Adunările Ad-Hoc, arena de confruntare între liberalism și conservatorism

Revoluția de la 1848 din Țara Românească și Moldova a fost doar un prim pas făcut de exponenții liberalismului în încercare de a moderniza cele două Principate.

Înfrângerea revoluției de către trupele turce, ruse și austriece a fost urmată de o „reacțiune” împotriva liderilor ce au condus-o.

• De ce au dispărut vânători-culegătorii din Europa?
• Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai

Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Alexandru G. Golescu, frații Ștefan, Nicolae şi Alexandru C. Golescu, frații Dumitru şi Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti, Costache Negri, Gheorghe Magheru, Ion Heliade-Rădulescu etc. au fost fie arestați, fie au trebuit să pășească pe lungul drum al exilului.

Toți aceștia erau însă conștienți că în ciuda represiunilor, erau obligați să acționeze pentru emanciparea și modernizare Principatelor dintr-o perspectivă europeană. Trebuiau doar să aștepte și să fie pregătiți pentru a acționa atunci când se va ivi momentul oportun, atât intern cât și internațional.

Principatele române și Tratatul de Pace de la Paris din 1856

Momentul a apărut în vara anului 1853 odată cu izbucnirea războiului ruso-turc, război ce a determinat atât Franța cât și Marea Britanie să intervină de partea Imperiului Otoman. Luptele ce s-au purtat în Crimeea și înfrângerile suferite au silit Rusia să semneze Tratatul de Pace de la Paris din 1856. Pentru Principatele române acest tratat avea o importanță deosebită, deoarece li se asigura un cadru legal extern de organizare instituțional politică modernă.

Într-un cadru de largi libertăți politice, națiunea română din cele două Principate era chemată, prin Adunările Ad-Hoc, să se pronunțe cu privire la viitoarea organizare internă. Astfel s-au putut întoarce în arena politică fruntașii Revoluției de 1848. Însă, de această dată se anunța o luptă politică dură pe care oponenții lor o controlau și o puteau desfășura mai puțin cinstit.

Desemnarea deputaților pentru acele adunări consultative de la Bucureşti şi Iaşi, în cursul anului 1857, a fost o puternică înfruntare a liberalismului, cu boierii conservatori preocupați ca procesul unionist să nu le afecteze privilegiile social-politice.

Liberalii se organizează

Campania politică pentru organizarea Adunărilor Ad-Hoc în Țara Româneasca fost un prilej de înființare a primelor nuclee liberale la nivel central şi județean. Ca preşedinte al Comitetului central unionist, Constantin Crețulescu, un liberal moderat, folosea acea poziție pentru dezvoltarea noilor principii de libertate și egalitate politică, atacând deschis restricțiile pe care autoritățile conservatoare încercau să le impună dezbaterilor din opinia publică.

Prin sprijinul Comitetului central unionist, un număr apreciabil de liberali erau trimişi în Adunarea Ad-Hoc de la Bucureşti. Printre aceștia figurau: Gheorghe Magheru şi Zamfir Broşteanu în Gorj, Grigore Ghica în Ilfov, Constantin Butculescu şi Heliodor Lapati în Teleorman, Ion C. Brătianu în Argeş, Ştefan Golescu şi Nicolae Rucăreanu în Muscel, Eugen Predescu în Dâmbovița, Ioan Cantacuzino în Prahova, Nicolae Pâcleanu şi Scarlat Voinescu în Buzău, Grigore Marghiloman şi Constantin Robescu la Focşani, Constantin Crețulescu şi Grigore Filipescu la Brăila.

Deputații liberali îi reprezentau în special pe proprietarii mijlocii, cei mari trimițând de regulă oameni cu idei conservatoare. Deputații liberali aveau experiența Revoluției Pașoptiste, dar și pe cea a exilul european. Ion C. Brătianu, Ştefan Golescu şi Nicolae Rucăreanu erau considerați ultraprogresiști sau liberali radicali. Ei erau temuți nu numai de conservatori, ci şi de liberalii moldoveni, Mihail Kogălniceanu dorea ca ei să-și modereze ideile sociale.

Repartizarea geografică a deputaților din Ţara Românească atestă că procentul cel mai mare de liberali îl dădea Muntenia, în timp ce Oltenia era dominată de conservatori. În Moldova, după reconstituirea listelor electorale, triumfau elementele moderate.

