cu descoperirea a fost cât de nou părea să fie: estimările inițiale au plasat vârsta fosilelor la aproximativ 65.000 de ani, în perioada când zona era locuită de Homo sapiens.

Povestea evoluției umane, dată peste cap de noile dovezi

Dar și acest lucru s-a dovedit a fi fals, iar rămășițele sunt de fapt de cel puțin de două ori mai vechi decât se credea anterior.

Cum și-au dat seama oamenii de știință? Analiza ulterioară a fost făcută folosind radiometria, dar nu prin măsurarea nivelurilor de carbon-14, ci în schimb, echipa a folosit o tehnică cunoscută sub numele de datare cu serii U, numită și uraniu-toriu. Aceasta este o metodă care este în uz de jumătate de secol deja, deci vă puteți întreba de ce rezultatele nu au fost corecte înainte, dar cheia este în noile modalități pe care Grün și colegii săi le-au dezvoltat pentru tehnologie, permițând o precizie punctiformă care odinioară era imposibilă.

„Problema cu osul este că e un sistem deschis. Uraniul poate pătrunde în os, permițându-i să fie datat, dar mai mult poate fi, de asemenea, adăugat sau spălat în timp”, a spus Chris Stringer, lider de cercetare la Natural History Museum, într-o declarație.

„Anterior, putea fi nevoie să tai un fosil în jumătate și să urmărești uraniul pe tot parcursul osului, dar acest lucru nu era fezabil pentru fosile valoroase precum cele pe care le analizam din nou. În schimb, Rainer Grün, profesor emerit la Australian National University din Canberra (Australia) a contribuit la miniaturizarea procesului, astfel încât să se poată lua mostre mici folosind laser pentru a minimiza deteriorarea zonelor importante ale specimenului”, a explicat el.

Ce au descoperit cercetătorii despre oamenii moderni?

Noua analiză a adus rezultate remarcabile. Să luăm, de exemplu, cele două fragmente de craniu, unul de la un Homo sapiens și celălalt de la un om de Neanderthal, găsite în Peștera Apidima din Grecia în 1978. Inițial, datarea radiometrică a produs niște numere surprinzătoare, craniul de Neanderthal înregistrându-se cu 40.000 de ani mai tânăr decât Homo sapiens, ceea ce părea improbabil, dat fiind ceea ce știm despre pozițiile relative ale celor două specii în timp.

În schimb, au argumentat oamenii de știință, poate că erau două cranii de Neanderthal, dintre care unul era puțin ciudat, sigur, dar cu siguranță nu era un Homo sapiens. Și în ceea ce privește datele, acelea nu puteau fi corecte nici ele: nu numai că oamenii de Neanderthal au apărut înaintea oamenilor moderni, dar numerele pe care le oferea radiometria, undeva în jur de 210.000 de ani pentru presupusul Homo sapiens, erau pur și simplu prea devreme pentru ca H. sapiens să existe în Europa.

Dar acum, cu metodele actualizate ale cercetătorilor, acea confuzie a fost dezvăluită într-un mod poate neașteptat. Se pare că cele două fosile au fost inițial depuse în două locuri diferite și ambele au căzut în peșteră de-a lungul timpului. De aceea au fost găsite împreună, în ciuda diferenței de vârstă de 40.000 de ani, și de aceea fragmentul de craniu de H. sapiens, care datează cu peste 150.000 de ani mai devreme decât se credea anterior că au migrat în Europa oamenii anatomic moderni, este acum sărbătorit ca fiind cea mai veche fosilă a speciei găsită vreodată în Europa.

„Câteva dintre aceste descoperiri sunt uimitoare, dar oferă o perspectivă excelentă pentru a înțelege mai bine povestea evoluției umane”, a remarcat Grün.

Studiul a fost publicat în revista Quaternary Science Reviews.

Vă recomandăm să citiți și:

Arme complexe, identificate într-un sit arheologic vechi de 31.000 de ani din Belgia

Când au început oamenii să vorbească?

Test de cultură generală. Care a fost prima femeie pe Pământ, potrivit mitologiei grecești?

Imagini prin satelit declasificate din Războiul Rece au dezvăluit fortificații romane antice