Vă recomandăm să citiți și:

Revoluția de la 1848 și liberalismul

„Să facem loc făuritorului României Mari”

Liberalii și momentele cheie care au dus la realizarea Marii Uniri și României Mari

Eugeniu Stătescu, unul dintre cei mai importanți miniștri liberali de Justiție

Alegerile parlamentare din 1922 organizate de liberali

Dimitrie. A. Sturdza și dificultățile funcției de președinte al PNL

Problemele prin care a trecut primul guvern condus de D. A. Sturdza

D. A. Sturdza și asaltul asupra guvernării conservatoare

Cum a ajuns D. A. Sturdza președinte al PNL

Brătianu și cea mai mare bătălie diplomatică

O promisiune liberală transpusă cu ajutorul regelui Ferdinand: „Vi se va da pământ”

Începutul ascensiunii lui Ionel Brătianu

Schimbarea generațiilor politice la liberali la sfârșitul secolului al XIX-lea

Gheorghe Brătianu, de la participarea la Al Doilea Război Mondial, la moartea în inchisoarea comunistă

Gheorghe I. Brătianu, istoricul care a creat și a acționat

Carol I și Ion C. Brătianu, în vremea alegerilor dificile

Independența României, Ion C. Brătianu și Rusia

Cum a rămas Ion C. Brătianu fără miros pentru toată viața

Ion C. Brătianu, premierul liberal care a scăpat de patru ori de la moarte. Două au fost atentate

Cine a decis intervenția Armatei Române în războiul ruso-turc din 1877

24 mai 1875 – înființarea Partidului Național Liberal

Sabina Cantacuzino, sfătuitoarea fraților Brătianu

Ionel Brătianu, Austro-Ungaria și Rusia

Alexandru G. Golescu, fondatorul Monetăriei Statului

Cum au vrut liberalii să reformeze România înainte de Primul Război Mondial

Cum s-au organizat liberalii imediat după ce s-a încheiat Primul Război Mondial

Liberalii și interzicerea comuniștilor

Liberalii și problemele industrializării României după Primul Război Mondial

Ionel Brătianu, despre intrarea țării în Primul Război Mondial: „Este o partidă în care România îşi joacă existenţa”

Liberalii și criza dinastică generată de principele moștenitor Carol

Influența lui Ionel Brătianu asupra Regelui Ferdinand a adus România în tabăra câștigătorilor

Liberalii și prima amenințare majoră a bolșevicilor asupra României

Cum a ajuns Ionel Brătianu președintele PNL și prim-ministru al României

Ionel Brătianu, Banatul și Take Ionescu

Politica externă a României în primul deceniu al secolului al XX-lea

Liberalii și dezvoltarea industriei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea

Primul guvern liberal din istoria României

Distanțarea României de Tripla Alianță și susținerea Transilvaniei

Aderarea României la Tripla Alianță, mijloc de asigurare a securității după obținerea independenței

Proclamarea Regatului României

Cum a pregătit diplomatic guvernul lui Ion C. Brătianu obținerea independenței României

Reorganizarea PNL după Primul Război Mondial

Ionel Brătianu, omul în fața căruia Antanta a șovăit, iar Puterile Centrale s-au amăgit

Nicolae Gane, primarul scriitor care a adus tramvaiul și apa la Iași

Cum au gândit liberalii viitorul politic al României Mari

Petre Sebeșanu Aurelian, primul economist și agronom din Academia Română

Grigore Procopiu: „Partidul Liberal e dator să dea țării o îndrumare, larg, dar adevărat democratică”

Ion Ghica, boierul liberal care susținea apariția unei industrii naționale

Vila Florica, locul de suflet al Brătienilor unde s-au luat mari decizii pentru soarta României

Vasile Lascăr, omul care a pus bazele poliției române moderne

Cum i-a impresionat liberalul Ionel Brătianu pe liderii Antantei

Ion Gheorghe Duca: „Am fost primul ministru care după Unire a mers în Transilvania”

I. G. Duca, marele om de stat care a sfârșit tragic

Vintilă Brătianu și politica liberală „prin noi înșine”

Constituția liberală din 1923 și „spiritul unei democrații desăvârșite”

Spiru Haret, matematicianul care a renunțat la o carieră academică de succes în Occident pentru a ridica România din analfabetism

Ion Nistor, artizanul unirii Bucovinei cu România, închis forțat la Sighet pentru că a fost ministru

Ion C. Brătianu și cea mai lungă guvernare din istoria democratică a României

Un moment cheie în istoria României: Ionel Brătianu la Conferința de Pace de la Paris

Ionel Brătianu, patriarhul României Mari